1. INTRODUCERE

În ultimii ani, fenomenul parteneriatului public-privat (PPP) s-a dezvoltat în numeroase domenii. Caracteristica acestei colaborări, de cele mai multe ori pe termen lung, este reprezentată de rolul partenerului privat, care participă în diferite etape ale proiectului respectiv (concepţie, execuţie şi exploatare), este expus riscurilor asumate în mod tradiţional de sectorul public şi contribuie adesea la finanţarea proiectului.

Conform dreptului comunitar, autorităţile publice sunt într-adevăr libere să exercite ele însele o activitate economică sau să încredinţeze această activitate unor terţe părţi, de exemplu unor entităţi cu capital mixt create în cadrul unui PPP. Cu toate acestea, dispoziţiile dreptului comunitar aplicabile în domeniu trebuie respectate în cazul în care organismele publice decid să implice terţe părţi în activităţi economice, în condiţii care pot fi considerate specifice contractelor de achiziţii publice sau concesiunilor. Obiectivul acestor dispoziţii este acela de a permite tuturor operatorilor economici interesaţi să depună oferte pentru contracte de achiziţii publice şi concesiuni, pe baze echitabile şi transparente, respectând principiile pieţei interne europene; astfel, proiectele de acest tip câştigă în calitate, iar costurile lor se diminuează datorită intensificării concurenţei1.

Consultarea publică referitoare la cartea verde privind parteneriatele public-privat şi dreptul comunitar în domeniul contractelor de achiziţii publice şi al concesiunilor2 a arătat3 că exista o nevoie reală de a clarifica aplicarea acestor norme în cazul aşa-numitelor PPP „instituţionalizate” (PPPI). Comisia înţelege prin PPPI o cooperare între parteneri din domeniul public şi din cel privat, care înfiinţează o entitate cu capital mixt având ca obiect de activitate executarea contractelor de achiziţii publice sau a concesiunilor4. Contribuţia din partea sectorului privat la PPPI constă, pe lângă participarea la capital sau la alte active, în participarea activă la executarea sarcinilor atribuite entităţii cu capital mixt şi/sau la administrarea entităţii cu capital mixt. Pe de altă parte, un simplu aport de capital din partea unui investitor privat într-o întreprindere publică nu constituie un PPPI. În consecinţă, această situaţie nu este acoperită de prezenta comunicare.

Incertitudinea juridică percepută în ceea ce priveşte participarea partenerilor privaţi în cadrul PPPI poate avea un efect negativ asupra reuşitei acestei formule. Riscul de a înfiinţa structuri bazate pe contracte care s-ar dovedi ulterior neconforme cu dreptul comunitar poate chiar să descurajeze autorităţile publice şi entităţile private în demersul de creare a unor PPPI.

În rezoluţia sa din 26 octombrie 2006 privind parteneriatele public-privat5, Parlamentul European a luat notă de faptul că operatorii doresc claritate în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei privind contractele de achiziţii publice în cazul înfiinţării de întreprinderi publice-private, în ceea ce priveşte atribuirea contractelor sau a concesiunilor; de asemenea, Parlamentul a invitat Comisia să formuleze cât mai curând posibil clarificările necesare.

Prezenta comunicare evidenţiază modalităţile de aplicare, în accepţiunea Comisiei, a dispoziţiilor comunitare privind contractele de achiziţii publice şi concesiunile6 în cazul înfiinţării şi funcţionării PPPI7. Obiectivul comunicării este să consolideze certitudinea juridică şi în special să răspundă preocupărilor exprimate constant în ceea ce priveşte aplicarea dreptului comunitar în cazul participării partenerilor privaţi la PPPI, întrucât există temerea că acest lucru ar putea face ca formula să pară puţin atrăgătoare, chiar imposibilă. Adoptarea prezentei comunicări se numără printre angajamentele pe care Comisia şi le-a asumat în direcţia furnizării de elemente de orientare în domeniul serviciilor de interes general, astfel cum figurează aceste angajamente în comunicarea privind serviciile de interes general, inclusiv serviciile sociale de interes general8, din 20 noiembrie 2007.

Prezenta comunicare nu creează noi norme. Documentul reflectă modul în care înţelege Comisia Tratatul CE, directivele privind contractele de achiziţii publice şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE). Este necesar să se reţină faptul că, indiferent de situaţie, rolul de a interpreta dreptului comunitar revine, în ultimă instanţă, Curţii de Justiţie.