1. Concurenţa - Întreprinderi publice şi întreprinderi cărora Statele membre le-au acordat drepturi speciale sau exclusive -- Puterile Comisiei - Adoptarea Directivelor care specifică în termeni generali obligaţiile Statelor membre
(Tratatul CEE, Art. 90(1) şi (3))
2. Concurenţa - Întreprinderi cărora Statele membre le-au acordat drepturi speciale sau exclusive - Compatibilitatea cu Tratatul a drepturilor conferite - Nici o prezumţie în acel sens
(Tratatul CEE, Art. 90(1)
3. Concurenţa - Întreprinderi publice şi întreprinderi cărora Statele membre le-au acordat drepturi speciale sau exclusive - Puterile Comisiei în virtutea datoriei sale de supraveghere şi puteri legislative ale Consiliului
(Tratatul CEE, Art 87, 90(3) şi 100a)
4. Libera circulaţie a bunurilor - Restricţii cantitative - Măsuri având efect echivalent - Interpretarea Articolului 30 al Tratatului în lumina Articolelor 2 şi 3 - Terminale de telecomunicaţii - Importare exclusivă şi drepturi de comercializare acordate de către Statele membre - Nepermisibil - Corolar - Drepturi exclusive privind conectarea, punerea în funcţiune şi întreţinerea echipamentului terminal nepermisibil - Retragerea cerută legal de către Directiva 88/301 - Obligaţia, pentru a asigura şanse egale între agenţii economici, de a încredinţa întocmirea specificaţiilor tehnice şi aprobarea-tip a echipamentului unui organ independent
(Tratatul CEE, Art 2, 3(f) şi 30; Directiva Comisiei 88/301, Art 2, 3 şi 6)
5. Concurenţa - Întreprinderi cărora Statele membre le-au acordat drepturi speciale sau exclusive - Recurs la Articolul 90 al Tratatului pentru a trata comportarea anticoncurenţială în care s-au angajat întreprinderile din proprie iniţiativă - Ilegalitate - Baza legală corespunzătoare - Articolele 85 şi 86 ale Tratatului
(Tratatul CEE, Art 85, 86 şi 90; Directiva Comisiei 88/301, Art. 7)
Sumar
1. Articolul 90(3) al Tratatului împuterniceşte Comisia să specifice în termeni generali, adoptând directive, obligaţiile impuse Statelor membre prin Articolul 90(1) cu privire la întreprinderile publice and întreprinderi cărora ele le-au acordat drepturi speciale sau exclusive. Acea putere, care este exercitată fără a ţine cont de situaţia prevalentă în orice Stat membru particular, diferă prin însăşi natura sa de aceea exercitată de Comisie când caută o declaraţie că un Stat membru nu a îndeplinit o obligaţie particulară sub Tratat.
2. Faptul că Articolul 90(1) al Tratatului presupune existenţa întreprinderilor care au drepturi speciale sau exclusive nu poate fi interpretat ca însemnând că aceste drepturi sunt în mod necesar compatibile cu Tratatul. Ele trebuie evaluate în lumina diferitelor reguli ale Tratatului, la care se referă Articolul 90(1).
3. Obiectul puterii conferite Comisiei de Articolul 90(3) al Tratatului, şi anume supravegherea măsurilor adoptate de către Statele membre în legătură cu întreprinderile cu care ele au anumite legături specifice, este diferit de, şi mai exact decât, acela al puterilor conferite Consiliului fie de Articolul 100a, fie de Articolul 87. În plus, posibilitatea ca regulile care conţin prevederi care influenţează sfera specifică a Articolului 90 ar putea fi expusă de către Consiliu în virtutea puterilor sale generale sub anumite articole ale Tratatului nu exclude exerciţiul puterii pe care Articolul 90 îl conferă Comisiei.
4. Acordarea de către un Stat membru a importării exclusive şi a drepturilor de comercializare în sectorul terminalelor de telecomunicaţii poate restricţiona comerţul intracomunitar şi prin urmare constituie o măsură având un efect echivalent cu o restricţie cantitativă în sensul Articolului 30 al Tratatului. În prinul rând, existenţa acestor drepturi privează comercianţii fără acele drepturi de şansa de a li se cumpăra produsele de către clienţi, şi în al doilea rând diversitatea şi natura tehnică a produselor din acel sector sunt astfel încât nu există siguranţa că deţinătorul drepturilor exclusive poate oferi întreaga gamă de modele disponibile pe piaţă, informa clienţii despre starea şi operarea tuturor terminalelor şi garanta calitatea lor. În mod corespunzător, Articolul 2 al Directivei 88/301 cere pe drept ca asemenea drepturi să fie retrase, în timp ce Articolul 3 stabileşte limitele acestora care sunt impuse de cerinţele de siguranţă, protecţie a reţelelor şi interoperabilitatea echipamentului.
