1. Caracterul aproximativ al legilor - Procedurile pentru acordarea contractelor de lucrări publice - Directiva 93/37 - Regulile comune ale publicităţii - Publicarea unui anunţ prealabil de informare de către autorităţile contractante - Domeniu - Limite
(Directiva Consiliului 93/37, Art 11(1), 12 şi 13)
2. Caracterul aproximativ al legilor - Procedurile pentru acordarea contractelor de lucrări publice - Directiva 93/37 - Acordarea contractelor - Criteriile de acordare - Condiţia legată de campania împotriva şomajului - Permisibil - Condiţii - Regulile publicităţii
(Directiva Consiliului 93/37, Art. 30)
3. Caracterul aproximativ al legilor - Procedurile pentru acordarea contractelor de lucrări publice - Directiva 93/37 - Numărul de candidaţi invitaţi să oferteze în contextul unei proceduri restrânse - Limitarea la un număr maxim de cinci ofertanţi - Nepermisibil
(Directiva Consiliului 93/37, Art. 22(2))
4. Libertatea de a furniza servicii - Procedurile pentru acordarea contractelor de lucrări publice - Directiva 71/305 - Desemnarea loturilor prin referirea la clasificările organizaţiilor profesionale naţionale - Dovada calificării profesionale a ofertantului - Cerinţa dovezii de înregistrare la Ordinul naţional al Arhitecţilor - Nepermisibil
(Tratatul CE, Art. 59 (acum, după amendare, Art. 49 EC); Directiva Consiliului 71/305, Art 23 la 26)

Sumar

1. Scopul regulilor publicităţii stabilite în Directiva 93/37 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice, inclusiv publicarea anunţului prealabil de informare, este de a informa toţi potenţialii ofertanţi de la nivel de Comunitate în timp util despre punctele principale ale unui contract pentru ca ei să-şi poată depune ofertele în limitele de timp. Acel scop arată că dacă anunţul prealabil de informare este obligatoriu trebuie determinat prin referirea la prevederile acelei directive legate de limitele de timp pentru primirea ofertelor depuse de către ofertanţi.
În această privinţă, Articolele 12(1) şi 13(3) ale Directivei, care fixează ca regulă generală limitele de timp normale pentru primirea ofertelor la 52 de zile cu privire la procedurile deschise şi 40 de zile cu privire la procedurile restrânse, nu fac nici o referire la publicarea preliminară a anunţului prealabil de informare. Pe de altă parte, Articolele 12(2) şi 13(4) ale Directivei, care conferă autorităţilor contractante puterea de a reduce limitele de timp stabilite în Articolele 12 şi 13, leagă expres acea putere de publicarea preliminară a unui anunţ prealabil de informare. Rezultă că publicarea unui anunţ prealabil de informare este obligatorie doar când autorităţile contractante îşi exercită opţiunea de a reduce limitele de timp pentru primirea ofertelor.
( vezi paragr 35-38 )
2. Sub Articolul 30(1) al Directivei 93/37 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice, criteriile pe care se vor baza autorităţile contractante la acordarea contractelor sunt fie doar cel mai mic preţ fie, când acordarea se face ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, pe baza a diferite criterii conform contractului, ca preţul, perioada de încheiere, costurile circulante, profitabilitatea, calitatea tehnică. În cazul din urmă, autorităţilor contractante li se cere să declare aceste criterii în anunţul contractului sau în documentele contractului.
Cu toate acestea, acea prevedere nu exclude toate posibilităţile ca autorităţile contractante să folosească ca un criteriu o condiţie legată de campania împotriva şomajului cu condiţia ca acea condiţie să fie concordantă cu toate principiile fundamentale ale a legii comunitare, în particular principiul nediscriminării ce decurge din prevederile Tratatului privind dreptul de înfiinţare şi libertatea de a furniza servicii.
În plus, chiar dacă un asemenea criteriu nu este în sine incompatibil cu Directiva 93/37, el trebuie aplicat în conformitate cu toate regulile procedurale stabilite în acea directivă, în particular regulile publicităţii. Rezultă că un criteriu de acordare legat de campania împotriva şomajului trebuie să fie menţionat expres în anunţul contractului astfel încât antreprenorii să poată afla de existenţa sa.
( vezi paragr 49-51, 73 )
3. Un Stat membru care, în anunţurile contractelor, limitează la cinci numărul candidaţilor invitaţi la licitaţia pentru contractele în chestiune nu-şi îndeplineşte obligaţiile sub Articolul 22(2) al Directivei 93/37 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice.
Cu toate că este adevărat că Articolul 22(2) al Directivei nu prevede un număr minim de candidaţi pe care autorităţile contractante trebuie să-i invite atunci când nu optează în favoarea fixării unei serii aşa cum se prevede în acea prevedere, legislatura comunitară cu toate acestea a considerat că, în contextul unei proceduri restrânse şi atunci când autorităţile contractante prescriu o serie, un număr de candidaţi sub cinci nu este suficient pentru a asigura concurenţă adevărată. Aceeaşi trebuie să fie adevărată a fortiori în cazurile în care autorităţile contractante optează să invite un număr maxim de candidaţi. Rezultă că numărul de întreprinderi pe care o autoritate contractantă intenţionează să le invite la licitaţie în contextul unei proceduri restrânse nu poate niciodată fi mai puţin de cinci.
( vezi paragr 59-63 )
4. Un Stat membru care, în anunţurile de contracte, foloseşte ca mod de a desemna loturile referirile la clasificările organizaţiilor profesionale naţionale şi de asemenea cere de la proiectant, ca standarde minime de participare, dovada înregistrării sale la Ordinul Arhitecţilor nu-şi îndeplineşte obligaţiile sub Articolul 59 al Tratatului (acum, după amendament, Articolul 49 EC) şi sub Directiva 71/305 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice.
În măsura în care desemnarea loturilor prin referirile la clasificările organizaţiilor profesionale franceze este probabil să aibă un efect disuasiv asupra ofertanţilor care nu sunt francezi, ea constituie astfel discriminare indirectă şi, prin urmare, o restricţie a libertăţii de a furniza servicii, în sensul Articolului 59 al Tratatului. Mai mult, în primul rând, cerinţa dovezii că proiectantul este înregistrat la Ordinul Arhitecţilor poate da avantaj la furnizarea serviciilor doar arhitecţilor francezi, ceea ce constituie discriminare împotriva arhitecţilor comunitari şi, în mod corespunzător, o restricţie a libertăţii lor de a furniza servicii. În al doilea rând, Directiva 71/305 exclude cazul ca un Stat membru să ceară unui ofertant înfiinţat într-un alt Stat membru să furnizeze o dovadă neapărat alta decât cele prescrise în Articolele 23 la 26 ale acelei directive, că satisface criteriile stabilite în acele prevederi şi referitoare la calificările sale.
