1. Caracterul aproximativ al legilor ° Procedurile pentru acordarea contractelor de lucrări publice şi de achiziţii ° Directivele 71/305 şi 77/62 ° Domeniul de aplicare ° Recursul la procedura contractelor negociate privat ° Dovada capacităţii ofertanţilor ° Garanţia ce trebuie furnizată de către ofertanţi ° Specificaţii tehnice
(Directivele Consiliului 71/305 şi 77/62)
2. Caracterul aproximativ al legilor ° Procedurile pentru acordarea contractelor de lucrări publice ° Directiva 71/305 ° Domeniul de aplicare ° Referinţă to Articolul 2 al Directivei 71/304
(Directivele Consiliului 71/304, Art. 2(2), şi 71/305, Art. 1(a))
Sumar
1. Un Stat membru care
° exclude din domeniul de aplicare al regulilor naţionale privind achiziţia publică tranzacţiile efectuate de către autorităţile administrative cu indivizi cu privire la bunuri sau drepturi, tranzacţii în care sunt guvernaţi de prevederile legale, sau produse care sunt controlate, supuse monopolului sau interzise, când excluderea acestor tranzacţii nu este inclusă între excepţiile autorizate exhaustiv şi expres de Directiva 77/62 şi când natura specifică a stocurilor implicate nu este în nici un caz de asemenea fel încât să pună contractele cărora le dă naştere în întregime în afara domeniului regulilor privind achiziţia publică;
° exclude din domeniul de aplicare al regulilor naţionale privind achiziţia publică contractele pentru care o lege stabileşte expres o excepţie, când zisele directive listează exhaustiv şi expres excepţiile pe care le autorizează şi când transpunerea Directivelor trebuie să respecte cerinţele de claritate şi precizie care nu pot fi îndeplinite prin formulare care induce impresia că se pot face alte excepţii, în plus faţă de cele autorizate de către directive şi încorporate în legislaţia naţională;
° permite acordarea contractelor negociate privat în cazuri altele decât acelea avute în vedere în mod exhaustiv de către directive sau face recurs la procedura pentru contractele negociate privat supuse condiţiilor mai puţin stricte decât cele pe care le stabilesc directivle;
° prescrie anumite metode de furnizare a dovezii capacităţii legale a ofertanţilor care nu apar printre cele pe care directivele le fac permisibile de cerut;
° supune întreprinderile din alte State membre care aleg anumite mijloace de a-şi atesta capacitatea, aşa cum este avută în vedere de Directiva 71/305, unor condiţii neprevăzute în aceasta;
° prevede că, în scopurile clasificării întreprinderilor, se va da preferinţă unei evaluări a mijloacelor personale, materiale şi financiare disponibile lor pe teritoriul naţional, când Directiva 71/305 nu autorizează introducerea unor astfel de criterii;
° nu recunoaşte, aşa cum cer directivele, valoarea certificatelor, eliberate de către autorităţile altor State membre, atestând capacitatea întreprinderilor;
° scuteşte de obligaţia de a furniza garanţii doar întreprinderile a căror capacitate este atestată prin înregistrarea lor în propriile-i liste de clasificare;
° nu ţine cont, în cazul specificaţiilor tehnice definite în contractele de achiziţii, de ordinea de preferinţă a standardelor stabilite în Directiva 77/62;
nu-şi respectă obligaţiile sub Directivele 71/305 şi 77/62 care coordonează procedurile de acordare a contractelor de lucrări publice şi respectiv de achiziţii.
2. Rezultă din referinţa din Articolul 1(a) al Directivei 71/305, care defineşte contractele de lucrări publice cărora li se aplică, la Articolul 2 al Directivei 71/304 privind abolirea restricţiilor asupra libertăţii de a furniza servicii cu privire la contractele de lucrări publice şi asupra acordării contractelor de lucrări publice antreprenorilor care acţionează prin agenţii sau filiale, că directiva nu se aplică contractelor care privesc instalaţii industriale mecanice, electrice sau producătoare de energie, cu excepţia oricărei părţi a acestor instalaţii care intră in sfera construcţiilor sau ingineriei civile sau a acelora privind lucrărilor de excavare, săpare a puţurilor, dragare şi evacuare a deşeurilor realizate în legătură cu extragerea minereurilor (industriile minieră şi de forare).
