Cu sediul la Luxemburg, a fost înființată în anul 1952 pe baza Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui si Otelului.
Curtea de Justitie a fost înfiintatã în virtutea art. 31-45 din Tratat. Ea efectua în mod independent un control judiciar asupra actelor Înaltei Autoritãti si ale statelor comunitare. Ea era însãrcinatã si cu supravegherea respectãrii Tratatului si cu solutionarea diferendelor dintre tãrile membre sau dintre particulari si Înalta Autoritate.
Curtea era compusã din 7 judecãtori si 2 avocati generali numiti de comun acord de cãtre guvernele statelor membre pentru o perioadã de 6 ani. Ea avea în aparatul sãu un grefier, ales prin scrutin secret.
Odatã cu Tratatele semnate în 1957 la Roma cele douã noi Comunitãti au fost create cu o structurã asemãnãtoare cu cea a CECO, dar cele trei Curti de Justitie astfel rezultate s-au unificat într-o Curte de Justitie unicã.
Rolul Curtii de Justitie este sa asigure uniformitatea interpretarii si aplicarii dreptului comunitar in fiecare stat membru. Curtea de Justitie are puterea de a judeca litigiile dintre statele membre ale Uniunii, dintre institutiile europene, dintre companii si dintre indivizi.

Componență
Curtea de Justiţie este compusă din 27 de judecători şi 8 avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţii generali sunt desemnaţi de comun acord de către guvernele statelor membre, pentru un mandat de şase ani care poate fi reînnoit. Aceştia sunt aleşi din rândul juriştilor care oferă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau a căror competenţă este recunoscută.

Judecătorii Curţii îl desemnează din rândul lor pe preşedintele Curţii, pentru o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce lucrările şi serviciile Curţii şi, în cazul celor mai mari complete de judecată, prezidează şedinţele şi deliberările.

Avocaţii generali asistă Curtea. Aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină imparţialitate şi în deplină independenţă, opinie juridică numită „concluzii” în cauzele le sunt repartizate.

Grefierul este secretarul general al instituţiei, ale cărei servicii le conduce sub autoritatea preşedintelui Curţii.

Curtea poate judeca în şedinţă plenară, în Marea Cameră (treisprezece judecători) sau în camere de cinci sau de trei judecători.

Curtea se întruneşte în şedinţă plenară în cazurile speciale prevăzute de Statutul Curţii (atunci când trebuie să pronunţe destituirea Ombudsmanului, să dispună din oficiu demiterea unui comisar european care nu a respectat obligaţiile ce îi revin etc.) şi atunci când apreciază că o cauză prezintă o importanţă excepţională.

Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituţii care este parte într-un proces, precum şi în cauzele deosebit de complexe sau de importante.

Celelalte cauze sunt soluţionate în camere de cinci sau de trei judecători.

Preşedinţii camerelor de cinci judecători sunt aleşi pentru perioadă de trei ani, iar cei ai camerelor de trei judecători pentru perioadă de un an.

Competență
Pentru a-şi îndeplini cu bine misiunea, Curţii i-au fost atribuite competenţe jurisdicţionale bine definite, pe care le exercită în cadrul procedurii întrebărilor preliminare şi al diferitelor categorii de acţiuni.

Diferitele tipuri de proceduri

Procedura întrebărilor preliminare
Curtea de Justiţie colaborează cu instanţele judecătoreşti din statele membre, care sunt instanţele de drept comun în materia dreptului comunitar. Pentru a asigura o aplicare efectivă şi omogenă a legislaţiei comunitare şi pentru a evita orice interpretare divergentă, instanţele naţionale pot şi uneori trebuie să se adreseze Curţii de Justiţie solicitându-i să clarifice un aspect privind interpretarea dreptului comunitar, în scopul de a le permite, de exemplu, să verifice conformitatea legislaţiei naţionale cu dreptul comunitar. Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare poate de asemenea avea ca obiect controlul validităţii unui act de drept comunitar.

Răspunsul Curţii de Justiţie nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotărâri sau a unei ordonanţe motivate. Instanţa naţională destinatară este ţinută de interpretarea dată atunci când soluţionează litigiul aflat pe rolul său. Hotărârea Curţii de Justiţie este în aceeaşi măsură obligatorie pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică.

Tot prin intermediul cererilor de pronunţare a unei hotărâri preliminare, fiecare cetăţean european poate să obţină precizarea normelor comunitare care îl privesc. Într-adevăr, cu toate că această Cerere nu poate fi formulată decât de o instanţă judecătorească naţională, toate părţile din procedura în faţa acesteia din urmă, statele membre şi instituţiile europene pot participa la procedura iniţiată la Curtea de Justiţie. Astfel, mai multe principii importante ale dreptului comunitar au fost stabilite în urma unor întrebări preliminare, adresate uneori de către instanţele judecătoreşti naţionale de rang inferior.

Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor
Această acţiune permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de către statele membre a obligaţiilor care le revin în temeiul dreptului comunitar. Sesizarea Curţii de Justiţie este precedată de o procedură prealabilă iniţiată de Comisie prin care i se dă statului membru posibilitatea de a răspunde motivelor invocate împotriva sa. Dacă această procedură nu determină statul membru să îşi îndeplinească obligaţiile, poate fi introdusă la Curtea de Justiţie o acţiune privind încălcarea dreptului comunitar.

Această acţiune poate fi introdusă fie de către Comisie – cazul cel mai frecvent întâlnit în practică –, fie de către un stat membru. În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul este obligat să pună imediat capăt acestei situaţii. Dacă, în urma unei noi sesizări din partea Comisiei, Curtea de Justiţie constată că statul membru în cauză nu s-a conformat hotărârii sale, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu.

Acţiunea în anulare
Prin intermediul acestei acţiuni, reclamantul solicită anularea unui act al unei instituţii (regulament, directivă, decizie). Curtea de Justiţie este singura competentă să soluţioneze acţiunile introduse de către un stat membru împotriva Parlamentului European şi/sau împotriva Consiliului (cu excepţia actelor acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competenţe de executare) sau pe cele introduse de către o instituţie comunitară împotriva alteia. Tribunalul este competent şă judece, în primă instanţă, toate celelalte acţiuni de acest tip şi îndeosebi acţiunile introduse de către persoanele private.

Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona
Această acţiune permite Curţii să controleze legalitatea inacţiunii instituţiilor comunitare. Cu toate acestea, o asemenea acţiune nu poate fi introdusă decât după ce instituţiei respective i s-a solicitat să acţioneze. Atunci când s-a constatat nelegalitatea abținerii, instituţia în cauză trebuie să pună capăt abţinerii de a acţiona, luând măsurile adecvate. Competenţa de a judeca acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona este împărţită între Curtea de Justiţie şi Tribunalul de Primă Instanţă în funcţie de aceleaşi criterii precum acţiunea în anulare.

Recursul
Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept, formulate împotriva hotărârilor şi a ordonanţelor pronunţate de Tribunalul de Primă Instanţă. Dacă Recursul este admisibil şi fondat, Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului de Primă Instanţă. În cazul în care cauza este în stare de a fi judecată, Curtea poate să o reţină spre soluţionare. În caz contrar, trebuie să trimită cauza Tribunalului, care este ţinut de decizia pronunţată în recurs.

Reexaminarea
Deciziile Tribunalului de Primă Instanţă care statuează asupra acţiunilor introduse împotriva hotărârilor Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene pot, în mod excepţional, să facă obiectul unei reexaminări din partea Curţii de Justiţie.

Procedură
Indiferent de natura cauzei, procedura include o fază scrisă şi, în general, o fază orală, care se desfăşoară în cadrul unei şedinţe publice. Trebuie totuşi să se facă distincţia între, pe de o parte, procedura întrebărilor preliminare şi, pe de altă parte, celelalte acţiuni, denumite acţiuni directe.

Sesizarea Curţii şi procedura scrisă

în ceea ce priveşte procedura întrebărilor preliminare

Instanţa naţională adresează Curţii de Justiţie întrebări privind interpretarea sau validitatea unei dispoziţii de drept comunitar, în general sub forma unei decizii jurisdicţionale, în conformitate cu normele naţionale de procedură. După traducerea cererii în toate limbile comunitare de către Serviciul de traduceri al Curţii, grefa o comunică părţilor din acţiunea principală, precum şi tuturor statelor membre şi instituţiilor. Grefa asigură publicarea în Jurnalul Oficial a unei comunicări care indică, printre altele, părţile în cauză şi conţinutul întrebărilor. Părţile, statele membre şi instituţiile Uniunii Europene au la dispoziţie două luni pentru a prezenta Curţii observaţii scrise.

în ceea ce priveşte acţiunile directe

Curtea trebuie sesizată printr-o Cerere introductivă adresată grefei. Grefierul asigură publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unei comunicări privind acţiunea, care indică motivele și concluziile reclamantului. În acelaşi timp, cererea introductivă este comunicată părţii adverse, care are la dispoziţie o lună pentru a depune un memoriu în apărare. Reclamantul poate depune o replică, pârâtul o duplică, termenul fiind, de fiecare dată, de o lună. Termenele de prezentare a acestor documente trebuie respectate, cu excepţia situaţiei în care preşedintele acordă o prelungire a acestora.

În ambele tipuri de acţiuni, preşedintele şi primul avocat general desemnează un judecător raportor şi, respectiv, un avocat general, însărcinaţi să urmărească desfăşurarea cauzei.