( vezi paragr. 82-84, 87-88, 90 )

Părţile

În Cazul C-225/98,
Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de M. Nolin, de la Serviciul său Juridic, acţionând ca Agent, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la biroul lui C. Gómez de la Cruz, din acelaşi serviciu, Wagner Centre, Kirchberg,
reclamant,
v
Republica Franceză, reprezentată de K. Rispal-Bellanger, şeful Subdirectoratului din Directoratul Afacerilor Juridice al Ministerului Afacerilor Externe, şi A. Viéville-Bréville, însărcinat al misiunii în acelaşi directorat, acţionând ca Agenţi, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la Ambasada franceză, 8B Boulevard Joseph II,
pârât,
CERERE pentru o declaraţie că, în cursul numeroaselor proceduri pentru acordarea contractelor de lucrări publice pentru construires şi întreţinerea clădirilor şcolilor conduse de Regiunea Nord-Pas-de-Calais şi Département du Nord pe o perioadă de trei ani, Republica Franceză nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolul 59 al Tratatului CE (acum, după amendament, Articolul 49 CE) dar şi sub Directiva Consiliului 71/305/CEE din 26 iulie 1971 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice (OJ, Ediţia specială engleză 1971 (II), p. 682), aşa cum a fost amendată de Directiva Consiliului 89/440/CEE din 18 iulie 1989 (OJ 1989 L 210, p. 1), în particular sub Articolele 12, 26 şi 29 ale acesteia, şi sub Directiva Consiliului 93/37/CEE din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice (OJ 1993 L 199, p. 54), în particular sub Articolele 8, 11, 22 şi 30 ale acesteia,
CURTEA,
alcătuită din: G.C. Rodríguez Iglesias, Preşedinte, J.C. Moitinho de Almeida, D.A.O. Edward, L. Sevón şi R. Schintgen (Preşedinţi ai Camerei), J.-P. Puissochet, P. Jann, H. Ragnemalm şi V. Skouris (Raportor), Judecători,
Avocat general: S. Alber,
Grefier: D. Louterman-Hubeau, Administrator principal,
având în vedere Raportul audierii,
după audierea argumentelor orale ale părţilor la audierea din 1 februarie 2000, la care Comisia a fost reprezentată de M. Nolin iar Republica Franceză de S. Pailler, însărcinat al misiunii în Directoratul Afacerilor Juridice al Ministerului Afacerilor Externe, acţionând ca Agent,
după audierea Opiniei Avocatului general la şedinţa din 14 martie 2000,
dă următoarea
Hotărâre

Temeiuri

1 Prin cererea depusă la Grefa Curţii la 22 Iunie 1998, Comisia Comunităţilor Europene a intentat o acţiune, conform Articolului 169 al Tratatului CE (acum Articolul 226 CE), pentru o declaraţie că, în cursul numeroaselor proceduri pentru acordarea contractelor de lucrări publice pentru construirea şi întreţinerea clădirilor şcolilor conduse de Regiunea Nord-Pas-de-Calais şi Département du Nord pe o perioadă de trei ani, Republica Franceză nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolul 59 al Tratatului CE (acum, după amendament, Articolul 49 CE) dar şi sub Directiva Consiliului 71/305/CEE din 26 iulie 1971 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice (OJ, Ediţia specială engleză 1971 (II), p. 682), aşa cum a fost amendată de Directiva Consiliului 89/440/CEE din 18 iulie 1989 (OJ 1989 L 210, p. 1; Directiva 71/305), în particular sub Articolele 12, 26 şi 29 ale acesteia, şi Directiva Consiliului 93/37/CEE din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice (OJ 1993 L 199, p. 54), în particular sub Articolele 8, 11, 22 şi 30 ale acesteia.
Legislaţia relevantă
Directiva 93/37
2 Conform primei expuneri din preambulul acesteia, Directiva 93/37 a consolidat prevederile Directivei 71/305 pentru motive de claritate şi mai bună înţelegere.
3 Articolul 8(3) al Directivei 93/37 prevede:
Pentru fiecare contract acordat, autorităţile contractante vor întocmi un raport scris care va include cel puţin următoarele:
- numele şi adresa autorităţii contractante, subiectul şi valoarea contractului,
- numele candidaţilor sau ofertanţilor admişi şi motivele selectării lor,
- numele candidaţilor sau ofertanţilor respinşi şi motivele respingerii lor,
- numele ofertantului câştigător şi motivele pentru care oferta lui a fost selectată şi, dacă se cunoaşte, orice cotă din contract pe care ofertantul câştigător poate intenţiona să o subcontracteze unei terţe părţi,
- pentru procedurile negociate, circumstanţele la care se face referire în Articolul 7 care justifică utilizarea acestor proceduri.
Acest raport, sau principalele sale trăsături, îi vor fi comunicate Comisiei la cererea sa.
4 Sub Articolul 11(1) al Directivei 93/37, autorităţile [C]ontractante vor face cunoscut, prin intermediul unei note indicatoare, caracteristicile esenţiale ale contractelor de lucrări pe care intenţionează să le acorde şi valoarea estimată a cărora nu este mai mică de pragul stabilit în Articolul 6(1).
5 Conform Articolului 11(5) al Directivei 93/37, Autorităţi contractante care au acordat un contract vor face cunoscut rezultatul prin intermediul unei note. ....
6 Articolul 11(7) al Directivei 93/37 prevede:
Autorităţile contractante vor trimite notele la care se face referire în paragrafele 1 la 5 cât mai repede cu putinţă şi prin cele mai potrivite canale Biroului Publicaţiilor Oficiale al Comunităţilor Europene. În cazul procedurii accelerate la care se face referire în Articolul 14, nota va fi trimisă prin telex, telegramă sau telefax.
Nota la care se face referire în paragraful 1 va fi trimisă cât mai curând cu putinţă după decizia care aprobă planificarea contractelor de lucrări pe care autorităţile contractante intenţionează să le acorde.
Nota la care se face referire în paragraful 5 va fi trimisă cel mai târziu la 48 de zile de la acordarea contractului în chestiune.
7 Articolul 11(11) al Directivei 93/37 prevede:
Nota nu va fi publicată în Jurnalele Oficiale sau în presa ţării autorităţii contractante înainte de data trimiterii la [Biroul Publicaţiilor Oficiale] al Comunităţilor Europene şi va menţiona această dată. Ea nu va conţine informaţii altele decât cele publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
8 Articolul 12(1) şi (2) al Directivei 93/37 prevede:
1. În procedurile deschise limita de timp pentru primirea ofertelor fixată de către autorităţile va fi nu mai puţin de 52 de zile de la data trimiterii notei.
2. Limita de timp pentru primirea ofertelor stabilită în paragraful 1 se poate reduce la 36 de zile atunci când autorităţile contractante au publicat nota [prevăzută] în Articolul 11(1), întocmită în conformitate cu modelul din Anexa IV A, din Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
9 Articolul 13(3) şi (4) al Directivei 93/37 prevede după cum urmează:
3. În procedurile restrânse, limita de timp pentru primirea ofertelor fixată de autorităţile contractante poate fi nu mai mică de 40 de zile de la data trimiterii invitaţiei scrise.
4. Limita de timp pentru primirea ofertelor stabilită în paragraful 3 se poate reduce la 26 de zile atunci când autorităţile contractante au publicat nota prevăzută în Articolul 11(1), întocmită în conformitate cu modelul din Anexa IV A, din Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
10 Sub Articolul 22(2) al Directivei 93/37:
 [A]tunci când autorităţile contractante acordă un contract prin procedura restrânsă, ei pot prescrie seria în care va cădea numărul întreprinderilor pe care intenţionează să le invite. În acest caz seria va fi indicată în anunţul contractului. ... Seria va fi determinată în lumina [naturii] lucrării ce urmează a fi realizată. Seria trebuie să numere cel puţin 5 întreprinderi şi poate fi până la 20.
În orice caz, numărul candidaţilor invitaţi să depună oferte va fi suficient pentru a asigura o concurenţă adevărată.