Părţile
În Cazul C-71/92,
Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată iniţial de Rafael Pellicer, din Serviciul său Juridic, apoi de Hendrik Van Lier, Consilier juridic, şi María Blanca Rodríguez Galindo, din Serviciul său Juridic, acţionând ca Agenţi, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la biroul lui Nicola Annecchino, din Serviciul Juridic, Wagner Centre, Kirchberg, reclamant,
v
Regatul Spaniei, reprezentat de Alberto José Navarro González, Director General pentru Coordonare Legală, Instituţională şi Comunitară, şi Miguel Bravo-Ferrer Delgado, Abogado del Estado, Departamentul Afaceri Juridice Comunitare, acţionând ca Agenţi, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la Ambasada Spaniei, 4-6, Boulevard Emmanuel Servais,
pârât,
CERERE pentru o declaraţie că, menţinând în vigoare anumite prevederi care constituie o excludere din domeniul de aplicare a regulilor naţionale privind achiziţia publică, anumite prevederi permiţând acordarea contractelor negociate privat, anumite prevederi referitoare la regulile care guvernează participarea şi criteriile selecţiei calitative, anumite prevederi referitoare la standardele tehnice şi anumite prevederi privind criteriile de acordare, Regatul Spaniei nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolele 30 şi 59 ale Tratatului CEE, Directivei Consiliului 71/305/CEE din 26 iulie 1971 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice (OJ, Ediţia specială engleză 1971 (II), p. 682) şi Directivei Consiliului 77/62/CEE din 21 decembrie 1976 care coordonează procedurile de acordare a contractelor de achiziţie publică (OJ 1977 L 13, p. 1),
CURTEA,
alcătuită din: G.F. Mancini, Preşedintele Camerelor a doua şi a şasea, acţionând ca Preşedinte, J.C. Moitinho de Almeida şi Diez de Velasco (Preşedinţi ai Camerei), C.N. Kakouris, F.A. Schockweiler, F. Grévisse, M. Zuleeg, P.J.G. Kapteyn şi J.L. Murray, Judecători,
Avocat general: C. Gulmann,
Grefier: L. Hewlett, Administrator,
având în vedere Raportul audierii, după audierea argumentelor orale ale părţilor la audierea din 5 mai 1993,
după audierea Opiniei Avocatului general la şedinţa din 30 iunie 1993,
dă următoarea
Hotărâre
Temeiuri
1 Prin cererea depusă la Grefa Curţii la 6 martie 1992, Comisia Comunităţilor Europene a intentat o acţiune sub Articolul 169 al Tratatului CEE pentru o declaraţie că, menţinând în vigoare anumite prevederi care constituie o excludere din domeniul de aplicare a regulilor naţionale privind achiziţia publică, anumite prevederi permiţând acordarea contractelor negociate privat, anumite prevederi referitoare la regulile care guvernează participarea şi criteriile selecţiei calitative, anumite prevederi referitoare la standardele tehnice şi anumite prevederi privind criteriile de acordare, Regatul Spaniei nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Articolele 30 şi 59 ale Tratatului, Directivei Consiliului 71/305/CEE din 26 iulie 1971 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice (OJ, Ediţia specială engleză 1971 (II), p. 682) şi Directivei Consiliului 77/62/CEE din 21 decembrie 1976 care coordonează procedurile de acordare a contractelor de achiziţie publică (OJ 1977 L 13, p. 1).
2 În Spania Directivele 71/305 şi 77/62 au fost transpuse în legea naţională prin Decretul Legislativ Regal 931/1986 din 2 mai 1986 care amendează Legea Contractelor de Stat (Ley de Contratos del Estado, numită în cele ce urmează "LCE", BOE Nr 114 din 13 mai 1986, p. 16920) şi prin Decretul Regal 2528/1986 din 28 noiembrie 1986, care amendează Regulamentul General asupra Acordării Contractelor de Stat (Reglamento General de Contratación del Estado, numit în cele ce urmează "RGCE", BOE Nr 297 din 12 decembrie 1986, p. 40546).
3 Comisia a avut în vedere că mai multe prevederi ale LCE şi RGCE, împreună cu alte prevederi capabile a afecta sistemul achiziţiilor publice din Spania, conţineau în versiunea amendată a regulamentelor locale (Decretul Legislativ Regal 781/1986 din 18 aprilie 1986, BOE Nr 96 şi 97 din 22 şi 23 aprilie 1986), Legea din 24 noiembrie 1939 privind Organizarea şi Protejarea Industriei Naţionale (Jefatura del Estado, BOE din 15 decembrie 1939, numită în cele ce urmează "Legea din 24 noiembrie 1939") şi Decretul Regal 946/1978 din 14 aprilie 1978 referitor la o procedură pentru evaluarea şi controlul serviciilor farmaceutice (BOE Nr 108 din 8 mai 1978, numit în cele ce urmează "Decretul Regal 946/1978") erau contrare, după caz, Articolelor 30 sau 59 ale Tratatului şi/sau Directivelor 71/305 sau 77/62. Comisia prin urmare a iniţiat împotriva Regatului Spaniei procedura prevăzută în Articolul 169 al Tratatului şi ulterior a intentat această acţiune în faţa Curţii.
4 În timpul cursului procedurilor în faţa Curţii, Comisia a retras acea parte a cererii sale care se referea la Legea din 24 noiembrie 1939 şi la Articolul 11 al Decretului Regal 946/1978 pe temeiul că de atunci fuseseră revocate.
