1. Concurenţa - Întreprinderi publice - Întreprinderi cărora Statele membre le acordă drepturi speciale sau exclusive - Întreprinderi cărora li se încredinţează operarea serviciilor de interes economic general - Puterile Comisiei - Adoptarea deciziilor care definesc specific obligaţiile Statelor membre - Permisibilitatea
(Tratatul CEE, Art. 90(3))
2. Concurenţa - Întreprinderi publice - Supravegherea comportării Statelor membre cu privire la întreprinderile publice - Drepturile de apărare ale Statelor membre şi întreprinderilor - Domeniu
(Tratatul CEE, Art. 90(3))
Sumar
1. Articolul 90(3) al Tratatului cere ca Comisia să se asigure că Statele membre îşi respectă obligaţiile cu privire la întreprinderile publice şi întreprinderile cărora li s-a încredinţat operarea serviciilor de interes economic general şi o împuterniceşte expres să ia măsuri pein intermediul Directivelor şi deciziilor.
O decizie a Comisiei poate fi adoptată cu privire la o situaţie anume dintr-unul sau mai multe State membre şi implică în mod necesar o apreciere a acelei situaţii în lumina legii comunitare; ea specifică consecinţele care apar pentru Statul membru respectiv, atenţie fiind acordată sarcinii particulare alocate unei întreprinderi căreia i-a fost încredinţată operarea serviciilor de interes economic general.
Dacă puterea de a adopta decizii, conferită Comisiei de Articolul 90(3), nu va fi lipsită de toate efectele practice, Comisia trebuie să fie împuternicită să determine că măsura unui Stat dat este incompatibilă cu regulile Tratatului şi să indice ce măsuri trebuie să adopte Statul căreia îi este adresată decizia.
Aceste puteri sunt de asemenea esenţiale pentru a permite Comisiei să-şi îndeplinească datoria impusă asupra ei de Articolele 85 la 93 ale Tratatului de a asigura aplicarea regulilor asupra concurenţei şi de a contribui la instituirea unui sistem concurenţial nedeformat pe piaţa comună. Comisiei i-ar fi imposibil să-şi îndeplinească complet datoria sa dacă ar putea impune penalităţi doar cu privire la comportarea anticoncurenţială a întreprinderilor şi nu ar putea acţiona direct, pe baza Articolului 90(3) al Tratatului, împotriva Statelor membre care pun sau menţin în vigoare, cu privire la întreprinderile publice şi întreprinderile cărora ele le acordă drepturi speciale sau exclusive, măsuri având acelaşi efect anticoncurenţial.
O astfel de putere nu încalcă puterile pe care Articolul 169 al Tratatului le conferă Curţii.
2. Respectarea drepturilor de apărare, în toate procedurile iniţiate împotriva unei persoane care pot culmina într-o măsură care să afecteze advers acea persoană, este un principiu fundamental al legii comunitare care trebuie garantat chiar şi în absenţa oricăror reguli anume. Aşa cum este aplicat în procedura de supraveghere de către Comisie a comportării Statelor membre cu privire la întreprinderi, acel principiu cere ca, înainte ca o decizie sub Articolul 90(3) al Tratatului să fie adoptată, Statul membru în chestiune trebuie să primească o declaraţie exactă şi completă a obiecţiilor pe care Comisia intenţionează să le ridice împotriva sa iar el trebuie să fie pus într-o poziţie din care să-şi poată face cunoscute opiniile asupra observaţiilor depuse de către terţele părţi interesate. O întreprindere care este beneficiara directă a măsurii Statului în controversă şi care este numită expres aici este îndreptăţită să fie audiată înaintea adoptării unei decizii care se referă expres la ea şi ale cărei consecinţe economice o vor afecta direct.
