1..
Hotărâri preliminare - Jurisdicţia Curţii - Limite - Întrebări manifest irelevante şi întrebări ipotetice într-un context care exclude orice răspuns util - Întrebări fără legătură cu scopul procedurilor principale
(Art. 234 CE)
2..
Caracterul aproximativ al legilor - Procedurile pentru acordarea contractelor de servicii publice - Directiva 92/50 - Autorităţile contractante - Organul guvernat de legea publică - Definiţie - Compania înfiinţată de către o autoritate regională sau locală pentru a promova dezvoltarea activităţilor industriale sau comerciale pe teritoriul acelei autorităţi - Inclus - Nevoile în interesul general, care nu au un caracter industrial sau comercial - Evaluarea de către curţile naţionale - Criterii
(Directiva Consiliului 92/50, Art. 1(b), al doilea paragr.)
1.
În contextul cooperării dintre Curtea de Justiţie şi curţile naţionale prevăzute de Articolul 234 CE, doar în faţa curţilor naţionale sunt aduse acţiunile şi acestea sunt cele care trebuie să poarte responsabilitatea pentru decizia judiciară care urmează, de a determina în lumina caracteristicilor speciale ale fiecărui caz atât nevoia unei hotărâri preliminare pentru a le da posibilitatea să pronunţe o hotărâre şi relevanţa întrebărilor pe care ele le supun Curţii. Pe cale de consecinţă, pentru că întrebările la care se face referire implică interpretarea legii comunitare, Curtea este, în principiu, obligată să pronunţe o hotărâre. Mai mult, Curtea poate refuza să decidă în privinţa unei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare de către o curte naţională doar acolo unde este destul de evident că interpretarea legii comunitare care este căutată nu are nici o legătură cu faptele adevărate ale acţiunii principale sau scopul său, unde problema este ipotetică sau unde Curtea nu are în faţa ei materialul faptic sa legal necesar pentru a da un răspuns util întrebării supuse ei. vezi paragr. 19-20
2.
O societate cu răspundere limitată înfiinţată, deţinută şi administrată de către o autoritate regională sau locală îndeplineşte o nevoie în interesul general, în sensul celui de-al doilea subparagraf al Articolului 1(b) al Directivei 92/50 referitoare la coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de servicii publice, unde dobândeşte servicii de planificare şi construire în vederea promovării dezvoltării activităţilor industriale sau comerciale pe teritoriul acelei autorităţi regionale sau locale construind clădiri ce urmează a fi închiriate întreprinderilor. Astfel de activităţi este probabil să dea un stimul comerţului şi dezvoltării economice şi sociale a autorităţii locale interesate, pentru că localizarea întreprinderilor pe teritoriul unui municipiu are deseori repercusiuni favorabile pentru acel municipiu în termenii creării de locuri de muncă, creşterii veniturilor din impozite şi îmbunătăţirii cererii şi ofertei de bunuri şi servicii. Pentru a determina dacă nevoia nu are caracter industrial sau comercial, curtea naţională trebuie să evalueze circumstanţele care au prevalat când acea societate a fost înfiinţată şi condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, ţinând cont în particular de faptul că ea nu ţinteşte în mod primar să facă un profit, de faptul că ea nu poartă riscurile asociate cu activitatea şi orice finanţare publică a activităţii în chestiune. Faptul că clădirile ce urmează a fi construite sunt închiriate doar unei întreprinderi nu poate să conteste situaţia locatorului, aceea a unui organ guvernat de legea publică, unde se arată că locatorul îndeplineşte o nevoie de interes general care nu are un caracter industrial sau comercial. vezi paragr. 45, 59, 64, partea operativă
DECIZIA CURŢII (Camera a cincea)
22 mai 2003
((Directiva 92/50/CEE - Contractele de servicii publice - Definiţia autorităţii contractante - Organul guvernat de legea publică - Societatea înfiinţată de către o autoritate regională sau localp pentru a promova dezvoltarea activităţilor industriale sau comerciale pe teritoriul acelei autorităţi))
În Cazul C-18/01,
CERERE DE PRONUNŢARE A UNEI HOTĂRÂRI PRELIMINARE a Curţii sub Articolul 234 CE a Kilpailuneuvosto (Finlanda) în procedurile în aşteptare în faţa acelei curţi dintre
Arkkitehtuuritoimisto Riitta Korhonen Oy, Arkkitehtitoimisto Pentti Toivanen Oy,
Rakennuttajatoimisto Vilho Tervomaa
şi
Varkauden Taitotalo Oy,
asupra interpretării Articolului 1(b) al Directivei Consiliului 92/50/CEE din 18 iunie 1992 referitoare la coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de servicii publice (OJ 1992 L 209, p. 1),
CURTEA (Camera a cincea),,
alcătuită din: C.W.A. Timmermans (Raportor), Preşedintele Camerei a patra, acţionând ca Preşedintele Camerei a cincea, D.A.O. Edward, P. Jann, S. von Bahr şi A. Rosas, Judecători,
Avocat General: S. Alber,
Grefier: M.-F. Contet, Administrator principal,
după judecarea observaţiilor scrise înaintate în numele:
-
lui Varkauden Taitotalo Oy, de către H. Tuure, asianajaja,
-
Guvernului finlandez, de către T. Pynnä, acţionând ca Agent,
-
Guvernului francez, de către G. de Bergues şi S. Pailler, acţionând ca Agenţi,
-
Guvernului austriac, de către M. Fruhmann, acţionând ca Agent,
-
Comisiei Comunităţilor Europene, de către M. Nolin şi M. Huttunen, acţionând ca Agenţi,
luând în considerare Raportul Audierii,
după audierea observaţiilor orale ale Guvernului finlandez şi ale Comisiei la audierea din 16 mai 2002,
după audierea Opiniei Avocatului general în şedinţa din 11 iulie 2002,
dă următoarea
Hotărâre
1
Prin ordinul din 14 decembrie 2000, primit la Curte la 16 ianuarie 2001, Kilpailuneuvosto (Consiliul Concurenţei) a supus Curţii pentru o hotărâre preliminară sub Articolul 234 CE trei întrebări asupra interpretării Articolului 1(b) al Directivei Consiliului 92/50/CEE din 18 iunie 1992 referitoare la coordonarea procedurilor de acordare a contractelor de servicii publice (OJ 1992 L 209, p. 1).