În plus, Articolul 30 şi urm. ale Tratatului trebuie să fie interpretate în lumina Articolelor 2 şi 3. Acele articole vor să stabilească o piaţă caracterizată prin libera circulaţie a bunurilor în care termenii concurenţei nu sunt deformaţi, ceea ce înseamnă că aspectul concurenţial al Articolului 3(f) trebuie să se ia în considerare. În plus, dacă drepturile exclusive privind conectarea, punerea în funcţiune şi întreţinerea echipamentului de terminal ar fi reţinute, comercianţii angajaţi în comercializarea acestui echipament ar putea să nu-şi desfăşoare afacerile în condiţii de concurenţă care nu sunt deformate, pentru că nu ar fi siguranţa că deţinătorul acelor drepturi exclusive ar putea garanta fiabilitatea acelor servicii pentru fiecare tip de terminal disponibil pe piaţă şi utilizarea tuturor acelor terminale, nici nu ar avea vreun interes să facă aceasta. În consecinţă directiva cere pe drept ca şi acele drepturi să fie retrase.
Aceeaşi nevoie de a se asigura că concurenţa nu este deformată şi pentru a asigura egalitatea de şanse între numeroşii operatori economici justifică cerinţa expusă în Articolul 6 al directivei în sensul că Statele membre trebuie să încredinţeze responsabilitatea pentru întocmirea specificaţiilor tehnice, monitorzarea aplicării lor şi acordarea aprobării-tip unui organ independent de întreprinderile publice sau private oferind bunuri şi/sau servicii competitive în sectorul telecomunicaţiilor.
5. Unde întreprinderile cărora Statele membre le-au acordat drepturi speciale sau exclusive se angajează în comportare anticoncurenţială din proprie iniţiativă, Articolul 90 al Tratatului, care conferă puteri Comisiei doar în legătură cu măsurile Statelor, nu constituie o bază legală corespunzătoare pentru a cere ca o astfel de comportare să înceteze. Astfel de comportare poate fi contestată doar prin decizii individuale adoptate sub Articolele 85 şi 86 ale Tratatului.
În consecinţă, este necesar să se anuleze Articolul 7 al Directivei 88/301, prin care Comisia încerca să ceară Statelor membre să facă posibilă rezilierea, cu preaviz maxim de un
an, contractele de închiriere sau întreţinere care privesc echipamentul de terminal supus drepturilor exclusive sau speciale acordate anumitor întreprinderi în momentul încheierii contractelor, pentru că nu s-a stabilit că încheierea contractelor pe termen lung, care sunt privite ca anticoncurenţiale, a fost rezultatul încurajării sau coerciţiei din partea autorităţilor naţionale.
Părţile
În Cazul C-202/88,
Republica Franceză, reprezentată de Jean-Pierre Puissochet, Director al Afacerilor Juridice în Ministerul Afacerilor Externe, acţionând ca Agent, şi de Géraud de Bergues, Secretar asistent pentru Afaceri Externe din acelaşi minister, acţionând ca Agent-adjunct, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la Ambasada franceză, 9 Boulevard Prince-Henri,
reclamantă,
sprijinită de
Republica Italiană, reprezentată de Luigi Ferrari Bravo, şeful Detartamentului Afacerilor Juridice, şi de Ivo M. Braguglia, Avvocato dello Stato, acţionând ca Agenţi, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la Ambasada italiană, 5 Rue Marie-Adélaïde,
Regatul Belgiei, reprezentat de Eduard Marissens, din Baroul Bruxelles, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la Camera Lucy Dupong, 14A Rue des Bains,
Republica Federală Germania, reprezentată de Martin Seidel, Ministerialrat în Ministerul Federal al Afacerilor Economice, acţionând ca Agent, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la Ambasada Republicii Federale Germania, 20-22 Avenue Emile-Reuter,
şi
Republica Elenă, reprezentată de Nikos Frangakis, Consilier juridic la biroul Reprezentanţei Permanente greceşti la Comunităţile Europene, de Stamatina Vodina, Avocat, membră a Departamentului Juridic al biroului Reprezentanţei Permanente greceşti la Comunităţile Europene, şi de Galateia Alexaki, Avocat, asistent juridic în Ministerul Afacerilor Economice, acţionând ca Agenţi, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la Ambasada Greciei, 117 Val Sainte-Croix,
intervenienţi,
v
Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de Jean-Louis Dewost, Director General al Departamentului Juridic, Goetz zur Hausen, Consilier juridic, şi Luís Antunes, membru al Departamentului Juridic al Comisiei, acţionând ca Agenţi, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la biroul lui Guido Berardis, membru al Departamentului Juridic, Wagner Centre, Kirchberg,
pârât,
CERERE pentru anularea parţială a Directivei Comisiei 88/301/CEE din 16 mai 1988 asupra concurenţei din pieţele de echipament al terminalelor de telecomunicaţii,
CURTEA,
alcătuită din: O. Due, Preşedinte, G.F. Mancini, T.F. O' Higgins, J.C. Moitinho de Almeida şi G.C. Rodríguez Iglesias (Preşedinţi ai Camerei), C.N. Kakouris, R. Joliet, F.A. Schockweiler şi M. Zuleeg, Judecători,
Avocat general: M.G. Tesauro,
Grefier: J.-G. Giraud,
având în vedere Raportul audierii,
după audierea argumentelor orale ale părţilor la audierea din 26 octombrie 1989,
după audierea Opiniei Avocatului general la şedinţa din 13 februarie 1990,
dă următoarea
Hotărâre
Temeiuri
1 Prin cererea depusă la Grefa Curţii la 22 iulie 1988, Republica Franceză a intentat o acţiune în faţa Curţii sub primul paragraf al Articolului 173 al Tratatului CEE pentru anularea Articolelor 2, 6, 7 şi, în măsura în care este necesar, Articolului 9 al Directivei Comisiei 88/301/CEE din 16 mai 1988 asupra concurenţei din pieţele de echipament al terminalelor de telecomunicaţii (Jurnalul Oficial 1988 L 131, p. 73). Republica Italiană, Regatul Belgiei, Republica Federală Germania şi Republica Elenă au intervenit în proceduri în sprijinul formei de ordin cerut de către Republica Franceză.
2 Directiva 88/301 a fost adoptată pe baza Articolului 90(3) al Tratatului. Conform Articolului 2 al acelei directive, Statele membre care au acordat drepturi speciale sau exclusive întreprinderilor pentru importarea, comercializarea, conectarea, punerea în funcţiune a echipamentului terminalelor de telecomunicaţii şi/sau întreţinerea acestui echipament urmează să se asigure că acele drepturi sunt retrase şi urmează să informeze Comisia de măsurile luate sau de proiectele legislative introduse în acest scop.
3 Conform Articolul 3, Statele membre trebuie să se asigure că operatorii economici au dreptul să importe, comercializeze, conecteze, pună în funcţiune şi întreţină echipamentul de terminale. Totuşi, Statele membre pot:
în absenţa specificaţiilor tehnice, refuza să permită ca echipamentul de terminale să fie conectat şi pus în funcţiune când acest echipament, conform unei opinii întemeiate a organului la care se face referire în Articolul 6, nu satisface cerinţele esenţiale expuse în Articolul 2(17) al Directivei Consiliului 86/361/CEE din 24 iulie 1986 asupra etapei iniţiale a recunoaşterii reciproce a aprobării-tip pentru echipamentul terminalelor de telecomunicaţii (Jurnalul Oficial 1986 L 217, p. 21);
cerec operatorilor economici să posede calificările tehnice necesare pentru a conecta, pune în funcţiune şi întreţine echipamentul de terminale pe baza criteriilor obiective, nediscriminatorii şi disponibile public.
4 Conform Articolului 6 al directivei, Statele membre trebuie să se asigure că, de la 1 iulie 1989, responsabilitatea pentru întocmirea specificaţiilor, monitorizarea aplicării lor şi acordarea aprobării-tip este încredinţată unui organ independent de întreprinderile publice sau private care oferă bunuri şi/sau servicii în sectorul telecomunicaţii.
5 Articolul 7 cere Statelor membre să facă paşii necesari pentru a da clienţilor posibilitatea de a rezilia, cu preaviz maxim de un an, contractele de închiriere sau întreţinere legate de echipamentul de terminal care la momentul când au fost încheiate contractele erau supuse drepturilor exclusive sau speciale acordate anumitor întreprinderi.
6 În cele duin urmă, conform Articolului 9, Statele membre urmează să furnizeze Comisiei la sfârşitul fiecărui an un raport permiţându-i să monitorizeze respectarea prevederilor Articolelor 2, 3, 4, 6 şi 7.
7 Pentru o descriere mai completă a faptelor cazului, cursului procedurii şi depunerilor şi argumentelor părţilor, se face referire la Raportul audierii, care este menţionat sau discutat în cele ce urmează în măsura în care este necesar pentru raţionamentul Curţii.