Părţile
În Cazurile comune C-48/90 şi C-66/90,
Regatul Olandei, reprezentat de A. Bos şi J.W. de Zwaan, Consilier juridic şi respectiv Consilier juridic asistent, la Ministerul Afacerilor Externe, acţionând ca Agenţi, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la Ambasada Olandei, 5 Rue C.M. Spoo, (Cazul C-48/90), şi
Koninklijke PTT Nederland NV şi PTT-Post BV, reprezentate de P.V.F. Bos şi C.E.J. Bronckers, din Baroul Rotterdam, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la Camera Messrs Loesch şi Wolter, 8 Rue Zithe, (Cazul C-66/90),
reclamanţi,
v
Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de J.H.J. Bourgeois, Consilier juridic principal, B. Jansen şi B.J. Drijber, membri ai Serviciului Juridic, acţionând ca Agenţi, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la biroul lui Roberto Hayder, reprezentant al Serviciului Juridic, Wagner Centre, Kirchberg,
pârâţi,
sprijiniţi în Cazul C-66/90, de către
Nederlandse Vereniging van Internationale Koeriers- en Expresbedrijven and Nationale Organisatie voor het Beroepsgoederenvervoer Wegtransport, asociaţii guvernate de legea olandeză, avându-şi sediile sociale în Amsterdam şi respectiv Rijswijk, reprezentate de J. Geus, din Baroul de la Haga, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la Camera L. Dupong, 14a Rue des Bains,
European Express Organisation, o asociaţie guvernată de legea franceză, avându-şi sediul social în Paris, reprezentată de R. Wojtek, Rechtsanwalt, Hamburg, şi E. Grabitz, profesor la Freie Universitaet Berlin, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la adresa lui P. Palinkas, 38 Rue Paul Wilwertz, şi
Association of European Express Carriers, o asociaţie guvernată de legea belgiană, reprezentată de I.G.F. Cath, din Baroul de la Haga, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la Camera L. Dupong, 14a Rue des Bains,
intervenienţi, CERERE pentru o declaraţie că Decizia Comisiei 90/16/CEE din 20 decembrie 1989 privind furnizarea în Olanda a serviciilor de curierat (Jurnalul Oficial 1990 L 10, p. 47) este nulă,
CURTEA,
alcătuită din: O. Due, Preşedinte, Sir Gordon Slynn, R. Joliet, F.A. Schockweiler şi F. Grévisse (Preşedinţi ai Camerei), G.F. Mancini, C.N. Kakouris, J.C. Moitinho de Almeida, G.C. Rodríguez Iglesias, M. Díez de Velasco şi M. Zuleeg, Judecători,
Avocat general: W. Van Gerven,
Grefier: J.-G. Giraud,
având în vedere Raportul audierii,
după audierea argumentelor orale ale părţilor la audierea din 10 iulie 1991,
după audierea Opiniei Avocatului general la şedinţa din 16 octombrie 1991,
dă următoarea
Hotărâre
Temeiuri
1 Prin cererea depusă la Grefa Curţii la 2 martie 1990, Regatul Olandei a intentat o acţiune sub primul paragraf al Articolului 173 al Tratatului CEE pentru o declaraţie că Decizia Comisiei 90/16/CEE din 20 decembrie 1989 privind furnizarea în Olanda a serviciilor de curierat (Jurnalul Oficial 1990 L 10, p. 47) este nulă (Cazul C-48/90).
2 Prin cererea depusă la Grefa Curţii la 15 martie 1990, Koninklijke PTT Nederland NV şi PTT-Post BV (numită în cele ce urmează "PTT") au intentat o acţiune sub al doilea paragraf al Articolului 173 al Tratatului pentru o declaraţie că aceeaşi Decizie 90/16/CEE este nulă (Cazul C-66/90).
3 Prin ordinul din 5 Decembrie 1990, Curtea a acordat lui Nederlandse Vereniging van Internationale Koeriers- en Expresbedrijven, the Nationale Organisatie voor het Beroepsgoederenvervoer Wegtransport, lui European Express Organisation şi lui Association of European Express Carriers permisiunea de a interveni în sprijinul Comisiei în Cazul C-66/90.
4 Prin ordinul din 4 iunie 1991 Curtea a înaintat Cazul C-66/90 la Curtea de Primă Instanţă a Comunităţilor Europene.
5 Prin ordinul din 21 iunie 1991 Curtea de Primă Instanţă şi-a declinat jurisdicţia pentru că Curtea de Justiţie putea da o hotărâre asupra cererii pentru o declaraţie că decizia în chestiune era nulă.
6 Prin ordinul din 22 iunie 1991 Curtea a decis să reunească Cazurile C-48/90 şi C-66/90 în scopurile procedurii orale şi hotărârii.
