1 Caracterul aproximativ al legilor - Servicii de telecomunicaţii - Furnizarea reţelei deschise liniilor închiriate - Directiva 92/44 - Domeniu - `Organizaţii de telecomunicaţii' definite ca organe deţinând drepturi speciale sau exclusive - Concept
(Directivele Consiliului 90/387, Art 1(1) şi 2(1), şi 92/44, Art. 2(1); Directivele Comisiei 90/388 şi 94/46, Art. 2)
2 Caracterul aproximativ al legilor - Servicii de telecomunicaţii - Furnizarea reţelei deschise liniilor închiriate - Directiva 92/44 - Organe deţinând drepturi speciale sau exclusive - Identificare - Faptul de a fi fost supus unei notificări făcute conform celui de-al doilea subparagraf al Articolului 2(1) al Directivei 90/387 - Deţinerea unei licenţe de operare cerute de către legea naţională dar acordată pe bază nediscriminatorie - Posedarea de prerogative speciale acordate pe bază nediscriminatorie permite înfiinţarea reţelelor de telecomunicaţii - Irelevant
(Directivele Consiliului 90/387, Art. 2(1), al doilea subparagr., şi 92/44)
3 Caracterul aproximativ al legilor - Servicii de telecomunicaţii - Furnizarea reţelei deschise liniilor închiriate - Directiva 92/44 - Organe deţinând drepturi speciale sau exclusive - Concept - Întreprinderi cu responsabilitate exclusivă de operare a liniilor internaţionale - Întreprindere responsabilă pentru operarea exclusivă a unei reţele publice de telecomunicaţii care acoperă o parte a ţării - Inclus
(Directivele Consiliului 90/387, Art. 2(1) şi 92/44)
4 Caracterul aproximativ al legilor - Servicii de telecomunicaţii - Furnizarea reţelei deschise liniilor închiriate - Directiva 92/44 - Obligaţia de a furniza un set minim de linii închiriate impusă de către un Stat membru doar anumitor organizaţii de telecomunicaţii - Dacă este permisibil - Condiţii
(Directiva Consiliului 92/44, Art. 7)
5 Legea comunitară - Principii - Proporţionalitate - Obligaţia la care se face referire în Directiva 92/44 de a furniza, indiferent dacă este o cerere efectivă, un anumit număr de linii care să respecte anumite caracteristici tehnice - Încălcare - Nici unul Sumar
6 Directiva 92/44 privind aplicarea furnizării reţelei deschise liniilor închiriate se aplică, ca rezultat al referinţei din Articolul 2(1), `organizaţiilor de telecomunicaţii' aşa cum sunt definite în Articolul 2(1) al Directivei 90/387 privind stabilirea pieţei interne pentru serviciile de telecomunicaţii prin implementarea furnizării reţelei deschise, adică, organelor publice sau private cărora Statele membre le-au acordat drepturi exclusive sau speciale pentru furnizarea reţelelor de telecomunicaţii publice şi, unde este cazul, a serviciilor de telecomunicaţii publice.
În acea privinţă, apare din Articolul 2 al Directivei 94/46 care amendează definiţiile stabilite în Directiva 90/388 şi repetat în Articolul 2(1) şi (2) al Directivei 90/387, din contextul faptic în care au fost adoptate Directivele 90/387, 90/388 şi 92/44 şi din obiectivele lor destinate, că drepturile exclusive sau speciale la care se face referire trebuie în general să fie luate a fi drepturi care sunt acordate de către autorităţile unui Stat membru unei întreprinderi sau unui număr limitat de întreprinderi altfel decât conform criteriilor obiective, proporţionale şi nediscriminatorii, şi care afectează substanţial abilitatea altor întreprinderi de a furniza sau opera reţele de telecomunicaţii sau de a furniza servicii de telecomunicaţii în aceeaşi arie geografică sub condiţii echivalente substanţial.
7 Drepturile exclusive sau speciale pentru furnizarea unei reţele publice de telecomunicaţii şi, unde este cazul, serviciilor de telecomunicaţii publice în sensul Articolului 2 al Directivei 90/387 nu pot fi caracterizate prin:
- simpla notificare de către un Stat membru a Comisiei, conform celui de-al doilea subparagraf al Articolului 2(1) al directivei mai sus menţionate a numelui unei întreprinderi căreia acel Stat membru i-a acordat drepturi speciale sau exclusive, chiar dacă această notificare poate ridica o puternică prezumţie în acel sens, pentru că aplicarea Directivelor în acel domeniu anumitor organe nu poate abate declaraţiile făcute de către Statul membru interesat;
- faptul că, sub legea unui Stat membru, operarea reţelelor de telecomunicaţii pe piaţa naţională este posibilă doar prin intermediul unei licenţe, unde se vede că drepturile pe care o asemenea licenţă le conferă sunt acordate conform criteriilor care sunt obiective, proporţionale şi nediscriminatorii şi nu au efectul de a limita numărul întreprinderilor care operează reţele sau servicii de telecomunicaţii publice;
- posibilitatea organizaţiilor de telecomunicaţii autorizate să aibă anumite prerogative, în particular dreptul de a dobândi teren obligatoriu, de a înregistra teren în scopuri de explorare şi de a dobândi teren prin contract sau de a plasa echipament de reţea pe, peste sau sub autostrăzile publice şi de a pune aparate pe teren privat cu consimţământul persoanelor care au un interes în acel teren, de care consimţământ Curtea poate scuti, în măsura în care aceste drepturi, care sunt destinate doar pentru a facilita furnizarea de reţele de către operatorii interesaţi şi sunt sau pot fi conferite tuturor acelor operatori, nu le dau deţinătorilor lor nici un avantaj substanţial asupra potenţialilor lor concurenţi.
8 Faptul că un Stat membru rezervă pentru două întreprinderi operarea legăturilor internaţionale, în particular legături intracomunitare, este suficient să constituie acordarea în beneficiul lor de drepturi exclusive sau speciale cu privire la reţelele de telecomunicaţii publice sau serviciile de telecomunicaţii publice.
În mod corespunzător, celor două întreprinderi le-au fost acordate, conform criteriilor care apar a fi nici obiective, nici proporţionale nici nediscriminatorii, un avantaj concurenţial substanţial asupra altor operatori de reţea şi altor furnizori de servicii de telecomunicaţii. În primul rând, ei singuri pot opera linii internaţionale, care sunt esenţiale pentru furnizarea de servicii de telecomunicaţii între Statele membre. În al doilea rând, ei îşi pot uşor interconecta propriile linii interne, care acoperă virtual întreaga ţară, cu acele linii internaţionale şi astfel să ofere o gamă mai largă de servicii de telecomunicaţii pe acele linii.