11 Articolul 27 al Directivei 93/37 prevede:
1. Dovada capacităţii tehnice a antreprenorului poate fi furnizată prin:
(a) calificările educaţionale şi profesionale ale antreprenorului şi/sau acelea ale personalului de conducere al firmei şi, în particular, acelea ale persoanei sau persoanelor responsabile pentru realizarea lucrărilor;
(b) o listă a lucrărilor realizate în ultimii cinci ani, însoţită de certificate de execuţie satisfăcătoare pentru cele mai importante lucrări. Aceste certificate vor indica valoarea, data şi locul lucrărilor şi vor specifica dacă au fost realizate conform regulilor profesiei şi au fost încheiate corespunzător. Unde este necesar, autoritatea competentă va depune aceste certificate direct autorităţii contractante;
(c) o declaraţie a uneltelor, instalaţiilor şi echipamentelor tehnice la dispoziţia antreprenorului pentru realizarea lucrării;
(d) o declaraţie a personalului mediu anual al firmei şi numărul personalului de conducere în ultimii trei ani;
(e) o declaraţie a tehnicienilor sau echipelor tehnice la care antreprenorul poate apela pentru realizarea lucrării, dacă sau nu ele aparţin firmei.
2. Autorităţile contractante vor specifica [în notă sau] în invitaţia de a depune oferte care dintre aceste referinţe trebuie produse.
12 În cele din urmă, sub Articolul 30(1) şi (2) al Directivei 93/37:
1. Criteriile pe care vor baza autorităţile contractante acordarea contractelor vor fi:
(a) fie doar cel mai scăzut preţ;
(b) fie, când acordarea se face celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic, numeroase criterii conform contractului: de ex. preţul, perioada de încheiere, costurile circulante, profitabilitatea, calitatea tehnică.
2. În cazul la care se face referire în paragraful 1(b), autoritatea contractantă va declara în documentele contractului sau în anunţul contractului toate criteriile pe care intenţionează să le aplice acordării, unde este posibil în ordinea descrescătoare a importanţei.
Directiva 71/305
13 În afară de un număr de diferenţe în formulare, prevederile Directivei 71/305, privind întocmirea şi comunicarea rapoartelor scrise (Articolul 5a), regulile detaliate de publicare pe care autorităţile contractante trebuie să le respecte (Articolul 12), limitele de timp pentru primirea ofertelor şi a cererilor de participare (Articolele 13 şi 14), dovada cunoştinţelor sau a capacităţii antreprenorului (Articolul 26) şi criteriile pentru acordarea contractelor (Articolul 29(1) şi (2)), aveau acelaşi conţinut ca prevederile corespondente ale Directivei 93/37, stabilite în paragrafele 3 la 12 de mai sus.
Condiţiile disputei şi procedura pre-litigiu
14 Documentele din faţa Curţii arată că, la începutul lui 1993, atenţia Comisiei a fost atrasă de procedura de ofertare pentru un contract de lucrări publice emis prin procedură deschisă şi referitor la construirea Lycée Polyvalent (liceu multifuncţional) la Wingles (Département du Pas-de-Calais). Pentru că valoarea contractului depăşea pragul Comunităţii cu 5 milioane ECU, a fost publicat un anunţ de contract în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (Jurnalul Oficial) din 21 ianuarie 1993, în conformitate cu Directiva 71/305.
15 Comisia a primit o plângere şi şi-a format ideea că nu s-a respectat Directiva 71/305. În mod corespunzător, prin scrisoarea din 27 septembrie 1993, în conformitate cu procedura stabilită în Articolul 169 al Tratatului, ea a dat autorităţilor franceze o notificare formală să-şi depună observaţiile în termen de două luni de la notificarea anunţului. Acuzaţiile Comisiei se refereau la limita de timp pentru primirea ofertelor, care era mai mică de 52 de zile, descrierea discriminatorie a loturilor, standardele minime discriminatorii, criteriile pentru acordarea contractului care nu respectau Directiva 71/305, acordarea necorespunzătoare a contractului şi neinformarea unui ofertant eliminat de motivele respingerii ofertei sale.
16 Prin scrisoarea din 20 decembrie 1993, autorităţile franceze au furnizat Comisiei unele informaţii ca răspuns la acuzaţiile stabilite în notificarea formală.
17 Comisia a stabilit că scrisoarea nu era satisfăcătoare şi la 8 septembrie 1995 a trimis o opinie întemeiată Republicii Franceze. Nici un răspuns nu a fost trimis de către autorităţile franceze.
18 Între timp, conform Directivei 93/37, Regiunea Nord-Pas-de-Calais a publicat în Jurnalul Oficial din 18 februarie 1995 o serie de 14 anunţuri de contracte în legătură cu o operaţiune cunoscută ca Plan Lycées (Planul Liceelor), cu o valoare însumată de 1,4 mii de milioane FRF. Anunţurile erau identice pentru toate contractele şi priveau invitaţii restrânse de depuneri de oferte referitoare la terminarea de contracte de lucrări de modernizare şi întreţinere pe o perioadă de 10 ani. Grupurilor de întreprinderi li s-a permis să oferteze şi au fost impuse standarde minime de participare, în particular privind referinţele şi calificările. În plus, aceste anunţuri declarau că ofertanţii vor fi evaluaţi luându-se în considerare numeroase criterii de acordare, inclusiv raportul calitate/preţ al răspunsului tehnic şi serviciile, limita de timp pentru încheierea lucrărilor de construcţii şi renovare excluzând întreţinerea, şi modul de acţiune şi un criteriu suplimentar referitor la angajare. Un anunţ de contract ulterior a fost publicat în Jurnalul Oficial din 24 iunie 1995, privind proiectarea şi construirea unui liceu la un înalt standard de mediu, cu nivelurile de calificare cerute mai înalte şi cerea ca arhitectul să fie calificat să practice în Franţa.
19 La 10 februarie 1995, s-a semnat un acord între Preşedintele Comisiei PME-Martieés des Constructions Scolaires a Fédération Régionale du Bâtiment, Preşedintele Fédération Régionale des Travaux Publics şi Delegatul regional Nord-Pas-de-Calais al Sindicatului Naţional al Betonului Armat şi al Tehnicilor Industriale pentru a defini aranjamentele detaliate conform cărora PME (Petites et Moyennes Entreprises; IMM-uri) regionale şi locale, reprezentate de semnatari, ar putea oferta pentru contractul global de construirea şi întreţinerea liceelor din Regiunea Nord-Pas-de-Calais sub forma grupurilor de întreprinderi unite de ajutor reciproc împărţite în trei categorii pe anunţ de contract publicat. Acel acord a fost publicat în Moniteur du Bâtiment et des Travaux Publics din 17 februarie 1995, în secţiunea intitulată Textes Officiels (texte oficiale).
20 Prin scrisoarea din 21 noiembrie 1995, de asemenea trimisă conform Articolului 169 al Tratatului, Comisia a dat autorităţilor franceze o notificare formală de a-şi depune observaţiile asupra neregularităţilor remarcate în cursul procedurii de acordare a contractelor care intrau în Planul Liceelor. Comisia a obiectat faţă de politica adoptată de Regiunea Nord-Pas-de-Calais şi, incidental, Département du Nord la acordarea contractelor de lucrări publice pentru clădiri de şcoli. Bazându-şi evaluările pe trăsăturile Planului Liceelor, dar de asemenea şi pe precedentul Liceului Wingles şi anumite proceduri urmate de către Conseil Général al Département du Nord, Comisia a contestat politica autorităţilor contractante ale conglomeratului Lille care era proiectată, pe termen lung, să acorde contracte pentru construirea de şcoli pentru care erau responsabili întreprinderilor din Regiunea Nord-Pas-de-Calais. Comisia a contestat de asemenea utilizarea unui criteriu suplimentar referitor la forţa de muncă locală care se trăgea din Circulara Interministerială TEFP 14/93 din 29 decembrie 1993 (publicată în Moniteur du Bâtiment et des Travaux Publics din 14 ianuarie 1994, p. 235).