2
Acele întrebări au fost ridicate în procedurile dintre Arkkitehtuuritoimisto Riitta Korhonen Oy şi Arkkitehtitoimisto Pentti Toivanen Oy şi Rakennuttajatoimisto Vilho Tervomaa (numiţi în cele ce urmează împreună Korhonen şi alţii) şi Varkauden Taitotalo Oy (Taitotalo) privind decizia celui din urmă de a nu accepta oferta pe care au depus-o în legătură cu un contract pentru prestarea serviciilor de proiectare şi construcţie pentru un proiect de construcţii.
Contextul legal
Legislaţia comunitară
3
Articolul 1(b) al Directivei 92/50 prevede după cum urmează: În scopurile acestei Directive:...
(b) autorităţi contractante vor însemna Statul, autorităţile regionale sau locale, organele guvernate de legea publică, asociaţiile formate dintr-una sau mai multe astfel de autorităţi sau organe guvernate de legea publică. Organ guvernat de legea publică înseamnă orice organ:
-
înfiinţat în scopul specific de a îndeplini nevoile de interes general, care nu are un caracter industrial sau comercial, şi
-
având personalitate juridică şi
-
finanţat, în parte majoritară, de către Stat sau autorităţile regionale sau locale sau alte organe guvernate de legea publică; sau supuse supravegherii administrative de către aceste organe; sau având un consiliu de administraţie, managerial sau de supraveghere, ai căror membri, mai mult de jumătate, sunt numiţi de Stat, autorităţile regionale sau locale sau de alte organe guvernate de legea publică. Listele organelor sau ale categoriilor acestor organe guvernate de legea publică care îndeplinesc criteriile la care se face referire în al doilea subparagraf al acestui punct sunt stabilite în Anexa I la Directiva 71/305/CEE. Aceste liste vor fi cât mai exhaustive cu putinţă şi pot fi revizuite în conformitate cu procedura expusă în Articolul 30b al acelei Directive.
Legislaţia naţională
4
Directiva 92/50 a fost transpusă în legea finlandeză prin Julkisista hankinnoista annettu laki (Legea achiziţiei publice) 1505/1992 din 23 decembrie 1992 ( Legea 1505/1992).
5
Acea lege conţine, în Paragraful 2, o definiţie a entităţii contractante (autorităţii contractante) care este foarte similară cu aceea din Articolul 1(b) al Directivei 92/50. Sub Paragraful 2(1)(2) al Legii 1505/1992, persoanele juridice privite ca aparţinând administraţiei publice sunt entităţi contractante în sensul acelei legi. Paragraful 2(2) spune că acesta este considerat a fi cazul în care o persoană juridică este înfiinţată pentru a avea grijă de sarcini de interes general fără caracter industrial sau comercial şi fie este finanţată în principal de către o autoritate publică, fie este sub supravegherea ei, fie are un consiliu de administraţie, managerial sau de supraveghere ai cărei membri peste jumătate sunt numiţă de către o autoritate publică.
Procedurile principale şi întrebările înaintate pentru o hotărâre preliminară
6
Taitotalo este o societate cu răspundere limitată al cărei capital este în întregime deţinut de către oraşul Varkaus (Finlanda), şi ale cărei obiecte sunt cumpărarea, vânzarea şi închirierea proprietăţilor imobiliare şi acţiunilor în companii imobiliare şi organizarea şi furnizarea de servicii de întreţinere a proprietăţilor şi alte servicii conexe necesare pentru administrarea acelor proprietăţi şi acţiuni. Consiliul de administraţie al societăţii are trei membri, care sunt oficiali ai oraşului Varkaus, numiţi de către adunarea generală a acţionarilor societăţii, la care oraşul are 100% din drepturile de vot. Conform informaţiilor oferite de către curtea naţională, documentul de înfiinţare a societăţii a fost semnat la 21 ianuarie 2000 şi a fost înscris în registrul comerţului pe 6 aprilie 2000.
7
În urma deciziei oraşului Varkaus de a crea pe teritoriul său un centru de dezvoltare tehnologică sub numele Tyyskän osaamiskeskus (Centrul de meserii Tyyskä), Taitotalo aranjează să se construiască mai multe blocuri de birouri şi o parcare de maşini multietajată. Intenţia declarată a lui Taitotalo este de a cumpăra terenul de la oraşul Varkaus odată ce locul a fost parcelat şi apoi să închirieze clădirile nou construite firmelor din sectorul tehnologic.