Faptul că acele întreprinderi sunt obligate să accepte, în schimb, ca alţi operatori să fie conectaţi la reţelele lor la tarife fixate de către autoritatea publică nu constituie o constrângere ca a-i lipsi de avantajele disponibile lor în măsura în care, în primul rând, ele fiind singurele întreprinderi care au acces la reţelele străine, ele pot negocia tarife de acces la acele reţele şi, în al doilea rând, tarifele pe care le impune autoritatea publică lor sunt destinate în particular împiedicării lor să abuzeze de poziţia lor vis-à-vis de alţi operatori.
Rezultă că aceste întreprinderi sunt `organizaţii de telecomunicaţii' în sensul Articolului 2(1) al Directivei 90/387 şi astfel al Directivei 92/44.
Aceasta este la fel şi în cazul unei întreprinderi căreia un Stat membru îi rezervă, sub aceleaşi condiţii, adică pe baza criteriilor care nu sunt nici obiective, nici proporţionale, nici nediscriminatorii, operarea unei reţele publice de telecomunicaţii care acoperă o parte a teritoriului său.
9 Pentru a asigura dezvoltarea în întreaga Comunitate a serviciilor de telecomunicaţii folosind linii închiriate, legislatura comunitară a considerat că era necesară punerea la dispoziţia utilizatorilor din toată Comunitatea a unui set de linii închiriate care să respecte specificaţiile tehnice armonizate. Articolul 7 al Directivei 92/44 prevede că acel set minim de linii închiriate, ale cărui caracteristici tehnice sunt definite în Anexa II la directivă, trebuie furnizate de una sau mai multe organizaţii de telecomunicaţii în fiecare dintre Statele membre.
Prin urmare este sarcina autorităţilor din Statele membre să determine căror organizaţii de telecomunicaţii trebuie să li se ceară să furnizeze linii închiriate care să respecte caracteristicile tehnice definite în Anexa II astfel încât să se asigure că un set minim de linii de acel tip sunt disponibile pe întregul lor teritoriu.
Rezultă că un Stat membru este îndreptăţit să impună obligaţiile expuse în Articolul 7 al directivei doar câtorva dintre acele `organizaţii de telecomunicaţii', pentru că impunerea acelor obligaţii este suficientă pentru a pune la dispoziţia utilizatorilor de pe tot teritoriul naţional un număr minim de linii închiriate care respectă specificaţiile expuse în directivă. În particular, un Stat membru este îndreptăţit să impună obligaţiile expuse în Articolul 7 doar `organizaţiilor de telecomunicaţii' care sunt principalii operatori de linii de telecomunicaţii în fiecare dintre ariile geografice care-i cuprind teritoriul.
10 Articolul 7 al Directivei 92/44 privind aplicarea furnizării reţelei deschise liniilor închiriate este destinat a garanta o ofertă armonizată în întreaga Comunitate a unui set minim de linii închiriate în conformitate cu specificaţiile expuse în Anexa II la acea directivă, pentru comunicaţii atât cu un Stat membru dat, cât şi între Statele membre.
Rezultă că scopul directivei este atât de a armoniza condiţiile ofertei în numeroasele State membre, cât şi să înlăture barierele tehnice pentru a internaţionaliza serviciile de telecomunicaţii.
În aceste circumstanţe, directiva nu poate fi considerată a încălca principiul proporţionalităţii pe temeiul că, la momentul când a fost adoptată sau transpusă în legea naţională, nu exista cerere pe piaţa internă a unui Stat membru pentru tipul de servicii pe care directiva le cere să fie oferite.
Părţile
În Cazul C-302/94,
CERERE DE PRONUNŢARE A unei hotărâri preliminare a Curţii sub Articolul 177 al Tratatului CE a Înaltei Curţi de Justiţie (Queen's Bench Division) în procedurile în aşteptare în faţa acelei curţi între
Regină
şi
Secretarul de stat pentru Comerţ şi Industrie, Ex parte: British Telecommunications plc
asupra interpretării Directivei Consiliului 90/387/CEE din 28 iunie 1990 privind stabilirea pieţei interne pentru serviciile de telecomunicaţii prin implementarea furnizării de reţele deschise (OJ 1990 L 192, p. 1) şi asupra interpretării şi valabilităţii Directivei Consiliului 92/44/CEE din 5 iunie 1992 privind aplicarea furnizării reţelei deschise liniilor închiriate (OJ 1992 L 165, p. 27),
CURTEA,
alcătuită din: G.C. Rodríguez Iglesias, Preşedinte, G.F. Mancini şi J.C. Moitinho de Almeida (Preşedinţi ai Camerei), C.N. Kakouris, C. Gulmann, D.A.O. Edward, J.-P. Puissochet (Raportor), P. Jann şi H. Ragnemalm, Judecători,
Avocat general: G. Tesauro,
Grefier: L. Hewlett, Administrator,
după ce au luat în considerare observaţiile scrise înaintate în numele:
- British Telecommunications plc, de către G. Barling QC şi D. Anderson, Avocat pledant,
- Guvernul Regatului Unit, de către J.E. Collins, Avocat consultant asistent al Trezoreriei, acţionând ca Agent, şi de către K.P.E. Lasok QC şi S. Richards, Avocat pledant,
- Guvernul francez, de către E. Belliard, Director adjunct în Directoratul Afacerilor Juridice al Ministerului Afacerilor Externe, şi J.-M. Belorgey, şef de secţie în acelaşi directorat, acţionând ca Agenţi,
- Consiliul Uniunii Europene, de către A. Lopes Sabino şi M. Bishop, de la Serviciul său Juridic, acţionând ca Agenţi,
- Comisia Comunităţilor Europene, de către R. Wainwright, Consilier juridic principal, şi C. Schmidt, de la Serviciul său Juridic, acţionând ca Agenţi,
având în vedere Raportul audierii,
după audierea observaţiilor orale ale British Telecommunications plc, reprezentată de D. Wyatt QC şi D. Anderson, Guvernului Regatului Unit, reprezentat de J.E. Collins şi K.P.E. Lasok, Guvernului francez, reprezentat de J.-M. Belorgey, Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de A. Lopes Sabino şi M. Bishop, şi Comisiei Comunităţilor Europene, reprezentată de R. Wainwright şi C. Schmidt, la audierea din 9 ianuarie 1996,
după audierea Opiniei Avocatului general la şedinţa din 23 mai 1996,
dă următoarea
Hotărâre
Temeiuri
1 Prin ordinul din 25 Iulie 1994, primit la Curte la 14 noiembrie 1994, Înalta Curte de Justiţie (Queen's Bench Division) a înaintat Curţii pentru o hotărâre preliminară sub Articolul 177 al Tratatului CE un număr de întrebări asupra interpretării Directivei Consiliului 90/387/CEE din 28 iunie 1990 privind stabilirea pieţei interne pentru serviciile de telecomunicaţii prin implementarea furnizării reţelei deschise (OJ 1990 L 192, p. 1, `directiva "reţelelor deschise"') şi privind interpretarea şi valabilitatea Directivei Consiliului 92/44/CEE din 5 iunie 1992 privind aplicarea furnizării reţelei deschise liniilor închiriate (OJ 1992 L 165, p. 27, `directiva "liniilor închiriate"').