7 Articolul 2 al Legii olandeze din 26 octombrie 1988 ce amendează legislaţia asupra operării serviciului poştal - Legea Poştală (Staatsblad, 1988, 522) (numită în cele ce urmează "Legea Poştală") a substituit cu un sistem de franciză exclusivă monopolul statutar cu care a fost investită iniţial întreprinderea PTT de Stat pentru toate transporturile de scrisori ce nu depăşesc 500 g în Olanda, de la şi spre Antilele Olandeze şi Aruba, şi de la şi spre ţările străine.
8 Deţinătorului acelei francize exclusive PTT Nederland NV, i se cere să furnizeze pentru toate persoanele din ţară, contra plată, transportul scrisorilor şi altor pachete sub condiţiile stabilite prin decret ministerial. PTT Nederland NV i-a încredinţat subsidiarei sale, PTT-Post BV, efectuarea îndatoririlor sale sub acea franciză.
9 Sub Articolul 12(1) al Legii Poştale persoanelor altele decât deţinătorul francizei le este interzis să transporte, contra plată, scrisori care nu depăşesc 500 g decât dacă cele trei condiţii specificate la punctele 1 la 3 ale Articolului 12(2)(a) sunt satisfăcute, adică, decât dacă:
- serviciul oferit este semnificativ mai bun, în ce priveşte viteza de transport, garanţia acestei viteze şi posibilitatea de a urmări articolele în timpul transportului, decât serviciul furnizat de către transportul prin curierat normal;
- transportul este efectuat la un tarif care, pentru transportul în Olanda sau la destinaţii din străinătate, este mai mare decât acela fixat prin ordin administrativ general pentru transport prin curierat normal, şi anume HFL 11.90 pentru scrisori la destinaţii din Olanda sau Comunitate şi HFL 17.50 pentru scrisori la alte destinaţii; şi în cele din urmă
- transportul este efectuat de către o întreprindere înregistrată.
10 După discuţii informale cu PTT la 5 octombrie 1988, Comisia i-a informat pe 7 noiembrie 1988 că Legea Poştală a ridicat anumite probleme cu privire la regulile concurenţei Tratatului.
11 Prin mesajul telex din 29 noiembrie 1988 Comisia a informat Guvernul olandez că după o primă investigaţie oficialii săi au ajuns la concluzia că Articolele 2 şi 12 ale Legii Poştale erau incompatibile cu Articolul 90 al Tratatului citit în conjuncţie cu Articolele 30, 59, 85 şi 86 ale acestuia.
12 Comisia a declarat în particular că Legea Poştală a supus întreprinderile de mesagerie unor condiţii restrictive care le-au pus în dezavantaj considerabil în comparaţie cu serviciile de mesagerie PTT şi le-a împiedicat să continue să ofere anumite dintre serviciile lor, în particular acelea furnizate la un preţ mai mic decât acelea stabilite prin Decret Regal. Condiţia stabilită la punctul 1 al Articolului 12(2)(a) aş Legii Poştale nu a oferit nici cel puţin siguranţa legală serviciillor internaţionale de mesagerie. Condiţia stabilită la punctul 2 ar face orice concurenţă de preţ imposibilă în multe cazuri şi are acelaşi efect ca un acord de preţ. Articolul 90(2) al Tratatului nu ar fi aplicabil având în vedere faptul că venitul derivat de PTT din încărcăturile duse prin serviciul de livrare prin curierat nu era esenţial pentru a-i permite lui PTT să-şi efectueze sarcina. După ce a invitat Guvernul olandez să-şi expună părerile Comisia a indicat că dacă factorii menţionaţi în mesajul său telex erau confirmaţi, s-ar putea vedea obligată să adopte o decizie sub Articolul 90(3) al Tratatului.
13 Într-o scrisoare din 16 ianuarie 1989 Guvernul olandez a înaintat observaţii care din punctul său de vedere justificau prevederile în controversă.
14 Comisia a avut de asemenea contacte cu organizaţiile comerciale de servicii de mesagerie, care i-au furnizat comentariile lor asupra poziţiei adoptate de Guvernul olandez la 16 ianuarie 1989.
15 La 20 decembrie 1989 Comisia a adoptat decizia contestată fără nici un alt schimb de puncte de vedere în acest timp cu Guvernul olandez.
16 Articolul 1 din partea operativă a deciziei, care este adresat Olandei, este după cum urmează:
"Prevederile Articolelor 2 şi 12 ale Legii Olandei din 26 octombrie 1988 asupra operării serviciului poştal, împreună cu prevederile implementării Decretului din 19 decembrie 1988, care rezervă pentru PTT-Post BV adunarea, transportul şi distribuţia prin curierat a articolelor poştale cântărind până la 500 de grame, la un preţ nedepăşind 11,9 Fl pentru destinaţii din CEE şi 17,5 Fl pentru destinaţii în afara CEE, şi obligaţia de a înregistra toate tarifele în prealabil, impuse prin Decretul din 12 mai 1989, sunt incompatibile cu Articolul 90(1) al Tratatului CEE, citit în conjuncţie cu Articolul 86 al acelui Tratat."
17 Din preambulul deciziei, Comisia declară că PTT-Post BV are o poziţie dominantă pe piaţa livrărilor de oriunde în Olanda a scrisorilor de până la 500 g şi explică în ce privinţă Legea Poştală duce la abuzul acelei poziţii dominante. Legea Poştală duce la o extindere a poziţiei dominante existente pe piaţă pentru serviciile poştale de bază până la serviciile de mesagerie; pentru livrările prin curierat de până la 500 g, în categoria de preţ ce nu depăşeşte 11,90 HFL, Legea Poştală cere clienţilor să folosească serviciile lui PTT-Post BV şi astfel duce la impunerea de preţuri şi condiţii incorecte; în cele din urmă Legea Poştală duce la o restricţie a furnizării pe piaţă. Comisia consideră mai departe că Legea Poştală afectează în mod advers comerţul dintre Statele membre. Pe de altă parte, condiţiile pentru aplicarea Articolului 90(2) al Tratatului nu sunt îndeplinite, pentru că în particular extinderea unei poziţii dominante nu a fost necesară pentru a garanta venit suficient pentru ca PTT să efectueze sarcinile alocate ei.
18 Se face referire la Raportul audierii pentru o relatare completă a faptelor cazului, cursului procedurii şi pledoariilor legale şi argumentelor părţillor, care sunt în cele ce urmează menţionate sau discutate doar în măsura în care este necesar pentru raţionamentul Curţii.
19 Regatul Olandei şi PTT au înaintat un număr de pledoarii legale în sprijinul cererii lor pentru o declaraţie că decizia este nulă, pretinzând în mod esenţial că Comisia nu era împuternicită să adopte decizia contestată sub Articolul 90(3) al Tratatului, că Comisia a încălcat drepturile de apărare, că a încălcat cerinţele procedurale esenţiale, că declaraţia de motive pe care se bazează decizia contestată este insuficientă şi că Articolele 86 şi 90(1) şi (2) ale Tratatului au fost încălcate.
Reclamarea lipsei de puteri din partea Comisiei
20 Reclamanţii reclamă în mod esenţial că Comisia nu era împuternicită să adopte decizia contestată pe baza Articolului 90(3) al Tratatului. Pentru că acea prevedere nu conţine nici o derogare expresă de la Articolele 169 şi 170 ale Tratatului, ea nu permite Comisiei să afle că un Stat membru a încălcat regulile Tratatului, ci cel mult o autorizează, aşa cum a declarat Curtea în hotărârea sa din Cazul C-202/88 Franţa v Comisia [1991] ECR I-1223 (aşa-numita hotărâre "Telecom") să specifice în termeni generali obligaţiile ce se ridică pentru Statele membre sub Articolul 90(1) al Tratatului.
21 Răspunsul Comisiei este că Articolul 90(3) poate constitui baza legală a unei măsuri concepute pentru a face o descoperire a unei încălcări a Articolului 90(1) al Tratatului şi a-i pune capăt.
22 În vederea determinării domeniului puterilor conferite Comisiei sub Articolul 90(3), acea prevedere trebuie văzută în contextul Articolului 90 ca un întreg şi a sarcinii impuse asupra Comisiei în virtutrea Articolelor 85 la 93 ale Tratatului.
23 Articolul 90(1) al Tratatului cere Statelor membre, cu privire la întreprinderile publice şi întreprinderi cărora ele le acordă drepturi speciale sau exclusive, să nu pună sau să menţină în vigoare nici o măsură contrară regulilor Tratatului, în particular regulilor concurenţei.
24 Articolul 90(2) prevede că întreprinderile cărora li s-a încredinţat operarea serviciilor de interes economic general sau care au caracterul unui monopol producător de venit sunt scutite de regulile Tratatului, în particular de regulile concurenţei, în măsura în care aplicarea acestor reguli ale concurenţei ar obstrucţiona efectuarea, de drept sau de fapt, a sarcinilor particulare alocate lor.