5 Prevederile legislaţiei naţionale cu privire la care Curtea este chemată să dea o hotărâre sunt prin urmare:
° Articolul 2, punctul 3, al LCE şi Articolul 2, punctul 3, al RGCE, care exclud din domeniul de aplicare al regulilor naţionale privind contractele de achiziţie publică, şi astfel din acela al Directivei 77/62, anumite tranzacţii încheiate de către autorităţile administrative cu indivizi;
° Articolul 2, punctul 8, al LCE şi Articolul 2, punctul 8, al RGCE, care exclud din domeniul de aplicare al regulilor naţionale privind contractele de lucrări publice şi de achiziţii, şi în consecinţă din acela al ambelor directive, "contractele pentru care o lege prevede expres o excepţie";
° Articolul 29 bis, paragraful 1, punctele 1 şi 3, al LCE şi Articolul 93 ter al RGCE, care scutesc anumite contracte de cerinţa publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, prevăzută în Directiva 71/305;
° numeroase prevederi ale legislaţiei naţionale referitoare la contractele negociate privat care se presupune că intră în conflict cu prevederile ambelor directive, şi anume Articolul 37, paragraful 1, punctele 1, 2, 7 şi 8 şi Articolul 87, paragraful 4, punctele 1, 2 şi 5 ale LCE, Articolele 117 şi 247 ale RGCE şi Articolul 120 al textului amendat al regulamentelor locale;
° anumite prevederi ale legislaţiei naţionale care prevăd, în contravenţia termenilor ambelor directive şi Articolului 30 sau 59 al Tratatului, criteriile selecţiei calitative şi regulile pentru participarea întreprinderilor la achiziţia publică, şi anume Articolul 24, paragraful 1, punctul 1, Articolul 25, paragraful 1, punctele 1 şi 3, Articolul 284, paragraful 5, Articolul 287, paragraful 2, Articolul 312, paragraful 2, Articolul 320, paragraful 3, punctul 5, şi Articolul 341 al RGCE;
° în cele din urmă Articolul 244 al RGCE, care prevede anumite reguli în domeniul tehnic care se presupune că sunt contrare Articolului 7 al Directivei 77/62.
6 Se face referire la Raportul audierii pentru o mai completă relatare a faptelor cazului, procedurii şi pledoariilor şi argumentelor părţilor, care sunt menţionate sau discutate referitor doar în măsura în care este necesar pentru raţionamentul Curţii.
Articolul 2, punctul 3, al LCE şi Articolul 2, punctul 3, al RGCE
7 Comisia consideră că excluzând din regulile naţionale privind achiziţia a "tranzacţiilor efectuate de către autorităţile administrative cu indivizi cu privire la bunuri sau drepturi, tranzacţii în care sunt guvernate (' mediatizado' ) de prevederile legale, sau produse controlate (' intervenidos' ), supuse unui monopol (' estancados' ) sau interzise (' prohibidos' )", Articolul 2, punctul 3, al LCE şi Articolul 2, punctul 3, al RGCE sunt incompatibile cu Directiva 77/62 în două privinţe. În primul rând, acele prevederi sunt atât de generale şi formularea lor atât de neclară încât dau naştere unei nesiguranţe legale şi nu respectă cerinţa că directivele trebuie transpuse corect. În al doilea rând, în încălcarea directivei, acele prevederi exclud contractele de achiziţie publică din domeniul său de aplicare.
8 Pentru a demonstra compatibilitatea prevederilor contestate cu Directiva 77/62 Guvernul spaniol afirmă în primul rând că Articolul 2, punctul 3, al LCE şi prevederea corespondentă a RGCE sunt prevederi de referinţă care se pot aplica şi produce consecinţe legale doar în legătură cu prevederile legislative la care se referă. Contrar punctului de vedere al Comisiei, acele prevederi servesc la creşterea siguranţei legale în măsura în care listează exhaustiv contractele excluse din domeniul lor de aplicare şi cer ca orice excludere să fie prevăzută de lege.
9 Aceste argumente trebuie să fie respinse.
10 Este aparent din a noua expunere din preambulul Directivei 77/62 că:
"... prevederea trebuie să se facă pentru cazurile excepţionale unde măsurile privind coordonarea procedurilor poate să nu fie aplicată în mod necesar, dar astfel de cazuri trebuie limitate în mod expres".
Rezultă că singurele excepţii permise de la aplicarea Directivei 77/62 sunt acelea care sunt menţionate exhaustiv şi expres în aceasta.
11 Articolele 2(2) şi 3 ale Directivei 77/62, care listează contractele de achiziţie publică la care nu se aplică, nu le includ pe acelea referitoare la produsele la care se face referire în Articolul 2, punctul 3, al LCE şi Articolul 2, punctul 3, al RGCE. Mai mult, aşa cum a subliniat corect Comisia, nici una dintre excepţiile autorizate de directivă nu este definită prin referinţa la tipul sau aranjamentele legale referitoare la, produsul respectiv, spre deosebire de prevederile contestate ale leguslaţiei spaniole.
12 În aceste circumstanţe acele prevederi nu pot fi privite ca efectuând o transpunere corectă a Directivei 77/62 în legea naţională. Această descoperire este confirmată de faptul că Guvernul spaniol, fără a cita legile anume, a indicat că, în virtutea prevederilor contestate, contractele referitoare la produse ca produse medicale, timbre poştale, hârtie ştampilată, tutun, electricitate şi gaz sunt excluse de la aplicarea regulilor de achiziţie publică.
13 În al doilea rând, Guvernul spaniol afirmă că prevederile contestate sunt justificate în lumina altor prevederi ale legii comunitare, în particular Articolele 36, 90(2) şi 223 ale Tratatului.
14 Nici aces argument nu poate fi susţinut.
15 Este adevărat că regulile naţionale aplicabile comerţului anumitor produse, care sunt compatibile cu Legea comunitară în virtutea prevederilor menţionate mai sus ale Tratatului, trebuie de asemenea respectate în legătură cu acordarea contractelor de achiziţie publică. Totuşi, acel fapt nu este de natură a justifica a priori o neaplicare generală a regulilor referitoare la acordarea acelor contracte în măsura în care sunt privite acele produse.