8 Guvernul francez se bazează pe patru pledoarii legale, acuzând folosirea greşită a procedurii, lipsa de puteri a Comisiei, încălcarea principiului proporţionalităţii şi încălcarea cerinţelor procedurale esenţiale. Ca parte a pledoariei sale legale acuzând lipsa de puteri, Guvernul francez susţine de asemenea că Comisia a aplicat greşit regulile Tratatului. Pentru că acea acuzaţie de fapt constituie o pledoarie separată, va fi luată în considerare de sine stătător.
I - Fundamentul legal al disputei
9 Pledoariile legale şi argumentele înaintate în acest caz sunt legate esenţial de interpretarea Articolului 90 al Tratatului. Conform paragrafului (3) al acelui articol, pe baza căruia a fost adoptat regulamentul contestat, "Comisia se va asigura de aplicarea prevederilor acestui articol şi, la nevoie, va adresa directivele sau deciziile corespunzătoare Statelor membre".
10 În cazul întreprinderilor publice şi întreprinderilor cărora Statele membre le acordă drepturi speciale sau exclusive, Articolul 90(1) interzice Statelor membre în general să pună în vigoare sau să menţină
în vigoare orice măsură contrară regulilor conţinute în Tratat, în particular acelor reguli prevăzute în Articolul 7 şi Articolele 85 la 94.
11 Articolul 90(2) prevede că întreprinderile cărora li s-a încredinţat operarea serviciilor de interes economic general urmează să fie supuse acelor reguli, în particular regulilor privind concurenţa, în măsura în care aplicarea acestor reguli nu obstrucţionează efectuarea, de drept sau de fapt, a sarcinilor particulare alocate lor, cu condiţia, totuşi, ca dezvoltarea comerţului să nu fie afectată într-o asemenea măsură care ar fi contrară intereselor Comunităţii.
12 Permiţând să se facă derogări de la regulile generale ale Tratatului în anumite condiţii, acea prevedere caută să reconcilieze interesul Statelor membre de a folosi anumite întreprinderi, în particular în sectorul public, ca instrument de politică economică sau fiscală cu interesul Comunităţii în asigurarea respectării regulilor privind concurenţa şi păstrarea unităţii Pieţei Comune.
13 În paragraful 11 al preambulului la directiva contestată, Comisia declară că condiţiile de maplicare a excepţiei în Articolul 90(2) al Tratatului nu sunt îndeplinite. Nici Guvernul francez, nici intervenienţii nu au contestat aceasta. Rezultă că această dispută cade în domeniul paragrafelor (1) şi (3) ale Articolului 90 al Tratatului.
14 In măsura în care face posibilă adoptarea directivelor de către Comisie, Articolul 90(3) al Tratatului o împuterniceşte să expună regulile generale specificând obligaţiile ce se ridică din Tratat care sunt obligatorii pentru Statele membre în ce priveşte întreprinderile la care se face referire în Articolul 90(1) şi (2).
15 În mod corespunzător, pledoariile legale şi argumentele părţilor trebuie luate în considerare în lumina întrebării dacă în acest caz Comisia a rămas în limitele puterii legislative astfel conferite ei prin Tratat.
II - Folosirea greşită a procedurii
16 În prima sa pledoarie legală Guvernul francez pretinde că Comisia a adoptat directiva contestată conform Articolului 90(3) al Tratatului în loc de a iniţia procedura prevăzută în Articolul 169. În opinia sa, Articolul 90(3) este destinat să permită Comisiei să informeze Statele membre, în cazurile în care nu este limpede cum trebuie realizată respectarea Tratatului, despre mijloacele care trebuie folosite pentru a masigura această respectare. În contrast, trebuie să se recurgă la Articolul 169 unde este limpede că o măsură este în întregime contrară Tratatului şi trebuie să se încheie cu ea.
17 Trebuie să se susţină în această privinţă că Articolul 90(3) al Tratatului împuterniceşte Comisia să specifice în termeni generali obligaţiile ca se ridică sub Articolul 90(1) adoptând directive. Comisia exercită acea putere unde, fără a lua în considerare situaţia particulară care există în numeroasele State membre, ea defineşte în termeni concreţi obligaţiile impuse lor sub Tratat. În vederea naturii sale înseşi, o asemenea putere nu poate fi folosită pentru a descoperi că un Stat membru nu şi-a îndeplinit o obligaţie anume sub Tratat.
18 Totuşi, apare dint conţinutul directivei în controversă în acest caz că Comisia doar a determinat în termeni generali obligaţiile care sunt obligatorii asupra Statelor membre sub Tratat. Directiva prin urmare nu poate fi interpretată ca făcând descoperiri specifice că anumite State membre nu şi-au îndeplinit obligaţiile sub Tratat, cu rezultatul că pledoaria legală pe care s-a sprijinit Guvernul francez trebuie respinsă ca nefondată.
