de Gelu Cazan

Referitor la condiţiile de iniţiere a unei proceduri de atribuire, trebuie subliniat că noul act normativ aduce o modificare semnificativă faţă de prevederile anterioare.

Singura condiţie explicită care apare acum la art. 6 alin. (1) este următoarea:
„Autoritatea contractantă are dreptul de a iniţia aplicarea procedurii de atribuire numai după ce a fost elaborată documentaţia de atribuire sau, după caz, documentaţia de concurs.”

Să ne reamintim că norma iniţială din 2006 impunea pentru iniţierea procedurii de atribuire trei condiţii cumulative, şi anume:
„a) produsele/serviciile/lucrările sunt cuprinse în programul anual al achiziţiilor publice, cu excepţia cazului în care necesitatea atribuirii contractului este determinată de apariţia unei situaţii de forţă majoră sau caz fortuit;
b) sunt identificate sursele de finanţare prin care se asigură fondurile necesare în vederea îndeplinirii contractului de achiziţie publică;
c) este întocmită documentaţia de atribuire.”

Semnalând doar în treacăt binevenita completare a literei c), constatăm însă că primele două condiţii de iniţiere a unei proceduri de atribuire au fost complet eliminate. Să analizăm implicaţiile pentru fiecare în parte.

Eliminarea condiţiei de includere a produselor/serviciilor/lucrărilor care urmează a fi achiziţionate în programul anual al achiziţiilor publice face parte din schema pe care HG 834/2009 o propune pentru reducerea anumitor sarcini administrative în sarcina autorităţilor contractante. Programul anual al achiziţiilor publice rămâne un instrument de planificare extrem de util, care trebuie folosit de fiecare autoritate contractantă. Pe de altă parte, norma legală nu mai putea să fie într-atât de rigidă încât să condiţioneze iniţierea unei proceduri de forma în care acest program a fost elaborat sau chiar să inducă pericolul anulării unei proceduri derulate pe ansamblu corect, dar pentru care se constatau eventuale erori/omisiuni existente la un moment dat în programul anual al achiziţiilor publice.

Eliminarea condiţiei referitoare la sursele de finanţare are un impact mult mai vizibil, determinând iniţierea mai facilă a unei proceduri de atribuire dar şi anumite comportamente riscante. În legătură cu această chestiune, trebuie eliminată o confuzie majoră: iniţiere a unei proceduri de atribuire nu reprezintă o angajare de fonduri în accepţiunea Legii finanţelor publice.

În aceste condiţii, procedura poate fi iniţiată şi fără a avea fondurile aprobate scriptic, cu condiţia ca la momentului angajamentului – încheierea contractului – autoritatea contractantă să dispună efectiv de fondurile respective.

De fapt, vechea formă a articolului 6 din HG 925/2006 ar fi trebuit să conducă la raţionamentul prezentat mai sus întrucât termenul folosit pentru condiţionare era „identificarea surselor de finanţare” şi nu „asigurarea” acestora. Interpretările rigide asupra termenului identificare au determinat adesea întârzieri inutile în procesul de achiziţie, totul pornind de la confuzia între conceptul de lansare a chemării la competiţie, pe de o parte, şi conceptul de angajament bugetar în accepţiunea legislaţiei privind finanţele publice, pe de altă parte. Acesta a fost, practic, motivul eliminării condiţiei de identificare a surselor de finanţare înainte de iniţierea unei proceduri de atribuire.

Ce avantaje de natură practică implică o astfel de modificare? Probabil că cel mai important aspect care merită evidenţiat este faptul că o autoritate contractantă ar putea publica încă din luna decembrie a acestui an un anunţ de participare la o licitaţie importantă, dacă documentaţia de atribuire este finalizată. Este adevărat că bugetul nu a fost încă aprobat, dar pentru anumite obiective de investiţii există deja certitudinea că vor fi finanţate în anul următor (inclusiv din fonduri europene). Termenul limită de depunere al ofertelor poate fi stabilit în februarie sau martie, asigurându-se astfel o perioadă suficientă şi pentru pregătirea unor oferte de calitate.

Riscul major care poate apare din punct de vedere al comportamentului autorităţilor contractante este acela de ţncheiere a contractelor fără a exista credite bugetare şi, în cazul contractelor de lungă durată, fără a avea credite de angajament. Această situaţie trebuie evitată cu atât mai mult cu cât reprezintă o încălcare a legislaţiei în domeniul finanţelor publice. Articolul 94 din HG 925/2006, astfel cum a fost modificat prin HG 834/2009, precizează în mod explicit că, indiferent de momentul iniţierii procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligaţia de a verifica, înainte de încheierea contractului, respectarea dispoziţiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice.