Părţile

În Cazul C-118/95,
Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de Eugenio de Martie, Consilier juridic, acţionând ca Agent, cu adresă de serviciu în Luxemburg la biroul lui Carlos Gómez de la Cruz, al Serviciului său juridic, Wagner Centre, Kirchberg,

reclamant,
v
Republica Italiană, reprezentată de Profesor Umberto Leanza, şeful Departamentului de Afaceri juridice al Ministerului Afacerilor Externe, acţionând ca Agent, asistat de Maurizio Fiorilli, Avocat al Statului, cu adresă de serviciu în Luxemburg la Ambasada Italiei, 5 Rue Marie-Adélaïde,
pârâtă,

CERERE pentru o declaraţie că, neadoptând în termenul perioadei prescrise legile, regulamentele şi prevederile administrative necesare pentru a respecta Directiva Consiliului 92/33/CEE din 28 aprilie 1992 privind comerţul cu material vegetal de propagare şi plantare, altul decât seminţele (OJ 1992 L 157, p. 1) şi Directiva Consiliului 92/34/CEE din 28 aprilie 1992 privind comerţul cu material de propagare a plantelor fructifere şi a plantelor fructifere destinate producţiei de fructe (OJ 1992 L 157, p. 10), Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Tratatul CE,

CURTEA (Camera a cincea),
alcătuită din: D.A.O. Edward, Preşedintele Camerei, J.-P. Puissochet, C. Gulmann, P. Jann şi L. Sevón (Raportor), Judecători,
Avocat general: G. Cosmas,

Grefier: R. Grass,
având în vedere raportul Judecătorului-Raportor,
după audierea Opiniei Avocatului general la şedinţa din 17 octombrie 1995,
dă următoarea  Hotărâre

Temeiuri

1 Prin cererea depusă la Grefa Curţii pe 4 aprilie 1995, Comisia Comunităţilor Europene a intentat o acţiune sub Articolul 169 al Tratatului CE pentru o declaraţie că, neadoptând în perioada prescrisă legile, regulamentele şi prevederile administrative necesare pentru a respecta Directiva Consiliului 92/33/CEE din 28 aprilie 1992 privind comerţul cu material vegetal de propagare şi plantare, altul decât semniţele (OJ 1992 L 157, p. 1) şi Directiva Consiliului 92/34/CEE din 28 aprilie 1992 privind comerţul cu material de propagare a plantelor fructifere şi plante fructifere destinate pentru producţia de fructe (OJ 1992 L 157, p. 10), Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Tratatul CE.
2 Articolul 25 al Directivei 92/33 şi Articolul 26 al Directivei 92/34 cer Statelor membre să pună în vigoare legile, regulamentele şi prevederile administrative necesare pentru a respecta directivele nu mai târziu de 31 decembrie 1992 şi să informeze Comisia despre aceasta.
3 Pentru că nu nu a primit nici o comunicare a măsurilor adoptate de Republica Italiană pentru a respecta aceste directive şi nu a avut nici un indiciu că Republica Italiană şi-a îndeplinit obligaţia de a pune măsurile necesare în vigoare, Comisia, prin scrisoara din 12 martie 1993, a dat Guvernului italian o notificare să-şi înainteze observaţiile în termen de două luni în conformitate cu Articolul 169 al Tratatului.
4 Acea scrisoare rămânând fără răspuns, Comisia, la 1 iunie 1994, a depus o opinie justificată cerând Republicii Italiene să ia măsurile necesare pentru a respecta opinia în termen de două luni de la notificarea sa.
5 Prin scrisoarea din 20 septembrie 1994 trimisă de către Reprezentanţa Permanentă Italiană, autorităţile italiene au declarat că procedurile pentru implementarea Directivelor 92/33 şi 92/34 erau în desfăşurare în conformitate cu Articolul 4 al Legii Nr 146/94 (Legea comunitară din 1993). Pentru că nu a primit o notificare următoare, Comisia a intentat această acţiune.
6 În cererea sa, Comisia face referire la Articolul 25 al Directivei 92/33 şi Articolul 26 al Directivei 92/34 şi obligaţiile Statelor membre sub primul paragraf al Articolului 5 şi Articolului 189 al Tratatului CE. Ea declară că Republica Italiană nu a luat măsurile necesare pentru a respecta cerinţele Directivelor 92/33 şi 92/34 şi nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile.
7 Republica Italiană explică faptul că regulamentul pentru implementarea directivelor în chestiune a fost, în conformitate cu Articolul 4 al Legii Nr 146/94, pregătit de către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi a fost depus la Consiglio di Stato pentru o opinie de competenţă. Încorporarea legislaţiei comunitare în legea italiană este prin urmare pe cale să aibă loc.
8 Pentru că Directivele 92/33 şi 92/34 nu au fost transpuse în perioadele prescrise prin aceste directive, neîndeplinirea obligaţiilor de care se plânge Comisia trebuie considerată ca fiind stabilită.
9 Trebuie prin urmare să se susţină că, neadoptând legile, regulamentele şi prevederile administrative necesare pentru respectarea Directivei 92/33 şi Directivei 92/34, Republica Italiană nu şi-a respectat obligaţiile sub Articolul 25 al Directivei 92/33 şi Articolul 26 al Directivei 92/34.
Decizie asupra costurilor
Costurile
10 Sub Articolul 69(2) al Regulilor de Procedură, părţii perdante urmează să i se ordone să plătească costurile dacă acestea au fost aplicate pentru pledoariile părţii câştigătoare. Comisia a cerut ca Republicii Italiene să i se ordone să plătească costurile. Pentru că Republica Italiană nu a câştigat, trebuie să i se ordone să plătească costurile.
Partea operativă

Pe aceste temeiuri,
CURTEA (Camera a cincea)
prin prezenta:

1. Declară că, neadoptând legile, regulamentele şi prevederile administrative necesare pentru a respecta Directiva Consiliului 92/33/CEE din 28 aprilie 1992 privind comerţul materialului vegetal de propagare şi plantare altul decât seminţele şi Directiva Consiliului 92/34/CEE din 28 aprilie 1992 privind comerţul cu material de propagare a plantelor fructifere şi plantelor fructifere destinate producţiei de fructe, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolul 25 al Directivei 92/33 şi Articolul 26 al Directivei 92/34;
2. Ordonă Republicii Italiene să plătească costurile.