2 Directiva `reţelelor deschise', care a fost adoptată în aceeaşi zi ca Directiva Comisiei 90/388/CEE din 28 iunie 1990 asupra concurenţei din pieţele pentru serviciile de telecomunicaţii (OJ 1990 L 192, p. 10, numită în cele ce urmează `directiva "serviciilor"'), este o parte a acţiunii susţinute de către Comunitate în vederea stabilirii unei pieţe de servicii de telecomunicaţii în toată Comunitatea. Ea se bazează pe Articolul 100a al Tratatului şi este destinată introducerii furnizării reţelei deschise pentru a stabili total acea piaţă în toată Comunitatea (vezi a patra expunere din preambulul directivei `reţelelor deschise').
3 Directiva `reţelelor deschise' reproduce în Articolul 2(1) şi (2) definiţiile date în primul şi al doilea alineat ale Articolului 1(1) al directivei `serviciilor'. Ea prevede după cum urmează:
`În scopurile acestei Directive:
1. "organizaţii de telecomunicaţii" înseamnă organe publice sau private, cărora un Stat membru le acordă drepturi speciale sau exclusive pentru furnizarea unei reţele publice de telecomunicaţii şi, unde este cazul, servicii de telecomunicaţii publice.
Pentru cerinţele acestei Directive, Statele membre vor notifica Comisia cu privire la organele cărora le-au acordat drepturi speciale sau exclusive;
2. "drepturi speciale sau exclusive" înseamnă drepturile acordate de către un Stat membru sau o autoritate publică unuia sau mai multor organe publice sau private prin orice instrument legal, de reglementare sau administrativ rezervându-le dreptul de a furniza un serviciu sau de a întreprinde o activitate'.
4 Articolul 2(10) al acelei directive prevede mai departe că
`"condiţii de furnizare a reţelei deschise" înseamnă condiţiile, armonizate conform prevederilor acestei Directive, care privesc accesul deschis şi eficient pentru reţelele de telecomunicaţii
publice şi, unde este cazul, serviciile de telecomunicaţii publice şi utilizarea eficientă a acestor reţele şi servicii'.
5 Conform Articolului 3 al acelei directive, furnizarea reţelei deschise trebuie să se bazeze pe criterii obiective, să fie transparentă şi publicată într-o manieră corespunzătoare, să garanteze egalitatea de acces operatorilor de reţele şi să nu fie discriminatorie. Mai mult, aceste condiţii nu trebuie să restricţioneze accesul la reţelele de telecomunicaţii publice sau serviciile de telecomunicaţii publice, cu excepţia motivelor bazate pe cerinţe esenţiale, şi anume securitatea sau menţinerea integrităţii reţelei, interoperabilitatea serviciilor şi protejarea datelor, sau din motive ce derivă din exercitarea drepturilor speciale sau exclusive acordate de Statele membre.
6 Articolul 6 al directivei `reţelelor deschise' prevede că Consiliul, acţionând în conformitate cu Articolul 100a al Tratatului, urmează să adopte directive specifice stabilind condiţiile de furnizare a reţelei deschise.
7 Directiva `liniilor închiriate' a fost adoptată conform acelei furnizări şi bazată în mod corespunzător pe Articolul 100a al Tratatului. Acea directivă, conform Articolului 1 de acolo, priveşte `armonizarea condiţiilor pentru acces deschis şi eficient la şi utilizarea liniilor închiriate furnizate utilizatorilor pe reţelele de telecomunicaţii publice, şi disponibilitatea în toată Comunitatea a unui set minim de linii închiriate cu caracteristici tehnice armonizate'.
8 Articolul 2(1) al acelei directive prevede:
`Definiţiile date în Directiva 90/387/CEE se vor aplica, unde este cazul, acestei Directive'.
9 Articolul 2(2) defineşte `liniile închiriate' ca `facilităţile de telecomunicaţii furnizare în contextul stabilirii, dezvoltării şi operării reţelei publice de telecomunicaţii, care furnizează capacitatea de transmisie transparentă între punctele de încheiere ale reţelei şi care nu include comutarea la cerere ...'.
10 Articolele 3 la 10 ale acelei directive impun un număr de obligaţii Statelor membre cu privire la furnizarea liniilor închiriate:
- Articolul 3(3) cere Statelor membre să se asigure că informaţiile care privesc noi tipuri de oferte de linii închiriate să fie publicate în termenul unei perioade specificate;
- Articolul 5 cere Statelor membre să se asigure că ofertele continuă pentru o perioadă rezonabilă de timp, că o ofertă poate fi reziliată doar după consultarea cu utilizatorii afectaţi şi că utilizatorii sunt îndreptăţiţi să aducă cazul în faţa autorităţii de reglementare naţionale atunci când nu sunt de acord cu data rezilierii aşa cum este avută în vedere de către organizaţia de telecomunicaţii;
- Articolul 6 impune anumite condiţii cu privire la accesul şi utilizarea liniilor închiriate;
- Articolul 7(1) cere Statelor membre să se asigure că respectivele organizaţii de telecomunicaţii separat sau împreună furnizează un set minim de linii închiriate în conformitate cu Anexa II la directivă pentru a garanta o ofertă armonizată în întreaga Comunitate;
- Articolul 8 cere autorităţilor naţionale să se asigure că organizaţiile de telecomunicaţii aderă la principiul nediscriminării când utilizează reţeaua publică de telecomunicaţii pentru a furniza servicii care sunt sau pot fi oferite şi de alţi furnizori de servicii;
- Articolul 10 cere Statelor membre să se adigure că tarifele pentru liniile închiriate respectă anumite principii de bază ale orientării costurilor şi transparenţei.