III -- Competenţa Comisiei
19 În a doua sa pledoarie legală Guvernul francez, sprijinit de către intervenienţi, argumentează că adoptând o directivă ce prevede pur şi simplu retragerea drepturilor speciale şi exclusive pentru importarea, comercializarea, conectarea, punerea în funcţiune şi/sau întreţinerea echipamentului terminalelor de telecomunicaţii, Comisia a depăşit puterile de supraveghere conferite ei prin Articolul 90(3) al Tratatului. În opinia Guvernului francez, acea prevedere presupune existenţa drepturilor speciale şi exclusive. În mod corespunzător, a avea în vedere că menţinerea acelor drepturi constituie ea însăşi o măsură în sensul Articolului 90 nesocoteşte domeniul acelui articol.
20 Guvernele belgian şi francez consideră mai departe că o politică a restructurării sectorului telecomunicaţii, aşa cum este avută în vedere de Directivă, cade în competenţa unică a Consiliului, acţionând sub Articolul 100a. Guvernele belgian şi italian susţin în plus că directiva este contrară Articolului 87 al Tratatului în măsura în care numai Consiliul este împuternicit
să stabilească regulile pentru aplicarea Articolelor 85 şi 86 ale Tratatului în sectoare specifice.
21 În ce priveşte acest prim argument, trebuie să se susţină în primul rând că puterea de supraveghere conferită Comisiei include posibilitatea de a specifica, conform Articolului 90(3), obligaţiile ce se ridică sub Tratat. Măsura acelei puteri depinde prin urmare de domeniul regulilor a căror respectare trebuie asigurată.
22 Apoi, trebuie să se observe că chiar dacă that articolul presupune existenţa întreprinderilor care au anumite drepturi speciale sau exclusive, nu rezultă că toate drepturile speciale sau exclusive sunt în mod necesar compatibile cu Tratatul. Aceasta depinde de reguli diferite, la care face referire Articolul 90(1).
23 În ce priveşte acuzaţia că Comisia a depăşit puterile conferite Consiliului prin Articolele 87 şi 100a ale Tratatului, acele prevederi trebuie să fie comparate cu Articolul 90, ţinând cont de obiectul, respectiv de scopul lor.
24 Articolul 100a priveşte adoptarea măsurilor pentru aproximarea prevederilor stabilite prin lege, regulamente sau acţiuni administrative în Statele membre care au ca obiect înfiinţarea şi funcţionarea pieţei interne. Articolul 87 priveşte adoptarea oricăror regulamente sau directive potrivite pentru a pune în vigoare principiile stabilite în Articolele 85 şi 86, adică regulile concurenţei aplicabile tuturor întreprinderilor. Cu privire la Articolul 90, el priveşte măsurile adoptate de Statele membre în legătură cu întreprinderile cu care ele au legăturile specifice la care se face referire in prevederile acelui articol. Doar în legătură cu aceste măsuri Articolul 90 impune Comisiei o datorie de supravegere care poate, la nevoie, fi exercitată prin adoptarea Directivelor şi deciziilor adresate Statelor membre.
25 Trebuie prin urmare susţinut că obiectul puterii conferite Comisiei prin Articolul 90(3) este diferit de, şi mai exact decât, acela al puterilor conferite Consiliului fie de Articolul 100a, fie de Articolul 87.
26 Ar trebui observat de asemenea că, aşa cum a susţinut Curtea în Cazurile comune 188 la 190/80 (Franţa, Italia şi Regatul Unit v Comisia [1982] ECR 2545, la paragraful 14), posibilitatea ca regulile care conţin prevederi care influenţează sfera specifică a Articolului 90 ar putea fi stabilite de Consiliu în virtutea puterii sale generale sub alte articole ale Tratatului nu exclud exercitarea puterii pe care Articolul 90 o conferă Comisiei.
27 Pledoaria acuzând lipsa de puteri din partea Comisiei trebuie prin urmare respinsă.
IV - Principiul proporţionalităţii
28 Pretinzând că a fost o încălcare a principiului proporţionalităţii Guvernul francez acuză că Comisia nu a folosit mijloacele corespunzătoare pentru a pune capăt oricărui abuz al întreprinderilor de telecomunicaţii cu privire la drepturile lor speciale sau exclusive. Ca rezultat, acea pledoarie legală fuzionează cu pledoariile legale acuzând o folosire greşită a procedurii şi lipsa de puteri care au fost respinse; prin urmare aceasta nu trebuie luată în considerare separat.