25 Articolul 90(3) cere ca Comisia să se asigure că Statele membre îşi respectă obligaţiile cu privire la întreprinderile la care se face referire în Articolul 90(1) şi o împuterniceşte în mod expres să acţioneze în acel scop prin două instrumente legale diferite, şi anume directive şi decizii.
26 Cu privire la directive, Curtea a declarat, în hotărârea din Cazul C-202/88 Franţa v Comisia, citat anterior, că Comisia a fost împuternicită să specifice în termeni generali obligaţiile ce se ridică pentru Statele membre sub Tratat cu privire la întreprinderile la care se face referire in Articolul 90(1).
27 Puterile pe care Articolul 90(3) autorizează Comisia să le exercite prin intermediul deciziilor diferă de la acelea pe care le poate exercita prin intermediul Directivelor. O decizie este adoptată cu privire la o situaţie anume dintr-unul sau mai multe State membre şi implică în mod necesar o apreciere a acelei situaţii în lumina legii comunitare; ea specifică consecinţele ce se ridică pentru Statul membru respectiv, atenţia fiind acordată cerinţelor pe care efectuarea sarcinii particulare alocate unei întreprinderă o impune asupra sa dacă ei i se încredinţează operarea serviciilor de interes economic general.
28 Dacă puterea de a adopta decizii, conferită Comisiei de Articolul 90(3), nu va fi lipsită de orice efect practic, Comisia trebuie să fie împuternicită să determine că măsura unui Stat dat este incompatibilă cu regulile Tratatului şi să indice ce măsuri trebuie să adopte Statul căruia îi este adresată decizia pentru a-şi respecta obligaţiile sub Legea comunitară.
29 Aceste puteri sunt de asemenea esenţiale pentru Comisie pentru a-i permite să-şi îndeplinească datoria impusă ei de Articolele 85 la 93 ale Tratatului să asigure aplicarea regulilor concurenţei şi astfel să contribuie la instituirea, în sensul Articolului 3(f) al Tratatului, unui sistem de concurenţă nedeformată pe piaţa comună.
30 I-ar fi imposibil Comisiei să-şi îndeplinească datoria complet dacă, în virtutea puterilor de decizie conferite ei de Consiliu în conformitate cu Articolul 87 al Tratatului, ar putea impune penalităţi doar cu privire la comportarea anticoncurenţială a întreprinderilor şi nu ar putea acţiona direct, pe baza Articolului 90(3) al Tratatului, împotriva Statelor membre care pun sau menţin în vigoare, în privinţa întreprinderilor publice şi întreprinderilor cărora ele le acordă drepturi speciale sau exclusive, măsuri având acelaşi efect anticoncurenţial.
31 În plus, puterile pe care Comisia le poate exercita cu privire la Statele membre prin intermediul deciziilor sub Articolul 90(3) al Tratatului vor fi comparate cu puterile conferite ei de Articolul 93 al Tratatului, de a descoperi că un ajutor de stat care deformează sau ameninţă să deformeze concurenţa nu este compatibil cu piaţa comună.
32 În ambele cazuri Comisia este împuternicită să acţioneze, nu cu privire la întreprinderea care a avut posibilitatea să obstrucţioneze regulile concurenţei, ci cu privire la Statul membru care este responsabil pentru şubrezirea concurenţei.
33 Înaintând această pledoarie legală reclamanţii susţin de asemenea că a recunoaşte că Comisia posedă această putere ar echivala cu a o lăsa să descopere, utilizând o procedură care lipseşte un Stat membru de garanţiile prevăzute la Articolul 169 al Tratatului, că Statul respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Tratat şi astfel ar uzurpa puterile pe care acea prevedere le rezervă Curţii.
34 În măsura în care acest argument reprezintă o acuzaţie că Comisia şi-a folosit greşit puterea, ar trebui reamintit, aşa cum s-a declarat deja, că, ca Articolul 93 al Tratatului, care are în vedere o revizuire constantă de către Comisie a ajutoarelor de stat, Articolul 90(3) îi permite să facă o evaluare, pe cale de decizie, a compatibilităţii cu Tratatul a măsurilor puse sau menţinute în vigoare de către State cu privire la întreprinderile la care se face referire în Articolul 90(1).