11 Conform documentelor din faţa Curţii, o persoană care operează un sistem de telecomunicaţii în Regatul Unit este vinovat de infracţiune dacă nu este licenţiată de către Secretarul de stat sub secţiunea 7 a Legii Telecomunicaţiilor din 1984.
12 Secţiunea 9 a Legii Telecomunicaţiilor împuterniceşte Secretarul de stat să desemneze ca `sistem de telecomunicaţii public' orice sistem de telecomunicaţii care are o licenţă ce satisface condiţiile expuse în secţiunea 8 a Legii, ca obligaţia de a furniza serviciile specificate şi de a accepta conexiuni la alte sisteme de telecomunicaţii. Operatorii acestor sisteme sunt cunoscuţi ca `Operatori de Telecomunicaţii publice' (`OTP-uri').
13 Pentru a-şi efectua funcţiunile licenţiate, OTP-urilor li se poate da anumite puteri legale excepţionale, inclusiv puterea de a dobândi teren obligatoriu, de a înregistra teren în scopuri de explorare, de a plasa echipament de reţea pe, peste sau sub autostrăzile publice şi de a pune aparate pe teren privat, supus consimţământului persoanelor care au un interes în acel teren, dacă Curtea nu acordă o dispensă.
14 Conform ordinului de referinţă şi observaţiilor înaintate Curţii, între 1983 şi 1991 Guvernul Regatului Unit a acordat licenţe de furnizare a serviciilor de telecomunicaţii peste legături fixe lui British Telecommunications plc (`BT') şi Consiliului Local Kingston-upon-Hull (Kingston Communications plc, `Kingston'), pe de o parte, şi lui Mercury Communications Ltd (`Mercury'), pe de alta.
15 BT conduce o reţea publică de telecomunicaţii, furnizând servicii de telecomunicaţii publice în toată ţara, cu excepţia zonei Hull, unde Kingston îşi operează propria reţea. Aceste două întreprinderi sunt în particular supuse unei `obligaţii de serviciu universal', care înseamnă că ele trebuie să furnizeze servicii de telefonie vocală oricui care le cere în zona în care îşi operează reţelele.
16 Mercury operează de asemenea o reţea, furnizând servicii de telecomunicaţii publice pe toată zona ţării. Ea nu este, totuşi, supusă unei obligaţii de serviciu universal.
17 Autorităţile din Regatul Unit au pus capăt acestei politici de duopol în martie 1991 şi au decis, în principiu, să acorde licenţe de operare a reţelelor de telecomunicaţii pe piaţa internă dacă nu există un motiv bun pentru a nu face aceasta.
18 Rezultă din documentele din dosar că, de atunci, în jur de 600 de licenţe au fost acordate şi că în jur de 140 de operatori au acum starea de OTP-uri, şi anume BT, Mercury, Kingston, cam 100 de operatori de cablu şi un mic număr de operatori de radiocelulare.
19 BT şi Mercury rămân, totuşi, singurii operatori autorizaţi să opereze legăturile internaţionale, în particular legăturile intracomunitare. Curtea naţională declară în această privinţă că nu s-a acordat nici o licenţă pentru operarea acestor legături din 1991 dar că ceilalţi operatori de telecomunicaţii au posibilitatea interconectării cu reţelele BT sau Mercury sau să închirieze circuite de la BT sau Mercury pentru a furniza servicii de telecomunicaţii internaţionale.
20 Documentele din faţa Curţii arată că în 1993/1994 BT a avut aproximativ 800 000 de linii închiriate în serviciu, atât în Regatul Unit cât şi internaţional, Mercury aproximativ 8 300 de linii închiriate în Regatul Unit şi 800 de linii internaţionale închiriate şi Kingston aproximativ 4 000 de linii în Regatul Unit, în timp ce cele 200 până la 300 de linii rămase din Regatul Unit au fost împărţite între celelalte 130 de OTP-uri.
21 Conform Articolului 2(1) al directivei `reţelelor deschise', Regatul Unit a notificat Comisia că acordase drepturi speciale sau exclusive lui BT, Mercury, Kingston, altor 12 companii şi la peste 100 de companii de cablu.
22 Regatul Unit a implementat directiva `liniilor închiriate' cu ajutorul Regulamentelor de Telecomunicaţii (Linii închiriate) din 1993 (SI 1993 Nr 2330). Acele regulamente au amendat condiţiile de licenţiere ale BT, Kingston şi Mercury astfel încât să impună asupra lor unele sau toate obligaţiile directivei. Acele obligaţii nu au fost impuse nici unui alt operator, nici chiar asupra celor notificaţi Comisiei sub Articolul 2(1) al directivei `reţelelor deschise'.
23 BT a depus o cerere împotriva Secretarului de stat pentru Comerţ şi Industrie contestând implementarea directivei `liniilor închiriate'. BT consideră că nu posedă drepturi speciale sau exclusive în sensul directivei `reţelelor deschise' şi că prin urmare nu ar trebui supusă obligaţiilor stabilite în directiva `liniilor închiriate'. Chiar dacă Regatul Unit ar fi îndreptăţit să-i impună acele obligaţii, principiul nediscriminării i-ar cere să le impună tuturor operatorilor autorizaţi să furnizeze linii închiriate. Motivul pentru aceasta este că directiva `liniilor închiriate' nu prevede o ecxepţie de minimis sau un prag sub care operatorii nu sunt supuşi obligaţiilor directivei. În sfârşit, BT pretinde că obligaţia de a furniza un set minim de linii închiriate având anumite caracteristici tehnice armonizate încalcă principiul proporţionalităţii, nefiind cerere pentru asemenea servicii în Regatul Unit.