16 Guvernul spaniol afirmă, în al treilea rând, că excluderea anumitor contracte prevăzute în Articolul 2, punctul 3, al LCE şi prevederea corespondentă a RGCE pot fi justificate de Articolul 6(1)(b) al Directivei 77/62, conform căruia autorităţile care acordă contracte pot să-şi acorde contractele de achiziţii fără a aplica la procedurile deschise sau restrânse la care se face referire în Articolul 4(1) şi (2),
"când, din motive tehnice sau artistice sau din motive legate de protejarea drepturilor exclusive, bunurile furnizate pot fi fabricate sau livrate numai de către un anume furnizor".
17 În acea privinţă este suficient să se observe că contractele acoperite de acea prevedere, chiar dacă trebuie să fie acordate conform procedurilor deschise sau restrânse, nu sunt excluse din domeniul de aplicare a directive dar rămân supuse, în conformitate cu Articolul 4(3) al acesteia, Articolului 7 privind regulile comune din domeniul tehnic.
18 Rezultă din consideraţiile de mai sus că plângerea Comisiei cu privire la Articolul 2, punctul 3, al LCE şi Articolul 2, punctul 3, al RGCE trebuie privită ca bine fundamentată.
Articolul 2, punctul 8, al LCE şi Articolul 2, punctul 8, al RGCE
19 Comisia consideră că Articolul 2, punctul 8, al LCE şi Articolul 2, punctul 8, al RGCE, care exclud din domeniul de aplicare a regulilor naţionale privind achiziţia "contractele pentru care o lege prevede expres o excepţie", constituie o excludere suplimentară de natură generală care este contrară atât Directivei 71/305, cât şi Directivei 77/62.
20 Guvernul spaniol afirmă, pe de altă parte, că prevederile contestate sunt doar prevederi de referinţă care în sine nu sunt contrare Legii comunitare.
21 Acel argument nu poate fi susţinut.
22 În primul rând, aşa cum a declarat Curtea în paragraful 10 al acestei hotărâri, singurele excepţii permise aplicării Directivei 77/62 sunt acelea menţionate exhaustiv şi expres aici. Aceasta se aplică în mod egal Directivei 71/305, celei de-a şaptea expuneri din preambul care este identică cu a noua expunere, citată anterior, din preambulul Directivei 77/62.
23 Mai mult, rezultă că, aşa cum a susţinut Curtea continuu (vezi, în particular, hotărârea în Cazul C-131/88 Comisia v Germania [1991] ECR I-825, paragraful 6), transpunerea unei directive în legea naţională nu necesită în mod necesar ca prevederile sale să fie încorporate formal şi verbatim în legislaţia specifică expresă; un context legal general poate, în funcţie de conţinutul directivei, fi adecvat scopului cu condiţia ca el să nu garanteze cu adevărat aplicarea deplină a directivei într-o manieră suficient de clară şi precisă astfel încât, când directiva este destinată să creeze drepturi pentru indivizi, persoanele interesate pot constata măsura completă a drepturilor lor şi, unde este cazul, se pot sprijini pe ele în faţa curţilor naţionale. Acele cerinţe de claritate şi precizie sunt toate mai imperative când, ca în acest caz, excepţiile de la sau derogările de la regulile prevăzute de o directivă trebuie transpuse în legea naţională.
24 În plus, aşa cum a punctat Comisia fără a fi contestată de Guvernul spaniol, toate excepţiile listate exhaustiv şi expres de Directivele 71/305 şi 77/62 au fost încorporate în prevederile exprese, specifice ale LCE sau ale RGCE. În consecinţă o prevedere care permite introducerea altor excepţii de către alte legi este probabil să creeze o situaţie ambiguă din punt de vedere legal care face imposibil ca cei interesaţi să-şi constate drepturile şi obligaţiile fără ambiguitate.
25 În aceste circumstanţe, excepţia generală prevăzută în Articolul 2, punctul 8, al LCE şi în Articolul 2, punctul 8, al RGCE prin referirea la alte legi nespecificate nu constituie o transpunere în legea naţională care corespunde complet cerinţelor de claritate şi siguranţă în situaţiile legale pe care directivele încearcă să le îndeplinească (vezi, în particular, hotărârea din Cazul 102/79 Comisia v Belgia [1980] ECR 1473, paragraful 11).
26 Rezultă că plângerea Comisiei cu privire la aceste prevederi este de asemenea bine fundamentată.
Articolul 29 bis, paragraful 1, punctele 1 şi 3, ale LCE şi Articolul 93 ter al RGCE
27 Comisia pretinde că Directiva 71/305 nu conţine nici o excepţie de felul prevăzut de Articolul 29 bis, paragraful 1, punctele 1 şi 3, ale LCE şi Articolul 93 ter al RGCE, care să scutească de publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, stabilită în Articolul 12 al Directivei 71/305, contractele "care privesc instalaţiile industriale mecanice, electrice sau producătoare de energie, cu excepţia oricărei părţi a acestor instalaţii care intră în sfera construcţiilor sau ingineriei civile" şi cele "care privesc lucrările de excavare, săpare a puţurilor, dragare şi evacuare a deşeurilor realizate în legătură cu extracţia minereurilor (industriile minieră şi de forare)". Având în vedere natura exhaustivă a excepţiilor prevăzute, acele prevederi din legislaţia naţională sunt prin urmare acuzate a fi contrare Directivei 71/305.