V - Aplicarea regulilor Tratatului
29 Guvernul francez şi intervenienţii acuză că Articolele 2, 6, 7 şi 9 ale directivei sunt ilegale, pe temeiul că acele prevederi se bazează în mod greşit pe o încălcare a Articolelor 30, 37, 59 şi 86 ale Tratatului de către Statele membre.
30 Pe baza observaţiilor expuse mai sus, acea plângere trebuie interpretată ca fiind îndreptată împotriva aplicării greşite de către Comisie a prevederilor mai sus menţionate ale Tratatului. Articolele 2, 6, 7 şi 9 ale Directivei 88/301 trebuie prin urmare să fie luate în considerare în lumina temeiurilor pe care sunt bazate.
1. Legalitatea Articolului 2 al Directivei 88/301 (retragerea drepturilor speciale şi exclusive)
31 Articolul 2 al directivei contestate cere Statelor membre care au acordat întreprinderilor drepturi speciale sau exclusive privind importarea, comercializarea, conectarea, punerea în funcţiune a echipamentului terminalelor de telecomunicaţii şi/sau întreţinerea acestui echipament să retragă aceste drepturi şi să informeze Comisia de măsurile luate sau proiectele legislative introduse în acest scop.
32 Rezultă că directiva priveşte drepturile exclusive, pe de o parte, şi drepturile speciale, pe de alta. Este potrivit să se urmeze acea clasificare când se ia în discuţie această plângere.
33 Cu privire la drepturile exclusive de importare şi comercializare exclusive, ar trebui ţinut minte că, aşa cum a susţinut continuu Curtea (vezi, în particular, hotărârea în cazul 8/74 Procureur du Roi v Dassonville [1974] ECR 837, la paragraful 5), interdicţia măsurilor având un efect echivalent restricţiilor cantitative expusă în Articolul 30 al Tratatului se aplică tuturor regulilor comerciale puse în vigoare de către Statele membre care pot împiedica, direct sau indirect, de fapt sau potenţial, comerţul intracomunitar.
34 În această privinţă ar trebui să se observe mai întâi că existenţa drepturilor exclusive de importare şi comercializare lipseşte comercianţii de şansa de a-şi vinde produsele clienţilor.
35 Ar trebui subliniat, în al doilea rând, că sectorul terminalelor se caracterizează prin diversitatea şi natura tehnică a produselor în cauză şi prin constrângerile viitoare. În aceste circumstanţe nu există siguranţă că deţinătorul monopolului poate oferi întreaga gamă de modele disponibile pe piaţă, informa clienţii despre starea şi operarea tuturor terminalelor şi garanta calitatea lor.
36 În mod corespunzător, drepturile exclusive de importare şi comercializare din sectorul terminalelor de telecomunicaţii pot restricţiona comerţul intracomunitar.
37 Cu privire la întrebarea dacă aceste drepturi pot fi justificate, ar trebui observat că în Articolul 3 al directivei contestate Comisia a specificat măsura şi limitele retragerii drepturilor speciale şi exclusive astfel încât să se ia în considerare anumite cerinţe ca acelea expuse în Articolul 2(17) al Directivei Consiliului 86/361, şi anume siguranţa utilizatorului, siguranţa angajaţilor operatorilor reţelei publice de telecomunicaţii, protejarea reţelelor de telecomunicaţii publice de deteriorare şi interoperabilitatea echipamentului de terminale în cazuri justificate.
38 Din partea sa, Guvernul francez nu a contestat Articolul 3 al directivei contestate, nici nu a argumentat că există alte cerinţe esenţiale pe care Comisia ar fi trebuit să le respecte în acest caz.
39 În aceste circumstanţe, Comisia a avut dreptate să considere drepturile exclusive de importare şi comercializare din sectorul terminalelor de telecomunicaţii incompatibile cu Articolul 30 al Tratatului.
40 În măsura în care priveşte drepturile exclusive privind conectarea, punerea în funcţiune şi întreţinerea echipamentului terminalelor de telecomunicaţii, paragraful 6 al preambulului directivei declară că:
"... Reţinerea drepturilor exclusive din acest domeniu ar fi echivalentă cu reţinerea drepturilor exclusive de comercializare ...".
41 În această privinţă ar trebui ţinut minte, în primul rând, că, aşa cum a susţinut Curtea continuu, Articolele 2 şi 3 ale Tratatului stabilite pentru a înfiinţa o piaţă caracterizată de libera circulaţie a bunurilor unde termenii concurenţei nu sunt deformaţi (vezi, în particular, hotărârea în Cazul 229/83 Leclerc v Au Blé Vert [1985] ECR 1, la paragraful 9). Articolul 30 şi urm. trebuie prin urmare să fie interpretate în lumina acelui principiu, ceea ce înseamnă că aspectul concurenţial al Articolului 3(f) al Tratatului trebuie să fie luat în calcul.