24 Mercury şi Kingston au intervenit în procedurile naţionale în sprijinul lui BT.
25 În cursul acelor proceduri, Înalta Curte de Justiţie (Queen's Bench Division) a depus următoarele întrebări la Curtea de Justiţie pentru o hotărâre preliminară:
`1. (a) Urmează Directivele Consiliului 90/387/CEE şi 92/44/CEE să fie interpretate ca îndreptăţind sau cerând Statelor membre să efectueze obligaţiile impuse asupra lor de Articolele 3 la 10 ale Directivei 92/44/CEE impunând cerinţe doar asupra organelor publice sau private ("întreprinderi") în sensul Articolului 2(1) al Directivei Consiliului 92/44/CEE, adică celor cărora un Stat membru le-a
acordat "drepturi speciale sau exclusive" cu privire la furnizarea de linii închiriate?
(b) Dacă răspunsul la Întrebarea 1(a) este negativ, în ce circumstanţe este un Stat membru îndreptăţit sau i se cere să efectueză zisele obligaţii impunând cerinţe unei întreprinderi care nu are astfel de "drepturi speciale sau exclusive"?
2. (a) În scopurile Directivei 92/44/CEE, este un Stat membru îndreptăţit să trateze o întreprindere ca având "drepturi speciale sau exclusive" în sensul Articolului 2 al Directivei 90/387/CEE unde:
(i) rularea unui sistem de telecomunicaţii într-un Stat membru interesat fără o licenţă acordată de către autorităţile competente ale acelui Stat este o infracţiune;
(ii) politica publicată a Statului membru interesat este că toate cererile de licenţe relevante pentru furnizarea serviciului în chestiune sunt considerate de către Statul membru, în cadrul legii naţionale aplicabile, pe meritele lor şi pe baza unei prezumţii generale din partea autorităţii licenţiatoare că cererile vor fi acordate dacă nu sunt motive anume împotrivă, şi fără a aplica nici o limită numărului de astfel de licenţe acordate;
(iii) mai multe întreprinderi (inclusiv Reclamantul şi Intervenienţii de aici) furnizează de fapt linii închiriate în termenii acestor licenţe?
(b) Dacă factorii stabiliţi în chestiunea (a) de mai sus nu sunt determinanţi pentru răspunsul la acea întrebare, ce alte criterii sunt relevante?
3. Supuse întrebărilor la Întrebarea 1 şi/sau 2:
(a) urmează Directiva 92/44/CEE să fie interpretată ca îndreptăţind un Stat membru să se abţină de la a impune obligaţiile avute în vedere în Articolele 3 la 10 ale acelei Directive sau oricare dintre ele asupra unei întreprinderi:
(i) cine este autorizat de către Statul membru să furnizeze linii închiriate dar actualmente nu oferă acel serviciu;
(ii) cine furnizează serviciul în chestiune?
(b) Dacă răspunsul la Întrebarea 3(a)(i) şi/sau (ii) de mai sus este afirmativ, în ce circumstanţe şi cu referire la ce criterii urmează Directiva 92/44/CEE să fie interpretată ca permiţând unui Stat membru să se abţină de la a impune zisele obligaţii, sau oricăreia dintre ele, asupra unei astfel de întreprinderi?
(c) În particular,
(i) urmează Directiva să fie interpretată ca permiţând unui Stat membru să se abţină astfel pe temeiul că furnizarea de fapt a liniilor închiriate de către o întreprindere este, în estimarea acelui Stat membru, de minimis?
(ii) Dacă este aşa, cum urmează să fie definită excepţia de minimis? În particular, îşi poate un Stat membru limita evaluarea poziţiei de piaţă la data implementării Directivei, sau trebuie să aibă în vedere şi potenţiala dezvoltare a pieţei?
(iii) Principiul nediscriminării, luat în conjuncţie cu principiul siguranţei legale, necesită ca vreun prag de minimis, dacă este permisibil, să fie specificat în măsurile naţionale care implementează Directiva?
4. Supusă răspunsurilor la Întrebările 1 şi/sau 2 de mai sus, Directiva 92/44/CEE şi în particular Articolul 7(1) urmează să fie interpretată ca îndreptăţind sau cerând unui Stat membru să impună la două dintre întreprinderile autorizate de către Statul membru să furnizeze serviciul în chestiune, dar asupra nici unei alte întreprinderi, obligaţia de a furniza un set minim de linii închiriate în conformitate cu Anexa II?
5. Dacă răspunsul la oricare parte a Întrebărilor 3 sau 4 este afirmativ, este Directiva 92/44/CEE pro tanto nevalabilă ca în încălcarea, inter alia, principiului nediscriminării?
6. Este Directiva 92/44/CEE, şi în particular Articolul 7(1) împreună cu Anexa II, nevalabilă ca încălcând principiul proporţionalităţii în măsura în care să necesite furnizarea în toate Statele membre a unor linii închiriate digitale structurate de 2 048 kbit/s în conformitate cu caracteristicile tehnice specificate în zisa Anexă?
7. (a) Este un Stat membru răspunzător în chestiunea legii comunitare să compenseze o întreprindere cu despăgubiri pentru pierderea pe care a suferit-o ca o consecinţă a:
(i) implementării greşite în relaţie cu acea întreprindere a obligaţiilor la care se face referire în
Articolele 3 la 10 ale Directivei 92/44/CEE sau a oricărei dintre aceste obligaţii;
(ii) implementării Directivei în chestiune în aşa mod încât să încalce principiul tratamentului egal?
(iii) implementării obligaţiilor în chestiune în circumstanţele în care prevederile relevante ale Directivei sunt nevalabile ca încălcând principiul tratamentului egal şi/sau principiul proporţionalităţii?
(b) Dacă răspunsurile la Întrebarea 7(a)(i), (ii) şi (iii), sau la oricare dintre ele, este afirmativ, în ce condiţii apare această răspundere?'
Primele patru întrebări
26 Prin primele sale patru întrebări, care, fiind strâns legate, pot fi convenabil luate în calcul împreună, curtea naţională ridică întrebări privind domeniul directivei `liniilor închiriate'. Ea întreabă dacă acea directivă este aplicabilă `organizaţiilor de telecomunicaţii' în sensul Articolului 2(1) al directivei `reţelelor deschise', adică, organelor publice sau private cărora un Stat membru le-a acordat drepturi speciale sau exclusive pentru furnizarea unei reţele publice de telecomunicaţii sau servicii de telecomunicaţii publice (prima întrebare), în timp ce îi cere Curţii să particularizeze definiţia acelor drepturi (a doua întrebare), sau dacă directiva `liniilor închiriate' este aplicabilă altor întreprinderi şi, dacă este aşa, care (a treia întrebare), în particular atât cât este interesat Articolul 7 al acelei directive (a patra întrebare).