21 Autorităţile franceze nu au răspuns la acea scrisoare de notificare formală. Cu toate acestea, Regiunea Nord-Pas-de-Calais a republicat în Jurnalul Oficial din 5 ianuarie 1996, din motive de planificare bugetară, patru anunţuri de contracte privind patrul licee care făcuseră deja obiectul Planului Liceelor din februarie 1995.
22 Comisia a primit informaţiile despre programul avansat de investiţii pentru licee al Regiunii Nord-Pas-de-Calais pentru perioada 1996-1998. Amploarea acelui program a făcut Comisia să ia în considerare toate anunţurile de contracte referitoare la clădirile de şcoli din Regiunea Nord-Pas-de-Calais şi Département du Nord care fuseseră publicate din 1993, anul în care s-a acordat contractul pentru liceul Wingles. Acele proceduri referitoare la contracte emise de către cele două autorităţi contractante, şi anume Regiunea Nord-Pas-de-Calais şi Département du Nord, pe o perioadă de trei ani.
23 Printr-o scrisoare suplimentară de notificare formală din 8 mai 1996, Comisia şi-a reafirmat
acuzaţiile şi a cerut autorităţilor franceze, în particular, să-i trimită toate toate informaţiile relevante asupra utilizării de către Regiunea Nord-Pas-de-Calais a criteriului suplimentar referitor la forţa de muncă şi legăturile sale cu planul Regiunii Nord-Pas-de-Calais cunoscut ca Formarea Profesională a Liceelor, operaţiunea acordului publicat în Moniteur du Bâtiment et des Travaux Publics din 17 februarie 1995, la care se face referire în paragraful 19 de mai sus, informaţiile şi anunţurile de acordare anterioare şi rapoartele scrise ale tuturor procedurilor de acordare ale contractelor sus menţionate. Ea le-a mai cerut să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că cele două autorităţi contractante în chestiune îşi îndeplinesc obligaţiile sub Legea comunitară în termen de şase săptămâni.
24 Autorităţile franceze au răspuns la 9 august 1996 şi au furnizat numeroase documente arătând o îmbunătăţire comercială a procedurilor de acordare a contractelor în Regiunea Nord-Pas-de-Calais cu privire la noile sale contracte. În privinţa reamintirii, autorităţile franceze au contestat acuzaţiile înaintate de către Comisie.
25 Ca şi în cazul liceului Wingles, Comisia a punctat că acea scrisoare nu a răspuns în mod satisfăcător la toate acuzaţiile din scrisoarea de notificare formală şi, la 7 aprilie 1997, a trimis o opinie întemeiată Republicii Franceze. Autorităţile franceze nu au răspuns la acea opinie întemeiată.
26 Comisia atunci a intentat prezenta acţiune pe baza a opt plângeri care se referă la procedura de informare precedentă, la criteriul suplimentar referitor la forţa de muncă, la numărul de candidaţi selectaţi, metoda cunoscută ca acordarea prin referinţă la Code des Martieés Publics (Codul francez al achiziţiei publice), modul de desemnare a loturilor, standardele minime de participare, procedura informării asupra acordării contractelor şi necomunicarea rapoartelor scrise.
Substanţa
Plângerea referitoare la nerespectarea procedurii de informare
27 Comisia pretinde că este limpede din Articolul 11(1), (7) şi (11) al Directivei 93/37 că informarea prealabilă este o acţiune preliminară obligatorie, ce trebuie efectuată mai întâi în Jurnalul Oficial, până la publicarea oricărui anunţ individual de contract. Conform Comisiei, Regiunea Nord-Pas-de-Calais în acest caz pur şi simplu a publicat 14 anunţuri separate de contract prima dată în 18 februarie 1995 fără a fi recurs la o procedură de informare preliminară prealabilă.
28 În plus, pe baza unei examinări a anunţurilor de contract publicate în Suplimentul (S) Jurnalului Oficial din 1993, 1994 şi 1995, Comisia consideră că Regiunea Nord-Pas-de-Calais a aderat doar rar la procedura de informare prealabilă stabilită în Articolele 12 al Directivei 71/305 şi 11 al Directivei 93/37.
29 Comisia subliniază de asemenea că nu a găsit nici un anunţ prealabil de informare publicat de către Département du Nord în perioada respectivă şi găseşte, pe baza informaţiilor la dispoziţia sa, că a fost o nerespectare repetată a obligaţiilor de informare prealabilă stabilite în Articolele 12 al Directivei 71/305 şi 11 al Directivei 93/37.
30 Guvernul francez nu neagă că, luat în considerare singur, Articolul 11(1) al Directivei 93/37 apare a fi de natură mandatorie. Cu toate acestea el afirmă că natura obligatorie a publicităţii anunţului prealabil de informare înainte de publicitatea oricărui anunţ de contract nu este atât de evidentă în mod limpede din Articolele 12 şi 13 ale Directivei 93/37. Aceste din urmă prevederi prevăd că limitele de timp pentru primirea ofertelor (52 de zile în proceduri deschise şi 40 de zile în proceduri restrânse) pot fi reduse, respectiv, la 36 şi 26 de zile când autorităţile contractante au publicat un anunţ indicativ prealabil de informare, care implică, conform Guvernului francez, că anunţul prealabil de informare prevăzut de Articolul 11(1) al Directivei 93/37 nu este obligatoriu.
31 Ar trebui reţinut, în primul rând, că, sub Articolul 11(1) al Directivei 93/37, autorităţile contractante trebuie să facă cunoscute, prin intermediul unui anunţ indicativ, caracteristicile esenţiale ale contractelor de lucrări pe care intenţionează să le acorde şi a căror valoare estimată nu este mai mică de pragul stabilit în Articolul 6(1) al acelei directive.
32 În al doilea rând, rezultă din Articolele 12(1) şi (2) şi 13(3) şi (4) ale Directivei 93/37 că, ca regulă generală, limitele de timp pentru primirea ofertelor nu pot fi mai mici de 52 de zile de la data trimiterii anunţului de contract cu privire la procedurile deschise şi 40 de zile de la data trimiterii invitaţiei scrise cu privire la procedurile restrânse, dar că ele pot fi reduse, respectiv, la 36 şi 26 de zile doar când autorităţile contractante au publicat anunţul prealabil de informare.
33 Pentru că natura obligatorie sau opţională a anunţului prealabil de informare nu este în mod expres
limpede din formularea acelor prevederi, este necesar să se ţină cont de schema pe care Directiva 93/37 trebuia să o stabilească în general şi, în consecinţă, să examineze Articolele 11(1), 12(1) şi (2) şi 13(3) şi (4) ale Directivei 93/37 împreună şi în mod sistematic pentru a ajunge la o interpretare şi aplicare coerente ale acelei directive.
34 Procedura prealabilă de informare este una dintre regulile asupra publicităţii stabilite în Directiva 93/37. Cum este limpede în particular din a 10-a expunere din preambulul la acea directivă, scopul acelor reguli este de a asigura dezvoltarea, la nivelul Comunităţii, a concurenţei eficiente în domeniul contractelor de lucrări publice, asigurându-se că potenţialii ofertanţi din alte State membre sunt în poziţia să răspundă numeroaselor invitaţii în circumstanţe comparabile cu cele prevalente pentru ofertanţii naţionali.