8
Pentru a realiza proiectul, s-a recurs la serviciile de construcţie, marketing şi coordonare acordate de firma Keski-Savon Teollisuuskylä Oy (Teollisuuskylä). Conform actului său constitutiv, obiectele lui Teollisuuskylä - care este deţinută de către o societate de dezvoltare regională al cărei majorităţi a acţiunilor este deţinută de către oraşul Varkaus şi alte municipii din zona centrală a regiunii Savo - sunt construirea, dobândirea şi administrarea de clădiri pentru utilizare industrială şi comercială şi proprietăţi în principal pentru utilizarea de către întreprinderi la care sunt transferate la preţul de cost.
9
Printr-o primă cerere de oferte din 6 iulie 1999, Teollisuuskylä a cerut oferte pentru furnizarea serviciilor de proiectare şi construcţii pentru prima etapă a proiectului de construcţii descris mai sus, referitoare la construirea clădirii Tyyskä 1, intenţionată pentru utilizarea de către Honeywell-Measurex Oy, şi a clădirii Tyyskä 2 pentru utilizarea de către mai multe întreprinderi mici. După ce perioada de depunere a ofertelor s-a încheiat, la sfârşitul lui august 1999, totuşi, Teollisuuskylä a informat licitatorii că datorită schimbărilor produse în baza proprietăţii companiei de proprietăţi ce urma să fie înfiinţată - Taitotalo - proiectarea şi construirea proiectului trebuiau să fie supuse unei competiţii deschise publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
10
După amendarea documentelor contractului, Teollisuuskylä prin urmare, printr-o a doua cerere de oferte din 4 septembrie 1999, a început o nouă procedură pentru acordarea contractului pentru serviciile de proiectare şi construire pentru prima etapă a proiectului. Antreprenorii principali au fost declaraţi a fi oraşul Varkaus şi Teollisuuskylä. Un anunţ de cerere de oferte a fost publicat şi în Virallinen lehti (Jurnalul Oficial al Republicii Finlanda) Nr 35 din 2 septembrie 1999 sub titlul suunnittelukilpailu (concurs de proiecte). Anunţul dădea ca autoritate contractantă oraşul Varkaus, în numele companiei imobiliare ce urma să fie înfiinţată.
11
Korhonen şi alţii au înaintat oferte în această nouă procedură, dar au fost informaţi prin scrisoare de la Taitotalo pe 6 aprilie 2000 că JP-Terasto Oy şi grupul condus de către Arkkitehtitoimisto Pekka Paavola Oy a fost ales să proiecteze şi să construiască clădirile Tyyskä 1 şi respectiv Tyyskä 2.
12
Pentru că au considerat că legislaţia finlandeză de achiziţie publică nu a fost respectată, Korhonen şi alţii au făcut cereri în faţa Kilpailuneuvosto pe 17 şi 26 aprilie 2000, cerând fie ca acordarea să fie anulată şi să se acorde despăgubiri ca alternativă, fie doar pentru despăgubiri.
13
În faţa Kilpailuneuvosto, Taitotalo a susţinut că cererile lui Korhonen şi alţii ar trebui respinse ca inadmisibile, pe temeiul că ea nu era o entitate contractantă în sensul Paragrafului 2 al Legii 1505/1992. Sprijinindu-se în particular pe o decizie a Korkein hallinto-oikeus (Cutrea Administrativă Supremă) dintr-un caz similar, Taitotalo a susţinut că nu fusese înfiinţată pentru a avea grijă de sarcini în interesul general fără caracter industrial sau comercial şi că în orice caz ponderea sprijinului public acordat proiectului de construcţii în chestiune era mai puţin de jumătate din valoarea totală a operaţiunii.
14
Pentru că a considerat că rezultatul disputei din faţa ei depinde de interpretarea legii comunitare, în particular privind practica comună a autorităţilor publice din Finlanda de a înfiinţa, deţine şi administra societăţi cu răspundere limitată care nu-şi fac un ţel din a face profit, ci intenţionează să creeze condiţii favorabile pentru realizarea activităţilor comerciale sau industriale pe teritoriul acelor autorităţi, Kilpailuneuvosto - care de la 1 martie 2002 a devenit Markkinaoikeus (Curtea Pieţelor) - a decis să sisteze procedurile şi să înainteze următoarele întrebări Curţii pentru o hotărâre preliminară:
1.
Este o societate pe acţiuni pe care o deţine un oraş şi în care oraşul exercită controlul privită ca autoritate contractantă în sensul Articolului 1(b) al Directivei Consiliului 92/50/CEE referitoare la coordonarea procedurilor de acordare a contractelor de servicii publice, unde societatea dobândeşte serviciile de proiectare şi construcţii pentru un lot de clădiri cuprinzând birouri ce urmează a fi închiriate întreprinderilor?
2.
Ea afectează decizia asupra punctului că proiectul de clădiri al oraşului se străduieşte să creeze condiţii pentru activităţile de afaceri ce urmează să se realizeze în oraş?
3.
Ea afectează decizia asupra punctului că birourile ce urmează să fie construite sunt închiriate doar unei întreprinderi?
Admisibilitatea întrebărilor
15
Pe baza jurisprudenţei Curţii conform căreia, pentru a permite Curţii să ofere o interpretare a legii comunitare care va folosi curţii naţionale, acea curte trebuie să definească contextul faptic şi legal al întrebărilor pe care le pune sau, cel puţin, să explice circumstanţele de fapt pe care se bazează (vezi, inter alia, cazurile comune C-115/97 până la C-117/97 Brentjens' [1999] ECR I-6025, paragraful 38), Comisia exprimă dubii cu privire la admisibilitatea întrebărilor înaintate pentru o hotărâre preliminară, pe temeiul că ordinul referinţei nu face posibilă identificarea prevederilor pe baza cărora au fost iniţiate cele două proceduri de acordare şi cele care nu au fost aplicate în procedurile principale, şi că ordinea nu dezvăluie nici identitatea entităţii care, cel puţin formal, a realizat procedura de achiziţie publică.
16
Guvernul francez face observaţia, din partea sa că, cu privire la cea de-a doua cerere de oferte, ordinul referinţei menţionează oraşul Varkaus atât ca autoritate contractantă, cât şi ca antreprenor principal. În aceste circumstanţe, Guvernul se îndoieşte de nevoia unei referinţe prin aceea că, mai întâi, la momentul publicării acelei cereri de oferte, Taitotalo nu avea încă personalitatea juridică cerută de Directiva 92/59 şi, în al doilea rând, oraşul Varkaus ca autoritate locală, este supus prevederilor directivei în orice caz.
17
Guvernul francez mai susţine că, contrar a ceea ce Teollisuuskylä a spus ofertanţilor în august 1999, nu exista publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene al doilea anunţ de cerere de oferte.
18
Fără a fi nevoie aici să se ia în considerare dacă sau nu anunţul de cerere de oferte pentru contractul în dispută din procedurile principale a trebuit să fie publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, argumentul Guvernului francez cum că nu s-a publicat al doilea anunţ de cerere de oferte trebuie respins de la început fiindcă, aşa cum a declarat Guvernul finlandez la audiere, acel anunţ de cerere de oferte a fost publicat în suplimentul Nr 171 al Jurnaluuil Oficial al Comunităţilor Europene din 3 septembrie 1999.
19
Cu privire la dubiile Guvernului francez privind necesitatea întrebărilor înaintate şi obiecţiile Comisiei privind lipsa detaliilor cu privire la contextul faptic şi legal al procedurilor principale, ar trebui să se amintească că, conform jurisprudenţei stabilite, doar curţile naţionale în faţa cărora se aduc acţiunile şi care trebuie să poatre responsabilitatea deciziei juridice următoare trebuie să determine în lumina caracteristicilor speciale ale fiecărui caz atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a le permite să pronunţe o hotărâre, cât şi relevanţa întrebărilor pe care le înaintează Curţii. În consecinţă, pentru că întrebările înaintate implică interpretarea legii comunitare, Curtea este, în principiu, obligată să dea o hotărâre (vezi, inter alia, Cazul C-379/98 PreussenElektra [2001] ECR I-2099, paragraful 38; Cazul C-390/99 Canal Satélite Digital [2002] ECR I-607, paragraful 18; şi Cazul C-373/00 Adolf Truley [2003] ECR I-1931, paragraful 21).
20
Mai mult, rezultă de asemenea din acea jurisprudenţă că Curtea poate refuza să judece o întrebare înaintată pentru o hotărâre preliminară de către o curte naţională doar când este destul de evident că interpretarea legii comunitare ce este căutată nu are nici o legătură cu faptele efective ale acţiunii principale sau ale scopului său, unde problema este ipotetică sau unde Curtea nu are în faţa ei materialul faptic sau legal necesar pentru a da un răspuns util la întrebările înaintate ei (vezi PreussenElektra , paragraful 39, Canal Satélite Digital , paragraful 19, şi Adolf Truley, paragraful 22).
21
În cazul prezent, nu este evident că întrebările înaintate de către curtea naţională cad într-una dintre aceste ipoteze.
22
Mai întâi, nu se poate susţine că interpretarea legii comunitare care este căutată nu are legătură cu faptele existente sau scopul procedurilor principale sau că este ipotetică, pentru că admisibilitatea procedurilor principale depinde în particular de măsura proprie a termenului organ guvernat de legea publică din Articolul 1(b) al Directivei 92/50.
23
În al doilea rând, curtea naţională a furnizat Curţii, cu toate că în mod sumar, materialul necesar perntru a-i permite să dea un răspuns util la întrebările înaintate, în particular declarând în explicaţia sa asupra contextului faptic al procedurilor principale că nota publicată în Virallinen lehti din 2 septembrie 1999 menţiona ca autoritate contractantă oraşul Varkaus acţionând în numele companiei imobiliare ce urma a fi înfiinţată.
24
În acele circumstanţe, nu se poate exclude că Taitotalo, cu toate că nu avea personalitate juridică la momentul publicării celei de-a doua cereri de oferte, a jucat un rol decisiv în procedura de acordare în controversă din procedurile principale.
25
Ar trebui de asemenea să se observe că, ca răspuns la o întrebare pusă de către Curte la audiere, Guvernul finlandez a explicat că, sub legea finlandeză, fondatorii unei societăţi pot acţiona în numele societăţii înainte ca aceasta să fie înregistrată la registrul comerţului, şi la data la care societatea este înregistrată aici preia toate angajamentele anterioare făcute în numele său.
26
Acesta pare să fie cazul din procedurile principale, pentru că curtea naţională observă că Taitotalo a fost înscrisă la registrul comerţului la 6 aprilie 2000 şi exista la data la care Korhonen şi alţii au fost informaţi de către acea societate că ofertele lor nu au fost selectate.
27
În acele circumstanţe, nu se poate exclude că Taitotalo a preluat, la 6 aprilie 2000, toate angajamentele anterioare făcute în numele său de către oraşul Varkaus, şi poate pe această bază fi privită ca responsabilă pentru procedura de acordare în controversă din procedurile principale.
28
În lumina celor de mai sus, întrebările înaintate de către Kilpailuneuvosto trebuie să fie declarate admisibile.
Întrebările înaintate pentru o hotărâre preliminară
29
Prin întrebările sale către Curte, curtea naţională cere clarificarea termenului organ guvernat de legea publică în sensul Articolului 1(b) al Directivei 92/50, pentru a putea decide, în procedurile principale, dacă Taitotalo trebuie privită ca autoritate contractantă.
30
Conform primului subparagraf al Articolului 1(b) al Directivei 92/50, Statul, autorităţile regionale sau locale, organele guvernate de legea publică şi asociaţiile înfiinţate de către una sau mai multe dintre aceste autorităţi sau organe guvernate de legea publică sunt autorităţi contractante.
31
Al doilea subparagraf al Articolului 1(b) al Directivei 92/50 defineşte un organ guvernat de legea publică ca un organ înfiinţat în scopul specific de a îndeplini nevoile interesului general, care nu are caracter industrial sau comercial, cu personalitate juridică şi strâns dependente, prin metodele de finanţare, management sau supraveghere ale sale, de Stat, autorităţile regionale sau locale sau de alte organe guvernate de legea publică.
32
Cum Curtea a susţinut în mod consecvent (vezi, inter alia, Cazul C-360/96 BFI Holding [1998] ECR I-6821, paragraful 29; Cazurile comune C-223/99 şi C-260/99 Agorà and Excelsior [2001] ECR I-3605, paragraful 26; şi Adolf Truley, paragraful 34), condiţiile stabilite în acea prevedere sunt cumulative, astfel încât în absenţa oricăreia dintre ele o entitate nu poate fi clasificată ca organ guvernat de legea publică şi prin urmare ca autoritate contractantă în sensul Directivei 92/50.
33
Pentru că nu este în dispută faptul că Taitotalo este deţinută şi administrată de către o autoritate locală şi - cel puţin de la data înregistrării sale la registrul comerţului, 6 aprilie 2000 - are personalitate juridică, întrebările curţii naţionale trebuie înţelese ca referindu-se doar la cazul dacă societatea a fost înfiinţată în scopul specific de a îndeplini nevoi de interes general şi nu are caracter industrial sau comercial.
Întrebările unu şi doi
34
Prin primele sale două întrebări, care ar trebui examinate împreună, curtea naţională întreabă în esenţă dacă o societate cu răspundere limitată înfiinţată, deţinută şi administrată de către o autoritate regională sau locală poate fi privită ca îndeplinind o nevoie specifică de interes general, care nu are un caracter industrial sau comercial, când activitatea acelei societăţi constă în dobândirea de servicii cu privire la construirea clădirilor destinate utilizării exclusive a întreprinderilor private şi dacă evaluarea dacă acea condiţie este satisfăcută ar fi diferită dacă proiectul de construcţii în chestiune ar fi destinat să creeze condiţii favorabile pe teritoriul acelei autorităţi locale pentru exercitarea activităţilor de afaceri.
Observaţii înaintate Curţii
35 Taitotalo şi Guvernul francez consideră că celor două întrebări ar trebui să li se răspundă negativ, pentru că activitatea lui Taitotalo's nu este destinată îndeplinirii nevoilir de interes general şi/sau în orice caz are un caracter industrial sau comercial.
36
Taitotalo susţine că singurul său obiect este de a promova condiţiile pentru exercitarea activităţilor întreprinderilor specifice, nu pentru exercitarea în general de activitate economică în oraşul Varkaus, în timp ce faptul că este deţinută şi finanţată de către o autoritate contractantă nu are nici o relevanţă pentru că, în cazul din procedurile principale, ea îndeplineşte nevoi industriale sau comerciale. Taitotalo declară, în particular, că a obţinut la preţul pieţei terenul necesar pentru lucrările de construcţii în controversă din procedurile principale şi că finanţarea proiectului va fi asigurată în mod esenţial de către sectorul privat, prin împrumuturi bancare garantate cu ipoteci.
37
Bazându-se pe hotărârea Curţii în Cazul C-44/96 Mannesmann Anlagenbau Austria şi alţii [1998] ECR I-73, în care, se spune, Curtea a fost preocupată să stabilească dacă activitatea entităţii în controversă în acel caz - lucrările de tipărire ale Statului Austriac - a intrat sub o prerogativă esenţială a Statului, Guvernul francez consideră din partea sa că închirierea clădirilor pentru utilizare industrială sau comercială nu poate în nici un caz fi privită ca în cadrul prerogativelor care prin însăşi natura lor sunt o parte a exercitării puterilor publice. Mai mult, din cauza caracterului său comercial, această activitate nu poate fi comparată cu acelea în controversă în BFI Holding şi Cazul C-237/99 Comisia v Franţa [2001] ECR I-939, şi anume adunarea şi tratarea deşeurilor menajere şi construirea de adăposturi sociale.
38
În viziunea Guvernului finlandez, pe de altă parte, activitatea lui Taitotalo apare tipic printre acelea care răspund unei nevoi de interes general fără caracter industrial sau comercial. În primul rând, scopul principal al lui Taitotalo nu este de a genera profituri prin activitatea sa, ci de a crea condiţii favorabile pentru dezvoltarea activităţilor economice pe teritoriul oraşului Varkaus, care se potriveşte perfect cu funcţiile pe care autorităţile regionale şi locale şi le pot asuma în virtutea autonomiei garantate lor de constituţia finlandeză. În al doilea rând, obiectivul Directivei 92/50 ar fi compromis dacă o astfel de societate nu ar fi privită ca autoritate contractantă în sensul directivei, pentru că municipiile ar putea fi în acest caz tentate să înfiinţeze, în sfera tradiţională a activităţii lor, alte întreprinderi ale căror contracte ar fi în afara domeniului directivei.
39
În cele din urmă, neexcluzând posibilitatea că activitatea lui Taitotalo poate îndeplini o nevoie de interes general datorită stimulului pe care îl dă comerţului şi dezvoltării activităţilor de afaceri pe teritoriul oraşului Varkaus, Guvernul austriac şi Comisia declară din partea lor că, având în vedere informaţiile incomplete disponibile, ele nu pot evalua măsura în care acea nevoie are caracter industrial sau comercial. Prin urmare ele invită curtea naţională să efectueze ea însăşi acea evaluare, examinând în particular poziţia de concurenţă a Taitotalo şi dacă ea suportă riscurile asociate cu activitatea sa.
Concluziile Curţii
40
Curtea a susţinut deja că al doilea subparagraf al Articolului 1(b) al Directivei 92/50 face o distincţie între nevoile de interes general ce nu au caracter industrial sau comercial şi nevoile de interes general care au caracter industrial sau comercial (vezi, inter alia, BFI Holding, paragraful 32). Pentru a da un răspuns util întrebărilor puse, trebuie mai întâi să se stabilească dacă activităţi ca acelea în controversă din procedurile principale de fapt îndeplinesc nevoi de interes general şi apoi, dacă este necesar, trebuie să se determine dacă aceste nevoi au caracter industrial sau comercial.
41
Cu privire la întrebarea dacă activitatea în controversă din procedurile principale îndeplineşte o nevoie de interes general, apare din ordinea referinţelor că activitatea principală a lui Taitotalo constă în cumpărarea, vânzarea şi închirierea de proprietăţi şi în organizarea şi furnizarea de servicii de întreţinere a proprietăţilor şi alte servicii conexe necesare pentru administrarea acelor proprietăţi. Operaţiunea realizată de Taitotalo în procedurile principale constă, mai precis, în obţinerea de servicii de proiectare şi construcţii în legătură cu un proiect de construcţii referitor la construirea mai multor blocuri de birouri şi a unei parcări de maşini multietajate.
42
În aceea că operaţiunea vine în urma deciziei oraşului Varkaus de a crea un centrul de dezvoltare tehnologică pe teritoriul său, şi că intenţia declarată a lui Taitotalo este de a cumpăra terenul de la oraş odată ce locul a fost parcelat şi de a pune clădirile nou construite la dispoziţia firmelor din sectorul tehnologic, activitatea sa este într-adevăr capabilă să îndeplinească o nevoie de interes general.
43
În această privinţă, se poate reaminti că, fiind întrebată dacă un organ ale cărui obiecte erau realizarea şi facilitarea oricărei activităţi legate de organisarea târgurilor comerciale, expoziţiilor şi conferinţelor ar putea fi privit ca organ guvernat de legea publică în sensul Articolului 1(b) al Directivei 92/50, Curtea a susţinut că activităţile referitoare la organizarea acestor evenimente îndeplinesc nevoile de interes general, în aceea că un organizator de astfel de evenimente, aducând împreună fabricanţi şi comercianţi într-un singur loc geografic, nu acţionează doar în interesul individual al acelor fabricanţă şi comercianţi, cărora li se permite prin aceasta oportunitatea de a-şi promova bunurile şi mărfurile, ci oferă şi consumatorilor care iau parte la evenimente informaţii care le permit să facă alegeri în condiţii optime. Stimulentul rezultat pentru comerţ poate fi considerat a face parte din interesul general (vezi Agorà şi Excelsior , paragrafele 33 şi 34).
44
Consideraţii similare se pot aduce mutatis mutandis cu privire la activitatea în controversă din procedurile principale, în aceea că este de netăgăduit că, obţinând servicii de proiectare şi de construcţii în legătură cu un proiect de construcţii referitor la construirea de blocuri de birouri, Taitotalo nu acţionează doar în interesul individual al întreprinderilor direct interesate de aces proiect, ci şi în acela al oraşului Varkaus.
45
Activităţile ca acelea realizate de către Taitotalo în cazul din procedurile principale pot fi privite ca îndeplinind nevoile de interes general, prin aceea că este probabil ca ele să dea un stimul comerţului şi dezvoltării economice şi sociale a autorităţii locale interesate, pentru că localizarea întreprinderilor pe teritoriul unui municipiu are adesea repercusiuni favorabile pentru acel municipiu în termenii creării locurilor de muncă, creşterii veniturilor din taxe şi îmbunătăţirii cererii şi ofertei de bunuri şi servicii.
46
O întrebare mai dificilă, pe de altă parte, este dacă aceste nevoi de interes general au un caracter care nu este industrial sau comercial. În timp ce Guvernul finlandez susţine că acele nevoi nu au caracter industrial sau comercial, prin aceea că Taitotalo nu ţinteşte atât de mult să facă profit ci să creeze condiţii favorabile localizării întreprinderilor pe teritoriul oraşului Varkaus, Taitotalo aduce argumentul contrar, pe temeiul că ea furnizează servicii exact întreprinderilor comerciale şi că finanţarea proiectului de construcţii în chestiune este suportat în mod esenţial de către sectorul privat.
47
Conform jurisprudenţei stabilite, nevoile de interes general, care nu au caracter industrial sau comercial, în sensul Articolului 1(b) al directivelor Comunităţii referitoare la coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor publice sunt în general nevoi care sunt satisfăcute altfel decât prin disponibilitatea bunurilor şi serviciilor pe piaţă şi de care, din motive asociate cu interesul general, Statul alege să aibă grijă el însuşi sau asupra cărora el doreşte să aibă o influenţă decisivă (vezi, inter alia, BFI Holding, paragrafele 50 şi 51, Agorà şi Excelsior, paragraful 37, şi Adolf Truley, paragraful 50).
48
În cazul de faţă, nu se poate exclude că achiziţia de servicii destinate promovării locului întreprinderilor private pe teritoriul unei autorităţi locale anume poate, din motivele la care se face referire în paragraful 45 de mai sus, fi privită ca îndeplinind o nevoie de interes general al cărei caracter nu este industrial sau comercial.În evaluarea cazului dacă sau nu o astfel de nevoie de interes general este prezentă, trebuie să se ţină cont de toate elementele legale şi faptice relevante, ca circumstanţele prevalente la momentul în care organul interesat a fost înfiinţat şi condiţiile sub care îşi exercită activitatea (vezi, în acest sens, Adolf Truley, paragraful 66).
49
În particular, trebuie să se stabilească dacă organul în chestiune îşi realizează activităţile într-o situaţie de concurenţă, pentru că existenţa unei astfel de concurenţe poate, după cum a susţinut anterior Curtea, fi o indicaţie că o nevoie de interes general are un caracter industrial sau comercial (vezi, în acest sens, BFI Holding, paragrafele 48 şi 49).
50
Totuşi, rezultă de asemenea din formularea acelei hotărâri că existenţa unei concurenţe semnificative nu permite ea însăşi concluzia că nu există nici o nevoie de interes general care să nu aibă caracter industrial sau comercial (vezi Adolf Truley, paragraful 61). Acelaşi lucru se aplică faptului că organul în chestiune ţinteşte anume să îndeplinească nevoile întreprinderilor comerciale. Trebuie să se ţină cont de alţi factori înainte de a ajunge la o asemenea concluzie, în particular chestiunea condiţiilor în care organul în chestiune îşi realizează activităţile.
51
Dacă organul operează în condiţii de piaţă normale, ţinteşte să facă un profit şi suportă pierderile asociate cu exerciţiul activităţilor sale, este improbabil ca nevoile pe care ţinteşte să le îndeplinească să nu fie de natură industrială sau comercială. Într-un astfel de caz, aplicarea directivelor Comunităţii referitoare la coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor publice nu ar fi necesară, mai mult, pentru că un organ care acţionează pentru profit şi suportă însuşi riscurile asociate cu activitatea sa în mod normal nu se va implica într-o procedură de acordare în condiţii care nu se justifică economic.
52
Conform jurisprudenţei stabilite, scopul acestor directive este de a preîntâmpina atât riscul să fie preferaţi ofertanţii sau solicitanţii naţionali ori de câte ori este acordat un contract de către autorităţile contractante, cât şi posibilitatea ca un organ finanţat sau controlat de Stat, autorităţile regionale sau locale sau alte organe guvernate de legea publicăsă poată alege să se ghideze după alte considerente decât după cele economice (vezi, în particular, Cazul C-380/98 Universitatea Cambridge [2000] ECR I-8035, paragraful 17; Cazul C-470/99 Universale-Bau şi alţii [2002] ECR I-11617, paragraful 52; şi Adolf Truley, paragraful 42).
53
Ca răspuns la o întrebare scrisă pusă de către Curte, Guvernul finlandez a declarat la audiere că, cu toate că, din punct de vedere legal, există puţine diferenţe între societăţile ca Taitotalo şi societăţile cu răspundere limitată deţinute de către operatori privaţi, prin aceea că suportă aceleaşi riscuri economice ca acelea din urmă şi pot fi declarate falimentare în mod similar, autorităţile regionale şi locale cărora ele le aparţin permit rareori ca un astfel de lucru să se întâmple şi, dacă este cazul, vor recapitaliza acele societăţi astfel încât ele să poată continua să aibă în grijă sarcinile pentru care au fost înfiinţate, în mod esenţial îmbunătăţirea condiţiilor generale pentru realizarea activităţii economice în zona autorităţii locale în chestiune.
54
Ca răspuns la o întrebare pusă de către Curte la audiere, Guvernul finlandez a declarat în plus că, din moment ce nu este imposibil ca activităţile societăţilor ca Taitotalo să poată genera profituri, realizarea acestor profituri nu poate niciodată constitui scopul principal al acestor societăţi, pentru că sub legea finlandeză ele trebuie întotdeauna să ţintească în principal să promoveze interesul general al locuitorilor zonei autorităţii locale interesate.
55
În atari condiţii, şi având în vedere faptul menţionat de către curtea naţională că Taitotalo a primit finanţare publică pentru realizarea proiectului de construcţii în controversă din procedurile principale, apare probabil ca o activitate ca aceea realizată de Taitotalo în acest caz să îndeplinească o nevoie de interes general care nu are caracter industrial sau comercial.
56
Este, cu toate acestea, curtea naţională, singura care are cunoştinţă detaliată despre faptele cazului, cea care trebuie să evalueze circumstanţele care au prevalat când acel organ a fost înfiinţat şi condiţiile în care îşi realizează activitatea, incluzând în particular dacă ea ţinteşte să facă profit şu suportă riscurile asociate activităţii sale.
57
Cu privire la observaţia Comisiei că nu se poate exclude că activitatea în controversă din procedurile principale reprezintă doar o parte minoră a activităţilor lui Taitotalo, acest fapt, chiar dacă urma să fie înfiinţată, nu are nici o relevanţă asupra rezultatului procedurilor principale, în măsura în care societatea aceasta continuă să aibă în grijă nevoile de interes general.