35 O astfel de putere de evaluare pe de o parte nu uzurpă în nici mun fel puterile pe care Articolul 169 al Tratatului le conferă Curţii; pe de altă parte ea nu prejudiciază drepturile de apărare pe care acea prevedere le garantează Statelor membre.
36 De fapt, în ce priveşte primul aspect, aşa cum a recunoscut Curtea în hotărârea din Cazul 226/87 Comisia v GrCEEe [1988] ECR 3611, Statul membru căruia i se adresează decizia Comisiei poate aduce în faţa Curţii o cerere pentru o declaraţie că decizia este nulă, în timp ce pe de altă parte decizia poate forma baza unei cereri sub Articolul 169 al Tratatului pentru neîndeplinirea unei obligaţii dacă Statul membru căruia îi este adresată nu o respectă.
37 În ce priveşte argumentul cu privire la respectul pentru drepturile de apărare ale Statului membru adresat, trebuie subliniat că simplul fapt că Articolul 90(3) nu prevede, spre deosebire de Articolul 93, o procedură care să se asigure că aceste drepturi sunt respectate nu este un motiv pentru a-i nega Comisiei puterea de a adopta decizia contestată; aşa cum Curtea a susţinut constant, este limpede că chiar şi în absenţa unor prevederi exprese, principiul general de respectare a drepturilor de apărare este unul pe care fiecare instituţie comunitară trebuie să-l respecte când adoptă o măsură ce poate afecta advers adresantul (vezi, de exemplu, hotărârea din Cazul C-301/87 Franţa v Comisia [1990] ECR I-307).
38 Întrebarea dacă în acest caz Comisia a respectat acel principiu va fi examinată în contextul pledoariei legale referitoare la încălcarea drepturilor de apărare.
39 În aceste circumstanţe, prima pledoarie legală referitoare la lipsa de putere a Comisiei de a adopta decizia contestată trebuie respinsă în ambele cazuri.
Pledoariile legale referitoare la încălcarea drepturilor de apărare
40 Reclamanţii acuză că, adoptând decizia contestată, Comisia a nesocotit drepturile de apărare, care formează unul dintre principiile generale ale legii comunitare.
41 Regatul Olandei argumentează că mesajul telex al Comisiei din 29 noiembrie 1988 nu poate fi privit ca o comunicare autentică a obiecţiilor stabilind toate consideraţiile pe care se baza decizia contestată. În plus, el acuză că în timpul perioadei care s-a scurs între declararea poziţiei sale la 16 ianuarie 1989 şi 20 decembrie 1989, când a fost adoptată decizia contestată, el nu a avut şansa să-şi prezinte punctul de vedere, cu toate că Comisia în timpul acesta şi-a făcut cunoscut punctul de vedere cu privire la întreprinderile private de servicii de mesagerie.
42 PTT declară că înainte de a adopta o decizie ca aceea din acest caz, Comisia ar fi trebuit să audieze întreprinderile interesate în acelaşi fel în care se cere să se facă pentru adoptarea unei decizii sub Regulamentul Nr 17 al Consiliului din 6 februarie 1962: primul regulament care implementează
Articolele 85 şi 86 ale Tratatului (Jurnalul Oficial, Ediţia specială engleză 1959-1962, p. 87). Totuşi, Comisia a luat contact cu reclamanţii doar o dată, în octombrie 1988.
43 Comisia neagă că a încălcat drepturile de apărare adoptând decizia contestată. Guvernul olandez a fost, pretinde ea, audiat în legătură cu fiecare dintre obiecţiile specificate în decizia contestată. Având în vedere faptul că procedura sub Articolul 90(3) are loc între Comisie şi Statul membru interesat, Comisiei nu i s-a cerut să audieze PTT separat.
44 În ce priveşte pledoaria legală referitoare la o încălcare a drepturilor de apărare în cazul Regatului Olandei, trebuie accentuat că Curtea a susţinut constant că respectul pentru drepturile de apărare, în toate procedurile care sunt iniţiate împotriva unei persoane şi care pot duce la o măsură care să afecteze advers acea persoană, este un principiu fundamental al legii comunitare care trebuie garantat chiar şi în absenţa oricăror reguli specifice (vezi, de exemplu, hotărârea din Cazul C-301/87 Franţa v Comisia, citat anterior).