27 Conform celei de-a doua expuneri din preambulul directivei `serviciilor', la momentul când acea directivă şi directiva `reţelelor deschise' au fost adoptate, furnizarea şi operarea reţelelor de telecomunicaţii şi furnizarea serviciilor înrudite au fost în general delegate, în toate Statele membre, uneia sau mai multor întreprinderi care au posedat, în acel scop, drepturi `exclusive sau speciale', adică, drepturi `caracterizate prin puterile discreţionare pe care Statul le exercită în multe grade cu privire la accesul la piaţa serviciilor de telecomunicaţii'.
28 Directiva `serviciilor' cerea Statelor membre să retragă toate drepturile speciale sau exclusive acordate acelor întreprinderi pentru furnizarea majorităţii serviciilor de telecomunicaţii astfel încât să se asigure că acele servicii pot fi oferite în mod liber în toată Comunitatea (vezi în particular primul paragraf al Articolului 2 al directivei).
29 În contrast, drepturile exclusive sau speciale acordate acelor întreprinderi pentru furnizarea şi operarea reţelelor nu au fost aduse în chestiune.
30 Pentru a împiedica ca reţinerea acelor drepturi exclusive sau speciale cu privire la reţelele de telecomunicaţii să împieteze asupra libertăţii de a furniza servicii de telecomunicaţii în şi între Statele membre, directiva `reţelelor deschise' prevede crearea unei reţele de telecomunicaţii deschise în toată Comunitatea accesibilă tuturor operatorilor în aceiaşi termeni. În mod corespunzător, directiva armonizează anumite dinttre condiţiile care guvernează accesul la reţelele de telecomunicaţii şi utilizarea acestora.
31 Sub acea directivă, totuşi, armonizarea urmează să se realizeze în etape în aşa fel încât să ţină cont de situaţiile şi constrângerile tehnice sau administrative care există în numeroasele State membre (vezi a cincea expunere din preambulul directivei şi Articolul 4).
32 Directiva `liniilor închiriate' este o directivă specifică care stabileşte, conform Articolului 6 al directivei `reţelelor deschise', condiţiile de acces la liniile închiriate furnizate de către operatorii reţelelor de telecomunicaţii din Statele membre. Ea armonizează unele dintre condiţiile care guvernează accesul la liniile închiriate, mai ales cu privire la tarife (Articolele 3 la 10), şi prevede un set minim de linii închiriate cu caracteristici armonizate care să fie puse la îndemâna utilizatorilor din fiecare Stat membru (Articolul 7).
33 Conform preambulului şi prevederilor directivei `reţelelor deschise' şi directivei `liniilor închiriate' (vezi, în particular, Articolele 6(4), 7(1), 8(2) şi 10(2) ale directivei din urmă), acele numeroase obligaţii sunt destinate să fie aplicate `organizaţiilor de telecomunicaţii'. Astfel, conform definiţiilor date în Articolul 2(1) al directivei `reţelelor deschise', la care face referire Articolul 2(1) al directivei `liniilor închiriate', organele publice sau private cărora Statele membre le-au acordat drepturi exclusive sau speciale pentru furnizarea reţelelor de telecomunicaţii publice şi, unde este cazul, a serviciilor de telecomunicaţii publice.
34 Este limpede, în primul rând, din Articolul 2 al Directivei Comisiei 94/46/EC din 13 octombrie 1994 ce amendează Directiva 88/301/CEE şi Directiva 90/388/CEE în particular cu privire la comunicaţiile prin
satelit (OJ 1994 L 268, p. 15) - care amendează definiţiile stabilite în Articolul 1(1) al directivei `serviciilor' şi este repetată verbatim în Articolul 2(1) şi (2) al directivei `reţelelor deschise' - în al doilea rând, din contextul faptic în care au fost adoptate directivele `serviciilor', `reţelelor deschise' şi `liniilor închiriate' şi, în al treilea rând, din obiectele lor destinate, că drepturile exclusive sau speciale în chestiune trebuie în general să fie luate a fi drepturi care sunt acordate de către autorităţile unui Stat membru unei întreprinderi sau unui număr limitat de întreprinderi altfel decât conform criteriilor obiective, proporţionale şi nediscriminatorii, şi care afectează substanţial capacitatea altor întreprinderi de a furniza sau opera reţele de telecomunicaţii sau de a furniza servicii de telecomunicaţii în aceeaşi arie geografică în condiţii substanţial echivalente.
35 Pentru că curtea naţională ridică întrebarea cu privire la aplicarea conceptului de drepturi exclusive sau speciale în legătură cu legislaţia sa internă, ar trebui să se examineze dacă chestiunile menţionate în ordinul de referinţă, în particular în a doua întrebare, sunt astfel încât să constituie drepturi exclusive sau speciale.
36 Curtea naţională menţionează mai întâi că autorităţile naţionale au informat Comisia, conform celui de-al doilea subparagraf al Articolului 2(1) al directivei `reţelelor deschise', că acordase drepturi exclusive sau speciale lui BT, Kingston, Mercury şi altor circa 100 de întreprinderi.
37 Simplul fapt că numele unei întreprinderi este notificat Comisiei nu înseamnă că drepturile posedate de către acea întreprindere trebuie să fie privite ca drepturi exclusive sau speciale, cu toate că o astfel de notificare ar putea ridica o prezumţie puternică cum să sunt. Dacă directivele se aplică organelor particulare nu poate schimba declaraţiile făcute de către Statul membru interesat. Guvernul Regatului Unit declară, mai mult, că a notificat majoritatea întreprinderilor ca precauţie ca răspuns la o întrebare a Comisiei.
38 Curtea naţională observă, în al doilea rând, că, în cazul sistemului Regatului Unit, operarea reţelelor de telecomunicaţii pe piaţa naţională necesită o licenţă de la autoritatea competentă. Licenţa este acordată, dacă nu există motive anume în sens contrar, pe meritele cererii şi fără a aplica nici o limită numărului acestor licenţe. Curtea naţională declară, mai mult, că cererile care nu au fost aprobate până acum `au fost refuzate pe temeiuri obiective'.