35 Rezultă că scopul regulilor publicităţii stabilite în Directiva 93/37, inclusiv publicarea anunţului prealabil de informare, este de a informa toţi potenţialii ofertanţi de la nivelul Comunităţii în timp util despre punctele principale ale unui contract pentru ca ei să-şi poată depune oferta în termen. Acel scop arată că dacă anunţul prealabil de informare este obligatoriu trebuie determinat prin referirea la prevederile acelei directive referitoare la limitele de timp pentru primirea ofertelor depuse de către ofertanţi.
36 În această privinţă, Articolele 12(1) şi 13(3) ale Directivei 93/37, care fixează ca regulă generală limitele de timp normale pentru primirea ofertelor la 52 de zile cu privire la procedurile deschise şi 40 de zile cu privire la procedurile restrânse, nu fac nici o referire la publicarea preliminară a unui anunţ prealabil de informare.
37 Pe de altă parte, Articolele 12(2) şi 13(4) ale Directivei 93/37, care conferă autorităţilor contractante puterea de a reduce limitele de timp stabilite în Articolele 12(1) şi 13(3), leagă expres acea putere de publicarea preliminară a unui anunţ prealabil de informare.
38 Rezultă că publicarea unui anunţ prealabil de informare este obligatorie doar când autorităţile contractante îşi exercită opţiunea de a reduce limitele de timp pentru primirea ofertelor.
39 Dacă publicarea unui anunţ prealabil de informare ar fi obligatorie pentru fiecare procedură de acordare, indiferent de limita de timp pentru primirea ofertelor, referirea la ea în Articolele 12(2) şi 13(4) ale Directivei 93/37 ar fi superfluă.
40 Legând exercitarea, de către autorităţile contractante, a opţiunii de a reduce limitele de timp pentru primirea ofertelor de obligaţia de a publica un anunţ prealabil de informare, legislatura Comunităţii intenţionează să dea potenţialilor ofertanţi, în ce priveşte timpul la dispoziţia lor pentru a-şi întocmi oferta, asigurări comparabile cu cele de care s-ar fi bucurat dacă s-ar fi aplicat limitele normale de timp.
41 Această interpretare este în plus susţinută de lucrările pregătitoare pentru Directiva 89/440, care a introdus procedura de informare prealabilă în Directiva 71/305. În propunerea sa pentru o Directivă a Consiliului care să amendeze Directiva 71/305 (COM (86) 679 final), Comisia propusese iniţial introducerea unei obligaţii de a publica un anunţ prealabil de informare cu cel puţin şase luni înainte de data la care aceste contracte trebuie puse la cale pentru concurenţă prevăzând de asemenea că limita de timp pentru primirea ofertelor ar fi dublată în cazul autorităţilor contractante care nu au respectat acea obligaţie. Totuşi, acea propunere, care caracteriza expres procedura informării prealabile ca o obligaţie, nu a fost acceptată de Consiliu.
42 În ce priveşte, în cele din urmă, argumentul Comisiei că natura obligatorie a anunţului prealabil de informare a fost clar recunoscută de Curtea de Justiţie în Cazul C-272/91 Comisia v Italia [1994] ECR I-1409, este clar că acel caz privea nota indicativă prevăzută sub Articolul 9(1) al Directivei Consiliului 77/62/CEE din 21 decembrie 1976 care coordonează procedurile acordării contractelor de achiziţie publică (OJ 1977 L 13, p. 1), aşa cum a fost amendată de Directiva Consiliului 88/295/CEE din 22 martie 1988 amendând Directiva 77/62 şi reluând anumite prevederi ale Directivei 80/767/CEE (OJ 1988 L 127, p. 1; Directiva 77/62).
43 Nota indicativă prevăzută sub Articolul 9(1) al Directivei 77/62 nu introduce, spre deosebire de nota prevăzută sub Articolul 11(1) al Directivei 93/37, nici o posibilitate de a reduce limitele de timp pentru primirea ofertelor. Problema interpretării în controversă din Comisia v Italia, citată mai sus, prin urmare nu s-a ridicat în termeni analogi cu aceia din prezentul caz.
44 În lumina tuturor consideraţiilor de mai sus şi dat fiind faptul că, în acest caz, este clar din jurisprudenţă că autorităţile contractante în chestiune nu au redus limitele de timp pentru primirea ofertelor în legătură cu contractele disputate, trebuie să se tragă concluzia că acele autorităţi contractante nu îşi încălcau obligaţiile sub Directivele 71/305 şi 93/37, în ce priveşte procedura de informare prealabilă.
45 În consecinţă, plângerea Comisiei referitoare la nepublicarea anunţurilor prealabile de informare trebuie respinsă ca nefondată.
Plângerea referitoare la criteriul suplimentar legat de campania împotriva şomajului
46 Comisia acuză că, stabilind expres ca un criteriu de acordare într-un număr de anunţuri de contract o condiţie referitoare la forţa de muncă legată de un proiect local de combatere a şomajului, autorităţile franceze au încălcat Articolul 30 al Directivei 93/37. Comisia recunoaşte că luarea în considerare a proiectelor legate de forţa de muncă poate fi privită ca o condiţie de performanţă în scopul regulii din Beentjes (Cazul 31/87 Beentjes v Statul olandez [1988] ECR 4635, paragrafele 28 şi 37), dar subliniază că, în prezentul caz, acea posibilitate a fost caracterizată ca un criteriu de acordare în anunţurile de contract în chestiune. Sub Articolul 30 al Directivei 93/37, criteriile de acordare trebuie să fie bazate fie pe cel mai mic preţ, fie pe cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic.
47 Sprijinindu-se pe paragrafele 28 şi 37 ale Beentjes, Guvernul francez afirmă că un criteriu de acordare suplimentar de acest fel a fost permis de Curtea de Justiţie. El declară, în plus, că criteriul de acordare în chestiune în acest caz nu constituie un criteriu primar, ca acelea la care se face referire în Articolul 29 al Directivei 71/305, al căror scop este de a face posibilă determinarea care este cea mai avantajoasă ofertă, ci un criteriu secundar care nu este decisiv.
48 Primul punct de remarcat aici este că, prin această plângere, Comisia acuză că Republica Franceză a încălcat Articolul 30(1) al Directivei 93/37 pur şi simpu făcând referire la criteriul legat de campania împotriva şomajului ca un criteriu de acordare în unele dintre anunţurile de contract în dispută.
49 Sub Articolul 30(1) al Directivei 93/37, criteriile pe care trebuie să bazeze autorităţile contractante acordarea contractelor sunt fie doar cel mai mic preţ, fie când acordarea se face celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic, numeroase criterii conform contractului, ca preţul, perioada de încheiere, costurile circulante, profitabilitatea, calitatea tehnică.
50 Cu toate acestea, acea prevedere nu exclude toate posibilităţile ca autorităţile contractante să utilizeze ca un criteriu o condiţie legată de campania împotriva şomajului cu condiţia ca condiţia să fie concordantă cu toate principiile fundamentale ale legii comunitare, în particular principiul nediscriminării decurgând din prevederile Tratatului asupra dreptului de înfiinţare şi libertăţii de a furniza servicii (vezi, în acest sens, Beentjes, paragraful 29).