45 Acel principiu cere ca, înainte de a se adopta o decizie sub Articolul 90(3) al Tratatului, Statul membru în chestiune trebuie să primească o declaraţie exactă şi completă a obiecţiilor pe care Comisia intenţionează să le ridice împotriva lui.
46 Curtea a susţinut că acel principiu cere de asemenea ca Statul membru în chestiune să fie pus într-o poziţie din care să-şi poată face cunoscute efectiv punctele de vedere asupra observaţiilor înaintate de către terţele părţi interesate (vezi hotărârea din Cazul C-301/87 Franţa v Comisia, citat anterior).
47 În acest caz trebuie declarat, totuşi, că mesajul telex din 29 noiembrie 1988 nu conţine o declaraţie exactă şi completă a obiecţiilor pe care Comisia intenţiona să le ridice în decizia contestată. De fapt Comisia pur şi simplu a ridicat în termeni generali chestiunea incompatibilităţii Legii Poştale cu Articolul 90(1) citit în conjuncţie cu Articolul 86 al Tratatului fără a stabili numeroasele trăsături care constituiau o încălcare a acelui articol aşa cum au fost ele ulterior stabilite în decizia contestată.
48 Trebuie adăugat că Regatului Olandei, după scrisoarea sa din 16 ianuarie 1989, nu i s-a mai acordat o altă audiere de către Comisia şi în particular nu a avut nici o şansă de a-şi face cunoscute punctele de vedere la consultările pe care Comisia le-a avut cu organizaţiile comerciale de servicii de mesagerie. Totuşi, Comisia însăşi a admis în timpul procedurii scrise că acele consultări fuseseră necesare pentru a-i permite să-şi formeze o opinie a efectelor previzibile ale Legii Poştale asupra operaţiilor întreprinderilor private de mesagerie.
49 În aceste circumstanţe, trebuie declarat că drepturile de apărare au fost încălcate în cazul Regatului Olandei în măsura în care Comisia nu i-a comunicat o declaraţie exactă şi completă a obiecţiilor ridicate în decizia contestată şi în măsura în care Guvernului olandez nu i s-a acordat o audiere între 16 ianuarie 1989 şi data la care decizia contestată a fost adoptată, în particular cu privire la consultările pe care Comisia le avusese cu organizaţiile comerciale de servicii de mesagerie.
50 Cu privire la pledoaria legală privind o încălcare a drepturilor de apărare cu privire la PTT, care a reclamat că nu a fost niciodată audiată de către Comisie, ar trebui declarat mai întâi că aceste întreprinderi sunt beneficiarele directe ale măsurii Statului în controversă şi că ele sunt expres numite în Legea Poştală, că decizia contestată se referă direct la ei şi că consecinţele economice ale acelei decizii îi afectează direct.
51 În aceste circumstanţe, trebuie declarat că aceste întreprinderi sunt îndreptăţite să fie audiate.
52 Trebuie apoi observat că Comisia a avut doar discuţii informale cu PTT în octombrie 1988, că doar i-au informat de problemele ridicate de către Legea Poştală cu privire la regulile concurenţei din Tratat şi că nu i-a informat niciodată în termeni precişi de obiecţiile sale specifice faţă de măsura Statului în controversă.
53 În aceste circumstanţe, trebuie declarat că Comisia a încălcat dreptul PTT de a fi audiată.
54 Din consideraţiile de mai sus rezultă că cererile depuse de către Regatul Olandei în Cazul C-48/90 şi de către PTT în Cazul C-66/90 sunt bine întemeiate şi că decizia contestată trebuie să fie declarată nulă.
Decizie asupra costurilor
Costurile
55 Sub Articolul 69(2) al Regulilor de Procedură, părţii care pierde i se ordonă să plătească costurile. Pentru că Comisia nu a avut succes cu pledoariile sale legale în Cazurile C-48/90 şi C-66/90, trebuie să i se ordone să plătească costurile în ambele cazuri. Părţilor care au intervenit în sprijinul Comisiei trebuie să li se ordone să-şi plătească propriile costuri.
Partea operativă
Pe aceste temeiuri,
CURTEA
prin prezenta:
1. Declară nulă Decizia Comisiei 90/16/CEE din 20 decembrie 1989 privind furnizarea în Olanda a serviciilor de curierat;
2. Ordonă Comisiei să plătească costurile în Cazurile C-48/90 şi C-66/90;
3. Ordonă intervenienţilor să-şi suporte propriile costuri.