28 Guvernul spaniol neagă că contractele în chestiune intră în domeniul de aplicare al Directivei 71/305. În această privinţă el afirmă în particular că astfel de contracte nu sunt "contracte de lucrări publice", aşa cum sunt definite în Articolul 1(a) al acesteia.
29 Acest punct de vedere trebuie susţinut.
30 Rezultă din Articolul 1(a) al Directivei 71/305 că "contractele de lucrări publice" în sensul directivei sunt cele "care au ca obiect una dintre activităţile la care se face referire în Articolul 2 al Directivei Consiliului" (71/304/CEE) "din 26 iulie 1971 privind abolirea restricţiilor asupra libertăţii de a furniza servicii în domeniul contractelor de lucrări publice şi asupra acordării contractelor de lucrări publice antreprenorilor care acţionează prin agenţii sau filiale" (OJ, Ediţia specială engleză 1971 (II), p. 678). Conform Articolului 2(2) al directivei din urmă, acesta nu es aplică specific lucrărilor menţionate de prevederile contestate ale legislaţiei spaniole.
31 Totuşi, Comisia argumentează că referinţa la Articolul 2 al Directivei 71/304, conţinută în Articolul 1(a) al Directivei 71/305, trebuie privită ca referindu-se exclusiv la paragraful 1 al acelei prevederi. Ea are în vedere că Directiva 71/304, care reafirmă principiul fundamental al abolirii restricţiilor libertăţii de a furniza servicii, prevăzut în Articolul 59 al Tratatului, nu poate în nici un caz restrânge domeniul de aplicare al Directivei 71/305, în particular pentru că, de la expirarea perioadei de tranziţie, Articolul 2(2) al Directivei 71/304 nu a avut efect practic prin motivul faptului că că Articolul 59 al Tratatului, aşa cum a recunoscut Curtea, este aplicabil în mod direct.
32 Nici acest fir de argument nu poate fi susţinut.
33 Aşa cum declară Avocatul general în secţiunea 27 a Opiniei sale, cu toate că interdicţia restricţiilor asupra libertăţii de a furniza servicii, prevăzută de Tratat, se aplică în principiu tuturor domeniilor legii comunitare, fără a ţine cont de acestea Consiliul trebuie să suplimenteze acea interdicţie, care rezultă direct din Tratat, care reglementează coordonarea sau armonizarea prevederilor naţionale care nu intră în conflict cu interdicţia, şi în consecinţă să determine domeniul de aplicare a acestor reguli.
34 Rezultă din consideraţiile de mai sus că plângerea Comisiei cu privire la Articolul 29 bis, paragraful 1, punctele 1 şi 3, ale LCE şi Articolul 93 ter al RGCE trebuie respinsă.
Articolul 37, paragraful 1, punctele 1, 2, 7 şi 8, şi Articolul 87, paragraful 4, punctele 1, 2 and 5, ale LCE, Articolele 117 şi 247 ale RGCE şi Articolul 120 al regulamentelor locale amendate
35 Comisia consideră că numeroasele prevederi ale legislaţie spaniole care autorizează acordarea contractelor negociate privat, adică, pentru contractele de lucrări publice, Articolul 37, paragraful 1, punctele 1, 2, 7 şi 8, ale LCE şi Articolul 117, paragraful 1, punctele 1, 2, 7 şi 8, ale RGCE şi, pentru contractele de achiziţie publică, Articolul 87, paragraful 4, punctele 1, 2 şi 5 ale LCE, Articolul 247, paragraful 4, punctele 1, 2 şi 5 ale RGCE şi Articolul 120, paragraful 1, punctele 1, 2 şi 6 al regulamentelor locale amendate, sunt contrare Articolului 9 al Directivei 71/305 şi Articolul 6 al Directivei 77/62 respectiv, pe temeiul că cazurile la care se referă nu corespund, sau nu corespund exact, cu cele listate de zisele prevederi ale celor două directive.
36 Ar trebui accentuat mai întâi că prevederile Articolului 9 al Directivei 71/305 şi Articolului 6 al Directivei 77/62, care autorizează derogările de la regulile destinate să asigure eficacitatea drepturilor conferite de Tratat în domeniul contractelor de lucrări publice şi de achiziţii, trebuie să fie strict interpretate (vezi, în privinţa Articolului 9 al Directivei 71/305, hotărârea din Cazul 199/85 Comisia v Italia [1987] ECR 1039, paragraful 14). Din aceleaşi motive, prevederile menţionate mai sus care specifică cazurile în care pot fi încheiate contractele negociate privat trebuie să fie privite ca exhaustive.
37 Rezultă dintr-o comparaţie a legislaţiei spaniole în controversă cu prevederile relevante ale directivelor comunitare, făcută de către Avocatul general în secţiunile 37 la 59 ale Opiniei sale, că regulile spaniole fie permit acordarea contractelor negociate privat în cazuri neavute în vedere de directive, fie impun procedurii contractelor negociate privat condiţii mai puţin stricte decât acelea care rezultă din prevederile corespondente ale directivelor.
38 Rezultă că plângerea Comisiei cu privire la prevederile contestate ale legislaţiei spaniole care permite acordarea contractelor negociate privat este bine fundamentată.
