de Gelu Cazan

Modificările aduse prin noul act normativ nu sunt de substanţă, însă este interesant de menţionat un anumit detaliu referitor la acest aspect. Concret, la art. 3 alin. (1) lit. a) se precizează că una dintre atribuţiile autorităţii contractante este „elaborarea şi, după caz, actualizarea, pe baza necesităţilor transmise de celelalte compartimente ale autorităţii contractante, a unui program anual al achiziţiilor publice, ca instrument managerial pe baza căruia se planifică procesul de achiziţie;”.

Este pentru prima oară când programului anual al achiziţiilor publice i se declară rolul său real şi anume acela de instrument de planificare al procedurilor de atribuire. În ultimii ani s-a evidenţiat o tendinţă care determină întârzieri/perturbări importante, în special la început de an, prin conectarea strictă a programului anual al achiziţiilor publice de bugetul de cheltuieli al fiecărei autorităţi contractante.

În realitate, programul anual al achiziţiilor publice se elaborează într-o primă fază (sfârşitul ultimului trimestru al anului în curs) în primul rând pe baza necesităţilor obiective ale autorităţii contractante şi a gradului de prioritate a acestor necesităţi, urmând ca doar în final să fie luate în considerare anticipările cu privire la fondurile ce urmează să fie alocate. După aprobarea bugetului propriu, autoritatea contractantă îşi definitivează programul anual al achiziţiilor publice în funcţie de fondurile aprobate dar şi de posibilităţile de atragere a altor fonduri.

În concluzie, se pune întrebarea: de ce trebuie să fie pus semnul de egalitate între programul anual al achiziţiilor şi bugetul aprobat ? În practică, probabil că ar fi mai util ca acest program să reflecte în integralitate intenţiile autorităţii contractante de achiziţiona produsele, serviciile sau lucrările necesare. În funcţie de fondurile de care autoritatea contractantă va dispune în mod efectiv, vor fi iniţiate şi procedurile de atribuire a respectivelor contracte.

Dacă autoritatea contractantă are o nevoie reală de 20 de computere a căror valoare estimată este stabilită, să presupunem, la nivelul de 20.000 euro, atunci o planificare corectă ar trebui să conducă la concluzia că, pentru achiziţia de computere, va fi necesară iniţierea unei proceduri de cerere de oferte. Ce se întâmplă dacă bugetul alocat în acest scop este de numai 14.500 euro?  O abordare simplistă ne-ar îndemna să utilizăm cumpărarea directă, ceea ce este corect numai dacă pe parcursul următoarelor 12 luni se consideră totuşi suficiente cele 14 – 15 computere care teoretic pot fi achiziţionate cu această sumă. În cazul în care numărul de computere nu este considerat suficient şi, totodată, este destul de probabil ca, pe parcursul anului, să fie identificate alte surse de finanţare (inclusiv prin rectificare bugetară) este util să se iniţieze încă de început o procedură de cerere de oferte. În acest mod se conservă posibilitatea legală de a iniţia o nouă procedură de cerere de oferte pentru achiziţionarea diferenţei de 5 – 6 computere necesare activităţii autorităţii contractante, la momentul în care suplimentul de fonduri va fi alocat efectiv.

Luând în considerare exemplul de mai sus, devine evident faptul că programul anual al achiziţiilor publice trebuie să fie un instrument care să permită astfel de abordări, extrem de utile în procesul de planificare a achiziţiilor publice.