51 În plus, chiar dacă un astfel de criteriu nu este în sine incompatibil cu Directiva 93/37, el trebuie să fie aplicat în conformitate cu toate regulile procedurale stabilite în acea directivă, în particular regulile publicităţii (vezi, în acest sens, în Directiva 71/305, Beentjes, paragraful 31). Rezultă că un criteriu de acordare legat de campnia împotriva şomajului trebuie menţionat expres în anunţul de contract astfel încât antreprenorii să afle de existanţa sa (vezi, în acest sens, Beentjes, paragraful 36).
52 Cu privire la argumentul Comisiei că Beentjes privea o condiţie de performanţă a contractului şi nu un criteriu de acordare a contractului, trebuie doar observat că, aşa cum este clar din paragraful 14 al Beentjes, condiţia referitoare la angajarea persoanelor şomere de mult timp, care a fost în controversă in acel caz, fusese folosită ca bază pentru respingerea unei oferte şi prin urmare a constituit în mod necesar un criteriu pentru acordarea contractului.
53 În acest caz, aşa cum s-a declarat în paragraful 48 de mai sus, Comisia critică doar referirea la un astfel de criteriu ca criteriu de acordare în anunţul de contract. Ea nu pretinde că criteriul legat de campania împotriva şomajului este neconcordant cu principiile fundamentale ale legii comunitare, în particular principiul nediscriminării, nici că nu a fost publicat în anunţul de contract.
54 În aceste circumstanţe, plângerea Comisiei cu privire la criteriul de acordare suplimentar legat de campania împotriva şomajului trebuie respins.
Plângerea referitoare la numărul de candidaţi selectaţi
55 Comisia declară că, în anunţurile de contract publicate în Jurnalul Oficial din 18 februarie 1995, textul de sub titlul 13 declară: Numărul maxim de candidaţi care pot fi invitaţi să depună o ofertă: 5. Comisia subliniază că, chiar dacă autorităţile franceze par să aibă în vedere, în răspunsul lor la notificarea formală, că acel număr maxim de cinci candidaţi îndeplineşte obligaţia de a asigura concurenţa adevărată impusă de Directiva 93/37, indicaţia disputată de sub titlul 13 din anunţurile de contract sus menţionate sugerează că numărul de candidaţi invitaţi să depună o ofertă ar putea fi mai mic de cinci. În consecinţă, autorităţile franceze nu au îndeplinit obligaţia stabilită în Articolul 22 al Directivei 93/37.
56 Guvernul francez, pe de altă parte, afirmă că numărul maxim de cinci candidaţi fixat în anunţurile de contract se conformează literei şi spiritului Articolului 22 al Directivei 93/37 şi, datorită caracteristicilor tipului de contract în chestiune, este suficient în acest caz pentru a îndeplini obligaţia de a asigura concurenţă adevărată. Guvernul francez trage concluzia din Articolul 22(2) al Directivei 93/37 că nu există nimic care să interzică unei autorităţi contractante să restrângă la cinci numărul candidaţilor invitaţi să depună oferte, atâta timp cât ea consideră că acel număr este suficient pentru a asigura concurenţă adevărată sub condiţii obiective şi nediscriminatorii.
57 Ar trebui reamintit că, sub primul subparagraf al Articolului 22(2) al Directivei 93/37, atunci când autorităţile contractante acordă un contract prin procedură restrânsă, ele pot prescrie seria în care va cădea numărul de întreprinderi pe care intenţionează să le invite. Sub aceeaşi prevedere, seria trebuie să numere cel puţin cinci întreprinderi şi poate fi până la 20.
58 În plus, sub al doilea subparagraf al Articolului 22(2) al Directivei 93/37, numărul de candidaţi invitaţi să oferteze trebuie, în orice caz, să fie suficient pentru a asigura o concurenţă adevărată.
59 Este adevărat că Articolul 22(2) al Directivei 93/37 nu prevede un număr minim de candidaţi pe care autorităţile contractante sunt obligate să-i invite dacă nu optează în favoarea fixării unei serii aşa cum se prevede în prevedere.
60 Totuşi, dacă legislatura Comunităţii a considerat că, în contextul unei proceduri restrânse şi atunci când autorităţile contractante prescriu o serie, un număr de candidaţi sub cinci nu este suficient pentru a asigura o concurenţă adevărată, aceeaşi trebuie să fie adevărată a fortiori în cazurile în care autorităţile contractante optează pentru invitarea unui număr maxim de candidaţi.
61 Rezultă că numărul de întreprinderi pe care o autoritate contractantă intenţionează să le invite să oferteze în contextul unei proceduri restrânse nu poate niciodată fi mai mic de cinci.
62 În acest caz, concluzia care trebuie trasă trebuie să fie aceea că, aşa cum Guvernul francez însuşi acceptă, formularea Numărul maxim de candidaţi care pot fi invitaţi să depună o ofertă: 5 care apare în anunţurile de contract publicate în Jurnalul Oficial din 18 februarie 1995 implică faptul că este numărul maxim de candidaţi invitaţi să oferteze pentru contractele în chestiune cel care a fost fixat la cinci. Rezultă că, pe baza anunţurilor de contract disputate, un număr de candidaţi sub cinci era privit ca acceptabil.
63 În acele circumstanţe, trebuie susţinut că plângerea Comisiei privind numărul de candidaţi selectaţi este bine fundamentată şi că Republica Franceză nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolul 22(2) al Directivei 93/37.
Plângerea referitoare la metoda cunoscută ca acordarea prin referinţa la Code des Martieés Publics
64 Comisia subliniază că, în majoritatea anunţurilor de contract publicate între 1993 şi 1995, autorităţile contractante în chestiune au recurs, pentru a indica criteriile de acordare, la metoda cunoscută ca acordarea prin referinţa la Code des Martieés Publics, care, pretinde ea, este contrară Articolelor 29(2) al Directivei 71/305 şi 30(2) al Directivei 93/37. Referindu-se în general la numeroase prevederi ale Code des Martieés Publics francez, anunţurile de contract menţionate mai sus nu satisfac cerinţa de publicitate, aşa cum e stabilită în Beentjes.
65 Sprijinindu-se pe jurisprudenţa Curţii (vezi Cazul 51/83 Comisia v Italia [1984] ECR 2793), Guvernul francez afirmă, în primul rând, că acea plângere a Comisiei trebuie privită ca inadmisibilă în aceea că a fost ridicată pentru prima dată în opinia întemeiată.
66 După cum se ştie, în scrisoarea sa suplimentară de notificare formală din 8 mai 1996, Comisia a adoptat o poziţie asupra criteriilor de acordare a contractedlor în chestiune şi, în această privinţă, a atras atenţia autorităţilor franceze asupra faptului că anunţurile de contract trebuie să pună antreprenorii în capacitatea de a analiza dacă contractele propuse erau interesante pentru ei. Totuşi, Guvernul francez susţine că acea referinţă nu s-a aplicat expres plângerii referitoare la metoda acordării prin referirea la Code des Martieés Publics, ci a format o parte a plângerii privind criteriul suplimentar referitor la forţa de muncă. Astfel acea referinţă nu a pus Guvernul francez în capacitatea de a defini plângerea ca referindu-se la metoda de acordare prin referirea la Code des Martieés Publics, o metodă la care Comisia nu s-a referit expres până la opinia întemeiată.
67 În alternativă, Guvernul francez susţine că Articolul 30(2) al Directivei 93/37 nu cere ca criteriile de acordare a contractelor să fie listate în anunţul de contract, ci permite autorităţii contractante să le includă fie în anunţul de contract, fie în documentele de contract. În acest caz, criteriile de acordare sunt listate expres în documentele contractului.