58
Conform jurisprudenţei stabilite, starea unui organ guvernat de legea publică nu este dependentă de importanţa relativă, în activitatea acelui organ, a îndeplinirii nevoilor de interes general care nu au caracter industrial sau comercial (vezi Mannesmann Anlagenbau Austria şi alţii, paragrafele 25, 26 şi 31; BFI Holding, paragrafele 55 şi 56; şi Adolf Truley, paragraful 56).
59
În lumina consideraţiilor de mai sus, răspunsul la întrebările unu şi doi trebuie să fie că o societate cu răspundere limitată înfiinţată, deţinută şi administrată de către o autoritate regională sau locală îndeplineşte o nevoie de interes general, în sensul celui de-al doilea subparagraf al Articolului 1(b) al Directivei 92/50, unde ea dobândeşte servicii în vederea promovării dezvoltării activităţilor industriale sau comerciale pe teritoriul acelei autorităţi regionale sau locale. Pentru a determina dacă acea nevoie nu are caracter industrial sau comercial, curtea naţională trebuie să evalueze circumstanţele care au prevalat atunci când acea societate a fost înfiinţată şi condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, ţinând cont în particular de faptul că ea nu ţinteşte în primul rând să facă profit, de faptul că nu suportă riscurile asociate activităţii şi de orice finanţare publică a activităţii în chestiune.
Întrebarea a treia
60 Prin a treia întrebare, curtea naţională întreabă în esenţă dacă faptul că birourile ce urnează a fi construite sunt închiriate doar unei singure întreprinderi poate contesta starea locatorului de organ guvernat de legea publică.
61
Este suficient de declarat că este limpede din răspunsul la primele două întrebări că o astfel de circumstanţă nu împiedică în principiu locatorul birourilor ce urmează a fi construite să fie clasificat ca organ guvernat de legea publică, pentru că, aşa cum observă Avocatul General la punctul 92 al Opiniei sale, interesul general nu se măsoară prin numărul de utilizatori direcţi ai unei activităţi sau ai unui serviciu.
62
În primul rând, este de necontestat că localizarea unei singure întreprinderi pe teritoriul unei autorităţi regionale sau locale poate de asemenea da un stimul comerţului şi poate aduce repercusiuni economice şi sociale favorabile acelei autorităţi locale şi tuturor locuitorilor săi, pentru că localizarea acelei întreprinderi poate inter alia acţiona ca un catalizator şi stimula localizarea altor întreprinderi în regiunea interesată.
63
În al doilea rând, acea interpretare este de asemenea concordantă cu scopul Directivei 92/50, care, conform expunerii 20 din preambulul său, este destinat inter alia să elimine practicile care restricţionează concurenţa în general şi participarea la contracte a firmelor din alte State Membre în particular. După cum a observat Guvernul finlandez, a accepta că un organ poate cădea în afara domeniului acelei directive doar pentru că de activitatea pe care o desfăşoară beneficiază o societate ar însemna desconsiderarea scopului însuşi al directivei, pentru că, pentru a evita regulile pe care aceasta la stabileşte, i-ar fi suficient unei societăţi ca Taitotalo să menţioneze că clădirile ce urmează să se construiască au fost destinate să fie închiriate unei singure întreprinderi, care ar putea apoi, de îndată ce tranzacţia ar fi încheiată, să transfere clădirile altor întreprinderi.
64
În lumina consideraţiilor de mai sus, răspunsul la a treia întrebare trebuie prin urmare să fie că faptul că clădirile ce urmează a fi construite sunt închiriate doar unei singure întreprinderi nu poate contesta starea locatorului de organ guvernat de legea publică, unde se arată că locatorul îndeplineşte o bevoie de interes general care nu are caracter industrial sau comercial.
Costurile
65
Costurile suportate de către Guvernele finlandez, francez şi austriac şi de către Comisie, care au înaintat observaţii Curţii, nu sunt recuperabile. Pentru că aceste proceduri sunt, pentru părţile procedurilor principale, un pas în procedurile în aşteptare în faţa curţii naţionale, decizia asupra costurilor este o chestiune a acelei curţi.
Pe aceste temeiuri,
CURTEA (Camera a cincea),
ca răspuns la întrebările înaintate ei de către Kilpailuneuvosto prin ordinul din 14 decembrie 2000, prin prezenta hotărăşte:
1.
O societate cu răspundere limitată înfiinţată, deţinută şi administrată de către o autoritate regională sau locală îndeplineşte o nevoie de interes general, în sensul celui de-al doilea subparagraf al Articolului 1(b) al Directivei Consiliului 92/50/CEE din 18 iunie 1992 referitoare la coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de servicii publice, unde ea dobândeşte servicii în vederea promovării dezvoltării activităţilor industriale sau comerciale pe teritoriul acelei autorităţi regionale sau locale. Pentru a determina dacă acea nevoie nu are caracter industrial sau comercial, curtea naţională trebuie să evalueze circumstanţele care au prevalat când acea societate a fost înfiinţată şi condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, ţinând cont în particular de faptul că ea nu ţinteşte în primul rând să facă profit, de faptul că nu suportă riscurile asociate cu activitatea şi de orice finanţare publică a activităţii în chestiune.
2.
Faptul că clădirile ce urmează a fi construite sunt închiriate doar unei singure întreprinderi nu poate contesta starea locatorului de organ guvernat de legea publică, unde se arată că locatorul îndeplineşte o nevoie de interes general care nu are caracter industrial sau comercial.