1. Acţiuni împotriva Statelor membre pentru neîndeplinirea obligaţiilor ° Acţiune respinsă ca inadmisibilă din cauza neconcordanţei între opinia întemeiată şi cerere ° Depunerea unei noi cereri fără a nouă procedură pre-litigiu ° Dacă este permisibil
(Tratatul CEE, Art. 169)
2. Caracterul aproximativ al legilor ° Procedurile pentru acordarea contractelor de lucrări publice ° Directiva 71/305 ° Derogări de la regulile comune ° Stricta interpretare ° Existenţa circumstanţelor excepţionale ° Sarcina probei
(Directiva Consiliului 71/305, Art. 9(b))

1. Atunci când o acţiune intentată sub Articolul 169 al Tratatului a fost declarată inadmisibilă pe temeiurile că cererea Comisiei s-a bazat pe o obiecţie care era diferită faţă de acea declarată în opinia întemeiată, Comisia poate remedia defectele găsite de Curte depunând o nouă cerere asupra aceloraşi fapte bazată pe aceleaşi obiecţii, pledoarii şi argumente ca opinia întemeiată emisă original, fără a trebui să reînceapă întreaga procedură pre-litigiu sau să emită o opinie întemeiată complementară.
2. Prevederile Articolului 9 al Directivei 71/305 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice, care autorizează derogări de la regulile destinate să asigure eficacitatea drepturilor conferite de Tratat în legătură cu contractele de lucrări publice, trebuie interpretate strict. Sarcina de a dovedi existenţa de fapt a circumstanţelor excepţionale care să justifice o derogare cade pe persoana care caută să se sprijine pe acele circumstanţe.
Având în vedere formularea Articolului 9(b) al directivei, conform căreia autorităţile care acordă contractele de lucrări pot face aceasta fără a aplica prevederile directivei, în particular acelea care prevăd publicarea unei invitaţii de a depune oferte, "atunci când, din motive tehnice sau artistice sau din motive legate de protejarea drepturilor exclusive, lucrările pot fi realizate doar de către un anume antreprenor", un Stat membru trebuie, pentru a justifica recursul la o procedură de contract privat pentru lucrările în chestiune, nu doar stabilesc existenţa motivelor tehnice în sensul acelei prevederi, ci dovedesc şi că acele motive tehnice au făcut absolut esenţial ca contractul în chestiune să fie acordat unei anume întreprinderi.
Părţile

În Cazul C-57/94,
Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de Antonio Aresu, membru al Serviciului său Juridic, acţionând ca Agent, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la biroul lui Georgios Kremlis, tot în Serviciul Juridic al Comisiei, Wagner Centre, Kirchberg,
reclamant,
v
Republica Italiană, reprezentată de Profesor Umberto Leanza, şeful Departamentului Afacerilor Diplomatice Contencioase al Ministerului Afacerilor Externe, acţionând ca Agent, asistat de Pier Giorgio Ferri, Avvocato dello Stato, cu o adresă de serviciu în Luxemburg la Ambasada italiană, 5 Rue Marie-Adelaïde,
pârât,
CERERE pentru o declaraţie că, în măsura în care administraţia provincială a Ascoli Piceno a acordat un contract privat pentru rapoartele suplimentare al unsprezecelea şi al doisprezecelea de încheiere a secţiunii autostrăzii de tranzit rapid "Ascoli-Mare" intitulate "Etapa IV ° Proiectul 5134" şi nu a publicat un anunţ de invitaţie la depunerea de oferte în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Directiva Consiliului 71/305/CEE din 26 iulie 1971 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice (OJ, Ediţia specială engleză 1971 (II), p. 682),

CURTEA,
alcătuită din: G.C. Rodríguez Iglesias, Preşedinte, F.A. Schockweiler (Raportor), P.J.G. Kapteyn şi P. Jann (Preşedinţi ai Camerei), G.F. Mancini, C.N. Kakouris, J.C. Moitinho de Almeida, J.L. Murray, J.-P. Puissochet, G. Hirsch şi H. Ragnemalm, Judecători,
Avocat general: M.B. Elmer,
Grefier: L. Hewlett, Administrator,
având în vedereRaportul audierii,
după audierea argumentelor orale ale părţilor la audierea din 14 februarie 1995,
după audierea Opiniei Avocatului general la şedinţa din 28 martie 1995,
dă următoarea
Hotărâre