39 Acordarea unei licenţe în aceste circumstanţe nu poate fi descrisă ca acordarea de drepturi exclusive sau speciale. Drepturile pe care le conferă o astfel de licenţă sunt acordate conform criteriilor pe care curtea naţională le prezintă ca obiective, proporţionale şi nediscriminatorii, şi nu au efectul de a limita numărul întreprinderilor care operează reţele sau servicii de telecomunicaţii publice.
40 Curtea naţională subliniază, în al treilea rând, că `toţi OTP-urile pot fi împuterniciţi să dobândească teren obligatoriu, să înregistreze teren în scopuri de explorare şi să dobândească teren prin contract' şi că `majoritatea OTP-urilor ... sunt autorizaţi ... să plaseze echipament de reţea în, peste sau sub autostrăzile publice şi pot să pună aparate pe teren privat cu consimţământul persoanelor care au un interes în acel teren (care consimţământ poate fi scutit de către Curte ...)'.
41 Asemenea puteri nu pot fi privite nici ca fiind drepturi exclusive sau speciale. Prerogativele de acest fel, care sunt destinate doar să faciliteze furnizarea reţelelor de către operatorii interesaţi şi care sunt sau pot fi conferite tuturor acelor operatori, nu le dau deţinătorilor lor nici un avantaj substanţial asupra potenţialilor lor concurenţi.
42 Curtea naţională observă, în al patrulea rând, că două întreprinderi, BT şi Mercury, sunt singurele licenţiate să opereze linii internaţionale, inclusiv linii intracomunitare. Ea subliniază că ceilalţi operatori sunt, totuşi, îndreptăţiţi să se interconecteze la reţelele acelor întreprinderi şi să închirieze circuite private internaţionale de la ele.
43 În plus, conform observaţiei înaintate Curţii, în particular de către BT, autorităţile Regatului Unit nu au în vedere, pentru momentul actual, licenţierea altor întreprinderi să opereze linii internaţionale pentru că ele consideră că condiţiile necesare pentru a-şi schimba politica în acest domeniu nu sunt încă îndeplinite.
44 Faptul că operarea legăturilor internaţionale, în particular legăturilor intracomunitare, este rezervată pentru două întreprinderi, ca BT şi Mercury, este suficient pentru a constitui acordarea în beneficiul lor a drepturilor exclusive sau speciale cu privire la reţelele de telecomunicaţii publice sau serviciile de telecomunicaţii publice.
45 În mod corespunzător, acestor două întreprinderi li s-a acordat, conform unor criterii care par a nu fi nici obiective, nici proporţionale, nici fără discriminare, un avantaj concurenţial substanţial asupra altor operatori de reţele şi altor furnizori de servicii de telecomunicaţii. În primul rând, doar ei pot opera linii internaţionale, care sunt esenţiale pentru furnizarea serviciilor de telecomunicaţii între Statele membre. În al doilea rând, ele îşi pot uşor interconecta propriile linii interne, care acoperă virtual întreaga ţară, cu acele linii internaţionale şi astfel oferă o gamă mai largă de servicii de telecomunicaţii pe acele linii.
46 În timp ce este adevărat că întreprinderile în chestiune sunt obligate să accepte, în schimb, ca alţi operatori să se conecteze la reţelele lor la tarife fixate de către autoritatea publică, nu pare că acele constrângeri sunt astfel încât să le lipsească de avantajele pe care le au la îndemână. În primul rând, aşa cum subliniază Guvernul Regatului Unit şi Comisia în mod corect, doar acele întreprinderi au acces direct la reţelele străine şi pot prin urmare negocia tarifele de acces la acele reţele. În al doilea rând, tarifele pe care autoritatea publică li le impune sunt destinate în particular, aşa cum confirmă Guvernul Regatului Unit, împiedicării acelor întreprinderi de a abuza de poziţia lor vis-à-vis de alţi operatori.
47 Rezultă că aceste întreprinderi trebuie privite ca `organizaţii de telecomunicaţii' în sensul directivelor `reţelelor deschise' şi `liniilor închiriate'.
48 În cele din urmă, ordinul de referinţă sugerează că licenţa lui Kingston a fost eliberată în conformitate cu criterii care nu sunt nici obiective, nici proporţionale, nici fără discriminare, şi îi dă dreptul exclusiv de a opera o reţea publică de telecomunicaţii într-o arie geografică anume.
49 Dacă acesta este de fapt cazul, ceea ce trebuie curtea naţională să determine, drepturile astfel conferite acelei întreprinderi trebuie de asemenea considerate drepturi exclusive sau speciale.
50 În consecinţă, o întreprindere de acel tip constitute de asemenea o `organizaţie de telecomunicaţii' în sensul directivelor `reţelelor deschise' şi `liniilor închiriate'.
51 Rezultă că întreprinderile ca acelea în chestiune din procedurile principale trebuie să fie supuse prevederilor directivei `liniilor închiriate'.
52 În cea de a patra întrebare a sa, totuşi, curtea naţională întreabă Curtea dacă este posibil ca un Stat membru să aplice Articolul 7 al acelei directive doar anumitor întreprinderi.
53 Pentru a asigura dezvoltarea în toată Comunitatea a serviciilor de telecomunicaţii folosind linii închiriate, legislatura comunitară a considerat că era necesar să pună la îndemâna utilizatorilor din toată Comunitatea un set minim de linii închiriate care să respecte specificaţiile tehnice armonizate (vezi a 12-a expunere din preambulul directivei).
54 Articolul 7 al directivei prevede că acel set minim de linii închiriate, ale cărui caracteristici tehnice sint definite în Anexa II la directivă, trebuie furnizate de către una sau mai multe organizaţii de telecomunicaţii din fiecare dintre Statele membre.
55 Prin urmare autorităţile din Statele membre trebuie să determine căror organizaţii de telecomunicaţii trebuie să li se ceară să furnizeze linii închiriate care să respecte caracteristicile tehnice definite în Anexa II la directivă astfel încât să se asigure că un set minim de linii de acel tip este disponibil pe tot teritoriul lor.
56 În consecinţă, un Stat membru este îndreptăţit să impună obligaţiile expuse în Articolul 7 al directivei doar unor organizaţii de telecomunicaţii, pentru că impunerea acelor obligaţii este suficientă pentru a pune la îndemâna utilizatorilor de pe tot teritoriul naţional un număr minim de linii închiriate care să respecte specificaţiile expuse în directivă. În particular, el este îndreptăţit să impună acele obligaţii doar acelor organizaţii de telecomunicaţii care sunt principalii operatori de linii de telecomunicaţii în fiecare dintre ariile geografice cuprinse pe teritoriul său.