Articolul 24, paragraful 1, punctul 1, şi Articolul 25, paragraful 1, punctele 1 şi 3, ale RGCE
39 Comisia pretinde că cerinţele de dovedire prevăzute de Articolul 25, paragraful 1, punctele 1 şi 3, ale RGCE pentru a stabili, aşa cum cere Articolul 24, paragraful 1, punctul 1, al acesteia, personalitatea juridică şi capacitatea ofertanţilor de a intra în contracte şi de a-şi asuma obligaţii nu sunt prevăzute de Directivele 71/305 şi 77/62 şi prin urmare nu pot justifica excluderea ofertanţilor care nu le îndeplinesc. Ea ia în considerare, mai mult, că în măsura în care aceste prevederi se aplică contractelor de lucrări şi ele sunt contrare Articolului 59 al Tratatului, în măsura în care ele se aplică doar întreprinderilor străine sau impun asupra lor poveri în plus faţă de cele pe care le au deja în ţara lor de origine şi care nu sunt justificate de vreun obiectiv în interesul public.
40 Curtea consideră că această plângere de fapt se referă doar la Articolul 25, paragraful 1, punctele 1 şi 3, ale RGCE, în măsura în care aceste prevederi prescriu anumite metode de atestare a capacităţii legale a ofertanţilor. Mai mult, Comisia a recunoscut expres la audiere că nu a negat că cerinţa că ofertanţii ar trebui să aibă capacitate legală a fost, în sine, compatibilă cu Legea comunitară.
41 Cu privire la plângerea astfel clarificată, ar trebui arătat că în hotărârea sa din Cazul 76/81 Transporoute v Ministerul Lucrărilor Publice ([1982] ECR 417, paragraful 9) Curtea a declarat deja că Directiva 71/305 nu autorizează Statele membre să caute referinţe altele decât cele menţionate în mod expres în directivă cu excepţia când sunt în scopul evaluării poziţiei financiare şi economice a antreprenorilor aşa cum se prevede în Articolul 25 al acesteia. Acea descoperire se aplică prin analogie cu Directiva 77/62, ale cărei reguli relevante corespund în substanţă celor ale Directivei 71/305.
42 Totuşi, dovada documentară avută în vedere în această privinţă de Articolul 25, paragraful 1, punctele 1 şi 3, ale RGCE nu este destinată să stabilească poziţia financiară şi economică a întreprinderilor, nici nu formează o parte a producţiei de dovezi care pot fi necesare în virtutea celorlalte prevederi relevante ale celor două directive.
43 În mod corespunzător plângerea ce acuză încălcarea Directivelor 71/305 şi 77/62 trebuie susţinută a fi bine fundamentată şi în consecinţă nu este necesar să se cerceteze dacă prevederile contestatee sunt şi ele contrare Articolului 59 al Tratatului.
Articolul 284, paragraful 5, al RGCE
44 Comisia consideră că cerând antreprenorilor din alte State membre care doresc să furnizeze dovada capacităţilor lor prin mijloace altele decât clasificarea din Spania în lista oficială a antreprenorilor recunoscuţi la care se face referire în Articolul 28(1) al Directivei 71/305 pentru a produce un certificat eliberat de către Comitetul Consultativ pentru Contracte Publice în sensul că nu au fost clasificaţi sau că clasificarea lor nu a fost suspendată sau anulată, Articolul 284, paragraful 5, al RGCE impune o condiţie neavută în vedere de Directiva 71/305 şi prin urmare contrară acesteia, asupra opţiunii antreprenorului de a utiliza astfel de mijloace. Acea condiţie este de asemenea presupusă a fi contrară Articolului 59 al Tratatului în măsura în care ea impune o povară administrativă asupta antreprenorilor interesaţi, care lipseşte de orice efect practic dreptul acestor persoane de a-şi atesta capacitatea prin alte mijloace decât clasificarea.
45 Ar trebui sublinist în primul rând că nu există nimic în Articolul 28 al Directivei 71/305 care să sprijine opinia că înregistrarea în lista oficială a antreprenorilor recunoscuţi în Statul în care contractul urmează să fie acordat poate fi cerută antreprenorilor înfiinţaţi în alte State membre. Din contră, Articolul 28(3) îndreptăţeşte antreprenorii înregistraţi într-o listă oficială din orice Stat membru oarecare să utilizeze această înregistrare, în limitele prevăzute în acea prevedere, ca un mijloc alternativ de a dovedi în faţa autorităţii care acordă contractul a unui alt Stat membru că ei satisfac criteriile selecţiei calitative listate în Articolele 23 la 26 ale directivei (vezi hotărârile din Transporoute, citate anterior, paragrafele 12 şi 13, şi în Cazurile comune 27 la 29/86 CEI v Association Intercommunale pour les Autoroutes des Ardennes [1987] ECR 3347, paragraful 24). Întreprinderile prin urmare au alegerea de a furniza dovada capacităţii lor fie prin acea înregistrare, fie prin mijloacele şi documentele menţionate în Articolul 23 la 26.
46 În plus, Directiva 71/305 nu face exerciţiul acelei alegeri suăuse oricărei condiţii de tipul avut în vedere în Articolul 284, paragraful 5, al RGCE şi nu menţionează certificatul la care se face referire prin acea prevedere ca unul dintre documentele pe care întreprinderile care intenţionează să furnizeze dovada capacităţii lor prin alte mijloace decât înregistrarea într-o listă oficială a antreprenorilor recunoscuţi pot fi rugate să le producă.