68 În ce priveşte admisibilitatea acestei plângeri a Comisiei, ar trebui reţinut, în primul rând, că decurge din scopul alocat etapei pre-litigiu a procedurii de încălcare a Tratatului că scrisoarea de notificare formală este destinată să definească obiectul disputei şi să indice Statului membru, care este invitat să-şi depună observaţiile, factorii care-i permit să-şi pregătească apărarea (Cazul 274/83 Comisia v Italia [1985] ECR 1077, paragraful 19).
69 În al doilea rând, conform jurisprudenţei concordante, oportunitatea ca Statul membru interesat să-şi depună observaţiile constituie o garanţie esenţială cerută de Tratat şi, chiar dacă Statul membru nu consideră necesar să se folosească de aceasta, respectarea acestei garanţii este o cerinţă formală esenţială a procedurii de încălcare a Tratatului (vezi, în particular, Cazul 51/83, paragraful 5; şi Cazul 274/83, paragraful 20).
70 Cu toate că rezultă că opinia întemeiată prevăzută în Articolul 169 al Tratatului trebuie să conţină o declaraţie coerentă şi detaliată a motivelor care au dus Comisia la concluzia că Statul în chestiune nu şi-a îndeplinit una dintre obligaţii sub Tratat, Curtea nu poate impune asemenea cerinţe stricte cu privire la scrisoarea de notificare formală, care din necesitate va conţine doar un sumar iniţial scurt al plângerilor. Prin urmare nu există nimic care să împiedice Comisia să expună în detaliu în opinia întemeiată plângerile pe care le-a făcut deja mai general în scrisoarea sa de notificare formală (vezi Cazul 274/83, paragraful 21).
71 În această privinţă, este clar din documentele din faţa Curţii că, în scrisoarea suplimentară de notificare formală din 8 mai 1996, Comisia a făcut o critică generală a criteriilor de acordare din anunţurile de contract disputate. Ea a atras atenţia autorităţilor franceze asupra faptului că anunţurile de contract trebuie să pună întreprinderile în situaţia să determine dacă informaţiile pe care le conţin le permit să evalueze dacă contractele propuse prezintă vreun interes pentru ele. Ea se referă de asemenea la jurisprudenţa Curţii conform căreia o referire generală la o prevedere a legislaţiei naţionale nu poate satisface cerinţele de publicitate cu privire la anunţurile de contract.
72 Rezultă că notificarea formală, chiar dacă formularea sa nu a fost foarte explicită cu privire la metoda cunoscută ca acordarea prin referirea la Code des Martieés Publics, cu toate acestea a permis Guvernului francez să conştientizeze plângerea făcută împotriva lui. Prin urmare, criticile aduse criteriilor de acordare de către Comisie în opinia sa întemeiată sunt o specificaţie detaliată legală a plângerilor ridicate în scrisoarea de notificare formală. Plângerea Comisiei este prin urmare admisibilă.
73 Cu privire la substanţa plângerii, atunci când autorităţile care acordă contractul nu iau cel mai mic preţ ca unic criteriu pentru acordarea contractului ci au în vedere numeroase criterii privind acordarea contractului celei mai avantajoase economic oferte,li se cere să declare aceste criterii în anunţul de contract sau în documentele contractului. În consecinţă, o referire generală la o prevedere a legislaţiei naţionale nu poate satisface cerinţa de publicitate (Beentjes, paragraful 35).
74 Guvernul francez afirmă într-adevăr că, în acest caz, criteriile de acordare sunt expres incluse în documentele contractului. Totuşi, el nu a furnizat Curţii nici o dovadă care ar putea dovedi aserţiunea.
75 Prin urmare trebuie să se tragă concluzia că plângerea Comisiei referitoare la metoda cunoscută ca acordarea prin referirea la Code des Martieés Publics este bine fundamentată şi că Republica Franceză nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolele 29(2) al Directivei 71/305 şi 30(2) al Directivei 93/37.
Plângerea referitoare la modul de desemnare a loturilor
76 Comisia acuză că multe dintre anunţurile de contract examinate se referă, sub titlul Lucrări. Desemnarea loturilor şi calificări, la clasificările organizaţiilor profesionale franceze, în particular OPQCB şi Qualibat - Qualifélec. Ca un exemplu, Comisia dă calificarea Qualibat Chauffage 5312, care corespunde unui  birou de proiectare de expertiză tenică aprobată în inginerie de mediu cu experienţă practică de cel puţin patru ani şi la Nivelul Level 6 în Convention Collective ETAM des Bâtiment et Travaux Publics (acordul colectiv pentru industria constructoare şi inginerie civilă).
77 După cum se ştie, autorităţile franceze au subliniat, în răspunsul lor la scrisoarea de notificare formală, că acele anunţuri nu declară că certificatele care pot fi luate în considerare sunt exclusiv certificate eliberate de Qualibat sau Qualifélec. Comisia pretinde, cu toate acestea, că specificaţiile tehnice selectate de autorităţile contractante în chestiune pot avea efectul de a da avantaj întreprinderilor franceze, care cunosc acel sistem de certificare a calităţii şi sunt obişnuite să depună documente sau servicii în conformitate cu referinţele cerute în anunţul de contract.
78 Guvernul francez afirmă că aceste referinţe sunt pur indicative şi, că fiind aşa, nu pot fi discriminatorii. Adăugarea unui număr de clasificare este destul de superfluă pentru că stă alături de descrierea fiecărui lot în limba de zi cu zi (electricitate, instalaţii şi aşa mai departe).
79 În plus, referinţa, sub titlul 3 al anunţurilor de contract, la clasificările definite de organizaţiile profesionale nu are ea însăşi un efect discriminatoriu pentru că nu dă candidaţilor francezi faţă de candidaţii provenind din alte State membre nici o informaţie suplimentară despre serviciile de furnizat. Nu este o chestiune de a specifica, sub acel titlu, informaţii referitoare la criteriile de selecţie sau criteriile de acordare a contractului, ci a da îndrumări despre natura loturilor care este explicată mai detaliat în documentele contractului.
80 Conform jurisprudenţei Curţii principiul tratamentului egal, care este o expresie specifică a Articolului 59 al Tratatului, interzice nu doar discriminarea vădită pe motiv de naţionalitate, ci acoperă şi toate formele de discriminare ascunse care, prin aplicarea altor criterii de diferenţiere, duc de fapt la acelaşi rezultat (vezi, în acest sens, Cazul 3/88 Comisia v Italia [1989] ECR 4035, paragraful 8).
81 În acest caz, cu toate că referinţa la clasificările organizaţiilor profesionale franceze nu implică faptul că certificatele care pot fi luate în considerare sunt exclusiv cele eliberate de acele organe, rămâne cazul că specificaţiile tehnice selectate sunt atât de specifice şi absconse încât, de regulă, doar candidaţii francezi le pot discerne imediat relevanţa. În consecinţă, utilizarea acestor referinţe pentru a desemna loturile are efectul de a furniza mai multe informaţii întreprinderilor franceze despre natura loturilor, astfel fiind mai uşor pentru acele întreprinderi să depună oferte care se conformează cu referinţele codificate care apar în anunţul de contract.
82 Pe de altă parte, este mai dificil pentru ofertanţii din alte State membre să depună oferte în limita de timp scurtă stabilită pentru că ei trebuie mai întâi să afle de la autorităţile contractante în chestiune scopul şi conţinutul acelor referinţe.