42 Apoi, ar trebui observat că într-o piaţă care expune caracteristicile descrise mai sus (vezi paragraful 35), nu există siguranţă că un deţinător de drepturi exclusive privind conectarea, punerea în funcţiune şi întreţinerea echipamentului de terminal poate garanta fiabilitatea acelor servicii pentru fiecare tip de terminal disponibil pe piaţă şi prin urmare le autorizează pe toate să fie utilizate, nici că va avea vreo motivaţie să facă aşa. În mod corespunzător, când dreptul exclusiv de comercializare a fost retras, un agent economic trebuie el însuşi să poată conecta, pune în funcţiune şi întreţină echipamentul pentru a putea să-şi desfăşoare activitatea de comercializare în condiţii concurenţiale care nu sunt deformate.
43 În mod corespunzător, Comisia a privit pe drept drepturile exclusive privind conectarea, punerea în funcţiune şi întreţinerea echipamentului terminalelor de telecomunicaţii ca incompatibile cu Articolul 30.
44 Rezultă din cele de mai sus că Comisia a fost îndreptăţită să ceară retragerea drepturilor exclusive privind importarea, comercializarea, conectarea, punerea în funcţiune a echipamentului terminalelor de telecomunicaţii şi/sau întreţinerea acestui echipament.
45 În măsura în care este vorba de drepturile speciale, ar trebui observat că nici prevederile directivei, nici preambulul acesteia nu specifică tipul de drepturi care sunt de fapt implicate şi în ce privinţă existenţa acestor drepturi este contrară numeroaselor prevederi ale Tratatului.
46 Rezultă că Comisia nu a justificat obligaţia de a retrage drepturile speciale privind importarea, comercializarea, conectarea, punerea în funcţiune şi/sau întreţinerea echipamentului terminalelor de telecomunicaţii.
47 În mod corespunzător, Articolul 2 trebuie să fie declarat nul în măsura în care priveşte retragerea acelor drepturi.
2. Legalitatea Articolului 6 al Directivei 88/301 (întocmirea specificaţiilor, monitorizarea aplicării lor şi acordarea aprobării-tip pentru echipamentul terminalelor)
48 Conform Articolului 6 al directivei contestate, Statele membre trebuie să se asigure că de la 1 iulie 1989 responsabilitatea pentru întocmirea specificaţiilor la care se face referire în Articolul 5 al directivi, monitorizarea aplicării lor şi acordarea aprobării-tip este încredinţată unui organ independent de întreprinderile publice sau private care oferă bunuri şi/sau servicii în sectorul telecomunicaţii.
49 Paragraful 9 al preambulului directivei declară că:
"... Pentru a se asigura că [specificaţiile tehnice şi procedurile aprobării-tip] sunt aplicate transparent, obiectiv şi fără discriminare, întocmirea şi aplicarea acestor reguli ar trebui încredinţată unor organe independente de concurenţii din piaţa în chestiune ...".
50 Paragraful 17 al preambulului directivei declară că:
"Monitorizarea specificaţiilor aprobării-tip şi regulilor nu poate fi încredinţată unui concurent din piaţa echipamentului terminalelor pe motivul evidentului conflict de interese. Statele membre ar trebui prin urmare să se asigure că responsabilitatea pentru întocmirea specificaţiilor aprobărilor-tip şi regulilor este alocată unui organ independent de operatorii reţelei şi de orice alt concurent din piaţa terminalelor".
51 Ar trebui să se observe că un sistem de concurenţă nedeformat, aşa cum este expus în Tratat, poate fi garantat doar dacă egalitatea de şanse este asigurată între numeroşii operatori economici. A încredinţa unei întreprinderi care comercializează echipament al terminalelor sarcina să întocmească specificaţiile pentru acest echipament, monitorizeze aplicarea lor şi să dea aprobări-tip cu privire la acestea este echivalent cu a-i conferi puterea de a determina de voie ce echipament de terminal poate fi conectat la reţeaua publică, şi astfel punând acea întreprindere într-un evident avantaj faţă de concurenţii ei.
52 În consecinţă, Comisia a fost îndreptăţită să caute să încredinţeze responsabilitatea pentru întocmirea specificaţiilor tehnice, monitorizarea aplicării lor şi acordarea aprobării-tip unui organ independent de întreprinderile publice sau private care oferă bunuri şi/sau servicii concurente în sectorul telecomunicaţii.