Măsurile preparatorii şi raportul cauzei
În toate procedurile, după terminarea procedurii scrise, părţilor li se solicită să indice, în termen de o lună, dacă şi de ce solicită organizarea unei ședințe pentru audierea pledoariilor. Pe baza raportului judecătorului raportor şi după ascultarea avocatului general, Curtea decide dacă trebuie luate în cauză măsuri de cercetare judecătorească, completul căruia ar trebui să-i fie repartizată cauza şi dacă este necesară organizarea unei şedinţe pentru audierea pledoariilor; data acesteia din urmă va fi stabilită de către preşedinte. Judecătorul raportor rezumă, într-un raport al cauzei, faptele invocate, precum şi argumentele părţilor şi, dacă este cazul, cele ale intervenienţilor. Acest raport este adus la cunoştinţa publicului în limba de procedură, în cursul şedinţei.

Sedinţa publică şi concluziile avocatului general
Cauza este pledată în şedinţă publică, în faţa completului de judecată şi a avocatului general. Judecătorii şi avocatul general pot adresa părţilor întrebările pe care le consideră oportune. După câteva săptămâni, concluziile avocatului general sunt prezentate în faţa Curţii de Justiţie, tot în şedinţă publică. În cadrul concluziilor, acesta analizează în detaliu aspectele îndeosebi juridice ale litigiului şi propune în deplină independenţă Curţii de Justiţie răspunsul care consideră că trebuie dat problemei ridicate. Astfel se termină procedura orală. În cazul în care apreciază că nicio problemă nouă de drept nu este ridicată în cauză, Curtea, după ascultarea avocatului general, poate decide judecarea cauzei fără concluzii.

Hotărârile
Judecătorii deliberează pe baza unui proiect de hotărâre redactat de către judecătorul raportor. Fiecare judecător din completul respectiv poate propune modificări. Deciziile Curţii de Justiţie sunt adoptate cu majoritate de voturi, fără ca eventualele opinii divergente să fie menţionate. Hotărârile sunt semnate de către toţi judecătorii care au participat la deliberări, iar dispozitivul acestora este pronunţat în şedinţă publică. Hotărârile şi concluziile avocaţilor generali sunt disponibile pe site-ul internet al Curţii chiar în ziua pronunţării sau, respectiv, a prezentării. În cea mai mare parte a cazurilor, acestea sunt ulterior publicate în Repertoriul jurisprudenţei Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de Primă Instanţă.

Procedurile speciale

Ordonanţa motivată
Atunci când o întrebare preliminară este identică cu o întrebare asupra căreia Curtea a avut deja ocazia să se pronunţe sau atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile sau poate fi în mod clar dedus din jurisprudenţă, Curtea, după ascultarea avocatului general, poate să se pronunţe prin ordonanţă motivată în cuprinsul căreia se face trimitere mai ales la hotărârea anterioară sau la jurisprudenţa pertinentă.

Procedura accelerată
Procedura accelerată permite Curţii să se pronunţe cu rapiditate asupra cauzelor extrem de urgente, reducând termenele şi eliminând anumite etape ale procedurii. În urma unei cereri formulate de una dintre părţi, preşedintele Curţii decide, după ascultarea celorlalte părţi, dacă o urgenţă deosebită justifică folosirea procedurii accelerate. O astfel de procedură este de asemenea prevăzută în cazul trimiterilor preliminare. În acest caz, cererea este formulată de instanţa judecătorească naţională care sesizează Curtea.

Procedura măsurilor provizorii
Procedura măsurilor provizorii urmăreşte să obţină suspendarea executării unui act al unei instituţii, care face de asemenea obiectul unei acţiuni, sau orice altă măsură provizorie necesară pentru a preveni un prejudiciu grav şi ireparabil în dauna unei părţi.

Cheltuielile de procedură
Procedura în faţa Curţii de Justiţie este scutită de Cheltuieli. În schimb, onorariul avocatului abilitat să pună concluzii în faţa instanţelor unui stat membru, ce reprezintă părţile, nu este suportat de Curte. Cu toate acestea, dacă o parte se află în imposibilitatea de a face faţă, în totalitate sau în parte, cheltuielilor de judecată aceasta poate, fără a fi reprezentată de un avocat, solicita să beneficieze de asistenţă judiciară gratuită. Cererea trebuie să fie însoţită de toate informaţiile care demonstrează că solicitantul este în nevoie.

Regimul lingvistic
În ceea ce priveşte acţiunile directe, limba utilizată în cererea introductivă (care poate fi una dintre cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene) va fi limba de procedură a cauzei, adică limba în care aceasta se va desfăşura. În ceea ce priveşte cererile de pronunţare a unor hotărâri preliminare, limba de procedură este cea a instanţei judecătoreşti naţionale care se adresează Curţii de Justiţie. Dezbaterile care au loc în timpul şedinţelor sunt traduse simultan, în funcţie de necesităţi, în diferite limbi oficiale ale Uniunii Europene. Judecătorii deliberează fără interpreţi, folosind o limbă comună, care este, în mod tradiţional, franceza.