57 În mod corespunzător, răspunsul la primele patru întrebări ar trebui să fie că directiva `liniilor închiriate' se aplică `organizaţiilor de telecomunicaţii' în sensul Articolului 2(1) al directivei `reţelelor deschise'. Inter alia, cele două întreprinderi cărora un Stat membru le-a rezervat, altfel decât conform criteriilor obiective, proporţionale şi nediscriminatorii, operarea liniilor de telecomunicaţii internaţionale şi în particular intracomunitare şi de asemenea întreprinderea căreia un Stat membru i-a rezervat, în aceiaşi termeni, operarea unei reţele publice de telecomunicaţii într-o parte a teritoriului său constituie `organizaţii de telecomunicaţii' în sensul acelei prevederi. Un Stat membru este îndreptăţit să impună obligaţiile expuse în Articolul 7 al directivei `liniilor închiriate' doar unor `organizaţii de telecomunicaţii',
pentru că impunerea acelor obligaţii este suficientă să pună la îndemâna utilizatorilor din tot teritoriul naţional un număr minim de linii închiriate care respectă specificaţiile expuse de acea directivă. În particular, un Stat membru este îndreptăţit să impună obligaţiile expuse în acea prevedere doar asupra acelor `organizaţii de telecomunicaţii' care sunt principalii operatori de linii de telecomunicaţii în fiecare dintre ariile geografice cupruinse pe teritoriul său.
Întrebările a cincea şi a şasea
58 Întrebările a cincea şi a şasea ale Curţii naţionale sunt interesate de valabilitatea directivei `liniilor închiriate'.
59 Întrebării a cincea i se va răspunde doar în eventualitatea în care Curtea susţine că directiva `liniilor închiriate' se aplică altor întreprinderi decât `organizaţiile de telecomunicaţii'. În vederea răspunsurilor date la primele patru întrebări, nu este nevoie să răspundă la acea întrebare.
60 A şasea întrebare caută să lămurească dacă directiva `liniilor închiriate', în particular Articolul 7(1) şi Anexa II, nu încalcă principiul proporţionalităţii.
61 În ordinul său de referinţă, curtea naţională declară că directiva necesită furnizarea în toate Statele membre a liniilor închiriate de un anumit tip digital care să respecte caracteristicile tehnice specificate în Anexa II, indiferent dacă este cerere pentru un asemenea serviciu pe piaţa naţională. Se pare că nu este cerere de linii închiriate care îndeplinesc standardele la care se face referire în Anexa II pe piaţa Regatului Unit.
62 În măsura în care este vorba de acest punct, ar trebui reamintit că Articolul 7 al directivei este destinat să garanteze o ofertă armonizată în toată Comunitatea a unui set minim de linii închiriate în conformitate cu specificaţiile expuse în Anexa II la acea directivă.
63 Aşa cum se declară în a 12-a expunere din preambulul directivei, furnizarea acelui set minim armonizat de linii închiriate urmează să fie garantat pentru comunicaţiile atât în cadrul unui Stat membru dat, cât şi între Statele membre.
64 Rezultă din cele de mai sus că scopul directivei este atât de a armoniza condiţiile ofertei din numeroasele State membre, cât şi de a înlătura barierele tehnice pentru a internaţionaliza serviciile de telecomunicaţii.
65 În aceste circumstanţe, directiva nu poate fi considerată a fi o încălcare a principiului proporţionalităţii pe temeiul că, la momentul când a fost adoptată sau transpusă în legea naţională, nu exista cerere pe piaţa naţională a Statului membru pentru tipul de servicii pe care directiva cere să fie oferite.
66 Răspunsul ar trebui prin urmare să fie că examinarea întrebărilor supuse pentru o hotărâre preliminară nu a dezvăluit nici un factor capabil de a afecta valabilitatea directivei `liniilor închiriate'.
Întrebarea a şaptea
67 În vederea răspunsurilor date la întrebările precedente, nu este necesar să se răspundă la acea întrebare.
Decizie asupra costurilor
Costurile
68 Costurile suportate de către Guvernele francez şi al Regatului Unit, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Comunităţilor Europene, care au înaintat observaţii Curţii, nu sunt recuperabile. Pentru că aceste proceduri sunt, pentru părţile procedurilor principale, un pas în procedurile în aşteptare în faţa curţii naţionale, decizia asupra costurilor se va lua de către acea curte.
Partea operativă
Pe aceste temeiuri,
CURTEA,
ca răspuns la întrebările înaintate ei de către Înalta Curte de Justiţie (Queen's Bench Division), prin ordinul din 25 iulie 1994, prin prezenta hotărăşte:
1. Directiva Consiliului 92/44/CEE din 5 iunie 1992 asupra aplicării furnizării reţelei deschise liniilor închiriate se aplică `organizaţiilor de telecomunicaţii' în sensul Articolului 2(1) al Directivei Consiliului 90/387/CEE din 28 iunie 1990 privind stabilirea pieţei interne pentru servicii de telecomunicaţii prin implementarea furnizării reţelei deschise. Inter alia, cele două întreprinderi cărora un Stat membru le-a rezervat, altfel decât conform criteriilor obiective, proporţionale şi nediscriminatorii, operarea liniilor de telecomunicaţii internaţionale şi în particular intracomunitare şi de asemenea întreprinderea căreia un Stat membru i-a rezervat, în aceiaşi termeni, operarea unei reţele publice de telecomunicaţii într-o parte a teritoriului său constituie `organizaţii de telecomunicaţii' în sensul acelei prevederi. Un Stat membru este îndreptăţit să impună obligaţiile expuse în Articolul 7 al Directivei 92/44 doar asupra unor `organizaţii de telecomunicaţii', pentru că impunerea acelor obligaţii este suficientă pentru a pune la îndemâna utilizatorilor de pe tot teritoriul naţional un număr minim de linii închiriate care respectă specificaţiile expuse în acea directivă. În particular, un Stat membru este îndreptăţit să impună obligaţiile expuse în acea prevedere doar asupra acelor `organizaţii de telecomunicaţii' care sunt principalii operatori de linii de telecomunicaţii din fiecare dintre ariile geografice cuprinse pe teritoriul său.
2. Examinarea întrebărilor înaintate pentru o hotărâre preliminară nu a dezvăluit nici un factor capabil de a afecta valabilitatea Directivei 92/44.