47 Rezultă că plângerea Comisiei acuzând încălcarea Directivei 71/305 trebuie să fie privită ca bine fundamentată şi că în consecinţă nu este nevoie să se cerceteze dacă prevederea în controversă este de asemenea contrară Articolului 59 al Tratatului.
Articolul 287, paragraful 2, al RGCE
48 Conform Comisiei, Articolul 287, paragraful 2, al RGCE este contrar Directivei 71/305 şi Articolului 59 al Tratatului în măsura în care el prevede că în scopul clasificării antreprenorilor din Spania, "se va da preferinţă unei evaluări a mijloacelor personale, materiale şi financiare disponibile întreprinderilor pe teritoriul naţional".
49 Ar trebui accentuat, în primul rând, că Articolul 28(4) al Directivei 71/305 prevede că "pentru înregistrarea antreprenorilor din alte State membre într-o astfel de listă" (lista oficială a antreprenorilor recunoscuţi) "pot să nu fie necesare alte dovezi şi declaraţii suplimentare altele decât cele cerute celor naţionale şi, în orice caz, doar cele prevăzute sub Articolele 23 la 26".
50 În al doilea rând, acele prevederi nu au în vedere producerea de dovezi sau declaraţii referitoare la chestiunile la care se face referire în Articolul 287, paragraful 2, al RGCE. Cu privire la Articolul 26(c) şi (d) al Directivei 71/305, pe care se sprijină Guvernul spaniol, este important de observat că cu toate că acea prevedere face posibilă cererea de declaraţii ale uneltelor, instalaţiilor şi echipamentelor disponibile antreprenorului pentru realizarea lucrării şi a forţei de muncă medii anuale a firmei şi mărimea personalului său de conducere pentru ultimii trei ani, nu face nici o diferenţă dacă sau nu acele articole sunt situate pe teritoriul Statului unde urmează să fie acordat contractul.
51 De aici plângerea care presupune încălcarea Directivei 71/305 trebuie considerată bine fundamentată, şi nu este necesar să se cerceteze dacă Articolul 287, paragraful 2, al RGCE este contrar Articolului 59 al Tratatului.
Articolul 312, paragraful 2, şi Articolul 320, paragraful 3, punctul 5, ale RGCE
52 În ce priveşte Articolul 312, paragraful 2, al RGCE, este suficient de declarat că Guvernul spaniol nu contestă că acea prevedere, care defineşte valoarea probatorie în Spania a certificatelor de clasificare eliberate de către un alt Stat membru, nu ţine cont de prevederile Articolului 26(b) şi (d) ale Directivei 71/305 şi este prin urmare contrar primului subparagraf al Articolului 28(3) din aceasta.
53 Acelaşi lucru se aplică Articolului 320, paragraful 3, punctul 5, al RGCE, care prevede că capacitatea tehnică a furnizorilor poate fi dovedită de certificatele de calitate ale produselor eliberate de institute sau agenţii oficiale spaniole. Guvernul spaniol admite că acea prevedere este contrară Articolului 23(1)(e) al Directivei 77/62, care permite o cerinţă ca acele certificate să fie produse de către persoana interesată dar nu că ele trebuie întocmite de către o agenţie a Statului în care se acordă contractul.
54 În aceste circumstanţe, plângerea referitoare la Articolul 312, paragraful 2, şi Articolul 320, paragraful 3, punctul 5, ale RGCE trebuie privită ca bine fundamentată şi în consecinţă nu este nevoie să se cerceteze dacă Articolul 320, paragraful 3, punctul 5, intră de asemenea în conflict cu Articolul 30 al Tratatului, aşa cum a pretins Comisia.
Articolul 341 al RGCE
55 Comisia consideră că Articolul 341 al RGCE, care autorizează guvernul să scutească antreprenorii care au obţinut clasificarea în Spania să mai dea garanţii provizionale în cazul ofertelor pentru contractele de lucrări, este incompatibil cu Directiva 71/305 şi cu Articolul 59 al Tratatului în măsura în care această scutire constituie un stimulent financiar de a obţine clasificarea şi are efectul de a restrânge în practică dreptul întreprinderilor de a oferta fără a fi clasificate.
56 Ar trebui ţinut minte, aşa cum a declarat Curtea în paragraful 45 al acestei hotărâri, Directiva 71/305 îndreptăţeşte antreprenorii să furnizeze dovada capacităţii lor fie prin mijloacele la care se face referire în Articolele 23 la 26 ale directivei, fie prin înregistrarea lor într-o listă oficială a antreprenorilor recunoscuţi, care nu trebuie să fie în mod necesar aceea a Statului în care urmează să fie acordat contractul. Exerciţiun acelui drept este împiedicat de o prevedere ca Articolul 341 al RGCE, care face posibilă scutirea doar a antreprenorilor înregistraţi într-o astfel de listă de a da garanţia provizională.
57 Totuşi, Guvernul spaniol afirmă că darea garanţiei provizionale îndeplineşte o funcţie comparabilă cu aceea a cerinţei clasificării însăşi, care este de a garanta performanţa contractelor încheiate, cu rezultatul că acea scutire nu poate fi acordată antreprenoriloe care au furnizat dovada capacităţii lor printr-o metodă alta decât clasificarea.