83 Prin urmare, în măsura în care desemnarea loturilor prin referire la clasificările organizaţiilor profesionale franceze este probabil să aibă un efect disuasiv asupra ofertanţilor care nu sunt francezi, constituie prin aceasta discriminare indirectă şi, prin urmare, o restrângere a libertăţii de a furniza servicii, în sensul Articolului 59 al Tratatului.
84 În consecinţă, plângerea Comisiei referitoare la modul de desemnare a loturilor este bine fundamentată şi Republica Franceză nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolul 59 al Tratatului.
Plângerea referitoare la standardele minime de participare
85 Comisia acuză că standardele minime de participare specificate sub titlul 10 într-un anume număr de anunţuri de contracte publicate de Département du Nord cer de la proiectant dovada înregistrării la Ordre des Architectes (asociaţia franceză a arhitecţilor). Ea declară că, fără a ţine cont de distincţia trasă de autorităţile franceze între, pe de o parte, schema înregistrării şi, pe de alta, schema permisiunii de a desfăşura profesia de arhitect în Franţa, în majoritatea cazurilor titlul 10 al anunţurilor de contract stabileşte condiţii neambigue pentru proiectant: dovada înregistrării la Ordre des Architectes. În consecinţă, Département du Nord nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolul 59 al Tratatului impunând restricţii asupra libertăţii arhitecţilor Comunităţii de a furniza servicii.
86 Comisia mai subliniază şi că, în ce priveşte liceul Wingles, standardele minime la care se face referire în anunţul de contract cereau furnizarea unui certificat de calificare profesională OPQCB, Qualifélec, FNTP. În primul rând, Articolele 23 la 28 al Directivei 71/305 stabilesc criteriile calitative de selecţie a întreprinderilor candidate şi, mai specific, Articolul 26 definşte mijloacele de a furniza dovada cunoştinţelor sau capacităţii tehnice. În al doilea rând, este clar din Cazul 76/81 Transporoute v Ministère des Travaux Publics [1982] ECR 417 că dovada calificării profesionale a unei întreprinderi nu poate fi furnizată prin intermediul unei dovezi care cade în afara categoriei închise a acelora autorizate de Articolul 26 al Directivei 71/305. Prin urmare, autoritatea contractantă interesată nu şi-a îndeplinit obligaţia sub acea prevedere.
87 În această privinţă, Curtea găseşte, în primul rând, că cerinţa dovezii că proiectantul este înregistrat la Ordre des Architectes poate da avantaj doar furnizării serviciilor de către arhitecţi francezi, care constituie discriminare împotriva arhitecţilor Comunităţii şi, în mod corespunzător, o restrângere a libertăţii lor de a furniza servicii.
88 În al doilea rând, conform jurisprudenţei, Directiva 71/305 exclude ca un Stat membru să ceară unui ofertant înfiinţat în alt Stat membru să furnizeze o dovadă în orice fel alta decât cele prescrise în Articolele 23 la 26 ale acelei directive, că satisface criteriile stabilite în acele prevederi şi referitoare la calificările sale (vezi, în acest sens, Transporoute, paragraful 15).
89 În orice caz, Guvernul francez însuşi recunoaşte că acele critici ale Comisiei sunt bine fundamentate dar susţine că încălcările comise sunt în mod esenţial rezultatul lipsei de experienţă a autorităţilor contractante în chestiune în aplicarea regulilor comunitare la acordarea contractelor publice.
90 În consecinţă, trebuie să se tragă concluzia că plângerea Comisiei referitoare la standardele minime de participare este bine fundamentată şi că Republica Franceză nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolele 59 al Tratatului şi 26 al Directivei 71/305.
Plângerile referitoare la procedura informării despre acordările contractelor şi necomunicarea rapoartelor scrise
91 Comisia pretinde că, în timpul perioadei dintre 1993 şi 1995, Regiunea Nord-Pas-de-Calais nu şi-a îndeplinit obligaţia de a publica informaţii asupra acordărilor contractelor, aşa cum se prevede în Articolele 12(5) al Directivei 71/305 şi 11(5) al Directivei 93/37. Anunţurile de acordare par să fi fost publicate doar de către Département du Nord, ceea ce constituie o neîndeplinire suplimentară a obligaţiilor sale din partea Regiunii Nord-Pas-de-Calais.
92 În plus, Comisia declară că autorităţile franceze nu i-au trimis informaţiile cerute prin scrisoarea sa suplimentară de notificare formală din 8 mai 1996, în particular rapoartele scrise ale tuturor procedurilor criticate. În consecinţă, autorităţile franceze nu şi-au îndeplinit obligaţiile sub al doilea subparagraf al Articolului 8(3) al Directivei 93/37.
93 Guvernul francez admite, în primul rând, că Regiunea Nord-Pas-de-Calais nu a publicat anunţurile acordărilor în conformitate cu Articolele 11(5) al Directivei 93/37 şi 12(5) al Directivei 71/305 şi, în al doilea rând, că rapoartele scrise asupra procedurilor în chestiune nu au fost trimise Comisiei în conformitate cu Articolul 8(3) al Directivei 93/37. El adaugă că acea neîndeplinire poate fi explicată doar prin lipsa de experienţă a acelor autorităţi contractante în aplicarea regulilor Comunităţii asupra acordării contractelor publice.
94 Prin urmare, trebuie să se tragă concluzia că plângerile referitoare la procedura de informare asupra acordării contractelor şi necomunicarea rapoartelor scrise sunt bine fundamentate şi că Republica Franceză nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolul 12(5) al Directivei 71/305 şi Articolele 8(3) şi 11(5) al Directivei 93/37.
95 În lumina tuturor celor de mai sus, Curtea găseşte că, în cursul numeroaselor proceduri pentru acordarea contractelor de lucrări publice pentru construirea şi întreţinerea clădirilor şcolilor conduse de Regiunea Nord-Pas-de-Calais şi Département du Nord pe o perioadă de trei ani, Republica Franceză nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolul 59 al Tratatului dar şi sub Articolele 12(5), 26 şi 29(2) al Directivei 71/305 şi sub Articolele 8(3), 11(5), 22(2) şi 30(2) al Directivei 93/37.
Decizie asupra costurilor

Costurile
96 Sub Articolul 69(3) al Regulilor de Procedură, în care fiecare parte are câştig de cauză la unele capete şi pierde la altele, Curtea poate ordona ca costurile să fie împărţite sau ca părţile să-şi suporte singure costurile. Pentru că Comisia a pierdut la două capete de acuzare iar Republica Franceză la celălalt, fiecărei părţi trebuie să i se ordone să-şi suporte singură costurile.
Partea operativă

Pe aceste temeiuri,
CURTEA,
prin prezenta:
1. Declară că, în cursul numeroaselor proceduri pentru acordarea contractelor de lucrări publice pentru construirea şi întreţinerea clădirilor şcolilor conduse de Regiunea Nord-Pas-de-Calais şi Département du Nord pe o perioadă de trei ani, Republica Franceză nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolul 59 al Tratatului CE (acum, după amendament, Articolul 49 CE) dar şi sub Articolele 12(5), 26 şi 29(2) ale Directiveia Consiliului 71/305/CEE din 26 iulie 1971 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice, aşa cum a fost amendată de Directiva Consiliului 89/440/CEE din 18 iulie 1989, şi sub Articolele 8(3), 11(5), 22(2) şi 30(2) ale Directivei Consiliului 93/37/CEE din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice;
2. Respinge ceea ce rămâne din cerere;
3. Ordonă Republicii Franceze şi Comisiei Comunităţilor Europene să-şi suporte propriile costuri.