3. Legalitatea Articolului 7 al Directivei 88/301 (rezilierea contractelor de închiriere sau întreţinere)
53 Articolul 7 al directivei contestate cere Statelor membre să facă paşii necesari pentru a face posibilă rezilierea, cu preaviz maxim de un an, contractele de închiriere sau întreţinere care privesc echipamentul de terminal supus drepturilor exclusive sau speciale acordate anumitor întreprinderi la momentul încheierii contractelor.
54 Paragraful 18 din preambulul directivei declară că:
"Deţinătorii drepturilor speciale sau exclusive în echipamentul de terminale în chestiune au putut impune clienţilor lor contracte pe termen lung împiedicând ca introducerea concurenţei libere să aibă un efect practic într-o perioadă justificată. Utilizatorilor trebuie să li se dea prin urmare dreptul de a obţine o revizuire a duratei contractelor lor".
55 În această privinţă, ar trebui observat că Articolul 90 al Tratatului conferă puteri Comisiei doar în legătură cu măsurile Statelor (vezi paragraful 24) iar acea comportare anticoncurenţială în care s-au angajat întreprinderile din proprie iniţiativă poate fi contestată doar prin decizii individuale adoptate sub Articolele 85 şi 86 ale Tratatului.
56 Nu apare nici din prevederile directivei, nici din preambulul acesteia că deţinătorii drepturilor speciale sau exclusive au fost constrânşi sau încurajaţi de către regulamentele Statelor să încheie contracte pe termen lung.
57 Articolul 90 nu poate prin urmare fi privit ca o bază corespunzătoare pentru rezolvarea obstacolelor
pentru concurenţă care sunt create intenţionat de contractele pe termen lung la care se face referire în directivă. Rezultă că Articolul 7 trebuie declarat nul.
4. Legalitatea Articolului 9 al Directivei 88/301 (raportul anual)
58 Articolul 9, care cere Statelor membre să furnizeze Comisiei la sfârşitul fiecărui an un raport care să-i permită acesteia monitorizarea respectării anumitor prevederi ale directivei, trebuie de asemenea declarat nul în măsura în care se referă la prevederile Articolului 2 care au în vedere drepturile speciale şi la Articolul 7 al directivei contestate.
VI - Încălcarea cerinţelor procedurale esenţiale
59 Guvernul francez pretinde mai departe că directiva contestată nu conţine o declaraţie de motive adecvată.
60 Ar trebui subliniat in limine că pledoaria legală trebuie luată în considerare doar în măsura în care se referă la aspectele directivei contestate care nu au fost încă declarate nevalabile.
61 În această privinţă, ar trebui observat că motivele care au făcut Comisia să ceară retragerea drepturilor exclusive privind importarea, comercializarea, conectarea, punerea în funcţiune şi întreţinerea echipamentului de terminal sunt suficient de limpezi din preambulul directivei. Acelaşi lucru este adevărat şi în privinţa obligaţiilor impuse Statelor membre prin Articolul 6 al directivei contestate.
62 Pledoaria legală care acuză încălcarea cerinţelor procedurale esenţiale nu poate fi prin urmare susţinută.
Decizie asupra costurilor
VII - Costurile
63 Sub Articolul 69(2) al Regulilor de Procedură, părţii care a pierdut i se va ordona să plătească costurile. Totuşi, primul subparagraf al Articolului 69(3) prevede că Curtea poate ordona părţilor să-şi suporte singure propriile costuri în întregime sau parţial; fiecare parte are câştig de cauză la unele capete şi pierde la altele. Cum Republica Franceză a avut doar succes parţial, fiecare dintre părţi, including intervenienţii, îşi va suporta propriile costuri.
Partea operativă
Pe aceste temeiuri,
CURTEA
prin prezenta:
1. Declară Articolul 2 al Directivei Comisiei 88/301/CEE din 16 mai 1988 asupra concurenţei din pieţele de echipament al terminalelor de telecomunicaţii nul în măsura în care cere Statelor membre care acordă întreprinderilor drepturi speciale privind importarea, comercializarea, conectarea sau punerea în funcţiune a echipamentului de terminal şi/sau întreţinerea acestui echipament să retragă aceste drepturi şi să informeze Comisia despre măsurile luate sau proiectele legislative introduse în acest scop;
2. Declară nul Articolul 7 al directivei;
3. Declară Articolul 9 al directivei nul în măsura în care se referă la prevederile Articolului 2 care privesc drepturile speciale şi la Articolul 7 al directivei;
4. Respinge restul cererii;
5. Ordonă părţilor să-şi suporte propriile costuri.