58 Acest argument nu poate fi susţinut.
59 Aşa cum a declarat corect Comisia, subparagrafele (d) şi (g) ale primului paragraf al Articolului 23 al Directivei 71/305, care face posibilă excluderea de la participarea la un contract a oricărui antreprenor care s-a făcut vinovat de gravă neglijenţă profesională sau a fost vinovat de denaturare gravă cu privire la criteriile prevăzute pentru selecţia calitativă, furnizează autorităţilor care acordă contractele suficiente mijloace de a asigura, cu aceeaşi eficacitate ca însăşi clasificarea sau ameninţarea suspendării sale, performanţa contractelor încheiate. Prin urmare nu este nevoie să de restrângă acordarea scutirii în chestiune acelor antreprenori care au furnizat dovada capacităţii lor prin clasificarea din Spania.
60 Rezultă din consideraţiile de mai sus că plângerea Comisiei cu privire la Articolul 341 al RGCE este bine fundamentată şi că în consecinţă nu este nevoie să se cerceteze dacă şi acea prevedere intră în conflict cu Articolul 59 al Tratatului.
Articolul 244 al RGCE
61 Primul punct de observat este că Guvernul spaniol a recunoscut că această prevedere nu a transpus corect în legea naţională ordinea de preferinţă a standardelor la care se vor referi specificaţiile tehnice din contractele de achiziţie publică, aşa cum se prevede în Articolul 7(1) al Directivei 77/62. Faptul invocat de Guvernul spaniol că prevederea a fost amendată substanţial de Directiva Consiliului 88/295/CEE din 22 martie 1988 ce amendează Directiva 77/62/CEE care coordonează procedurile de acordare a contractelor de achiziţie publică şi abrogând anumite prevederi ale Directivei 80/767/CEE (OJ 1980 L 127, p. 1), care a acordat Regatului Spaniei o perioadă suplimentară pentru implementarea sa, nu este de natură a justifica acea neîndeplinire recunoscută a obligaţiilor sale. În orice caz perioada prescrisă pentru transpunerea Directivei 88/295 în legea spaniolă a expirat la 1 martie 1992.
62 În plus, Articolul 244, paragraful 2, al RGCE cere să fie incluse cuvintele "sau echivalent" doar în cazul referinţelor la mărci comerciale, patente sau tipuri, având în vedere că Articolul 7(2) al Directivei 77/62 cere includerea acestor cuvinte şi în cazurile în care specificaţiile tehnice menţionează bunuri de o anumită origine sau fabricaţie.
63 În aceste circumstanţe plângerea Comisiei referitoare la Articolul 244 al RGCE trebuie privită ca bine fundamentată.
64 În lumina tuturor consideraţiilor de mai sus, trebuie susţinut în termenii formei de ordine căutate de Comisie că Regatul Spaniei nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Directivele 71/305 şi 77/62, cu excepţia măsurii în care priveşte Legea din 24 noiembrie 1939, Articolul 11 al Decretului Regal 946/1978, Articolul 29 bis, paragraful 1, punctele 1 şi 3, ale LCE şi Articolul 24, paragraful 1, punctul 1, şi Articolul 93 ter al RGCE.
Decizie asupra costurilor
Costurile
65 Sub Articolul 69(2) al Regulilor de Procedură, părţii care pierde i se va ordona să plătească costurile. Pentru că Regatul Spaniei a pierdut în mod esenţial, trebuie să i se ordone să plătească costurile.
Partea operativă
Pe aceste temeiuri,
CURTEA
prin prezenta:
1. Declară că
° menţinând în vigoare anumite prevederi care constituie o excludere din domeniul de aplicare a legislaţiei naţionale asupra achiziţiei publice, şi anume Articolul 2, punctele 3 şi 8, ale Legii privind Contractele de Stat şi Articolul 2, punctele 3 şi 8, ale Regulamentului General privind
Acordarea Contractelor de Stat;
° menţinând în vigoare anumite prevederi care permit acordarea contractelor negociate privat, şi anume Articolul 37, paragraful 1, punctele 1, 2, 7 şi 8, şi Articolul 87, paragraful 4, punctele 1, 2 şi 5, ale Legii privind Contractele de Stat, Articolele 117 şi 247 ale Regulamentului General privind Acordarea Contractelor de Stat şi Articolul 120 ale regulamentelor locale amendate;
° menţinând în vigoare anumite prevederi referitoare la regulile privind criteriile de participare şi ale selecţiei calitative, şi anume Articolul 25, paragraful 1, punctele 1 şi 3, Articolul 284, paragraful 5, Articolul 287, paragraful 2, Articolul 312, paragraful 2, Articolul 320, paragraful 3, punctul 5, şi Articolul 341 al Regulamentului General privind Acordarea Contractelor de Stat;
° menţinând în vigoare anumite prevederi referitoare la standardele tehnice, şi anume Articolul 244 al Regulamentului General privind Acordarea Contractelor de Stat;
Regatul Spaniei nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Directiva Consiliului 71/305/CEE din 26 iulie 1971 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice şi Directiva Consiliului 77/62/CEE din 21 decembrie 1976 care coordonează procedurile de acordare a contractelor de achiziţie publică;
2. Respinge restul cererii;
3. Ordonă Regatului Spaniei să plătească costurile.