Temeiuri

1 Prin cererea depusă la Grefa Curţii la 9 februarie 1994, Comisia Comunităţilor Europene a intentat o acţiune sub Articolul 169 al Tratatului CE pentru o declaraţie că, în măsura în care administraţia provincială a Ascoli Piceno a acordat un contract privat pentru rapoartele suplimentare al unsprezecelea şi al doisprezecelea de încheiere a secţiunii autostrăzii de tranzit rapid "Ascoli-Mare" intitulate "Etapa IV ° Proiectul 5134" şi nu a publicat un anunţ de invitaţie la depunerea de oferte în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Directiva Consiliului 71/305/CEE din 26 iulie 1971 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice (OJ, Ediţia specială engleză 1971 (II), p. 682, numită în cele ce urmează "Directiva 71/305").
2 La începutul anilor 1970, administraţia provincială a Ascoli Piceno a acordat numeroase contracte de lucrări publice referitoare la construirea unei autostrăzi de tranzit rapide pentru a lega oraşul Ascoli Piceno de autostrada A 14 şi autostrada naţională Nr 16, care se desfăşoară de-a lungul coastei Adriaticii. Lucrarea a fost împărţită în patru etape.
3 Etapa IV a fost acordată întreprinderii Rozzi Costantino. Doisprezece rapoarte suplimentare au fost ulterior produse asupra lucrării referitoare la acea etapă, care a implicat o prelungire substanţială a rutei aşa cum a fost concepută iniţial. Lucrarea avută în vedere de acele rapoarte a fost acordată tot lui Rozzi Costantino. La 21 mai 1990 administraţia provincială a Ascoli Piceno a acordat acelei întreprinderi un contract privat pentru lucrarea avută în vedere de rapoartele unsprezece şi doisprezece pentru o sumă totală de 36 250 milioane LIT.
4 Comisia a considerat că acordarea contractelor de lucrări publice avute în vedere în acele două rapoarte cade în domeniul Directivei 71/305 şi nu a fost acoperită de nici una dintre derogările prevăzute în Articolul 9 şi că în consecinţă un anunţ de invitaţie pentru depunerea de oferte ar fi trebuit publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene în conformitate cu cerinţele directivei. În mod corespunzător, prin scrisoarea din 17 ianuarie 1991 Comisia a invitat Guvernul italian, conform Articolului 169 al Tratatului CEE, să-şi depună observaţiile asupra presupusei încălcări în termen de 30 de zile.
5 Pentru că nu s-a primit nici un răspuns de la Guvernul italian în acea perioadă, Comisia şi-a reiterat punctele de vedere în opinia întemeiată pe care a trimis-o Republicii Italiene la 1 august 1991, încheind că "în măsura în care administraţia provincială a Ascoli Piceno a acordat un contract privat pentru rapoartele suplimentare 11 şi 12 pentru încheierea secţiunii autostrăzii de tranzit rapid 'Ascoli-Mare' intitulată 'Etapa IV ° Proiectul 5134' şi nu a publicat un anunţ de invitaţie pentru depunerea de oferte în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Directiva Consiliului 71/305/CEE". Comisia a cerut Republicii Italiene să respecte opinia întemeiată în termen de două luni.
6 Prin scrisoarea din 30 decembrie 1991 Guvernul italian a trimis Comisiei o scrisoare din 31 octombrie 1991 în care administraţia provincială a Ascoli Piceno a furnizat informaţii detaliate despre contractul în chestiune şi s-a sprijinit pe Articolul 5(b) al Legii Nr 584 din 8 august 1977, care a transpus Articolul 9(b) al Directivei 71/305 în legea italiană, pentru a justifica acordarea contractului în controversă întreprinderii Rozzi Costantino.
7 Pentru că Comisia nu a privit acea comunicare ca un răspuns satisfăcător la opinia sa întemeiată, prin cererea depusă la Grefa Curţii la 6 iulie 1992 ea a intentat o acţiune cerând Curţii să declare că, permiţând administraţiei provinciale a Ascoli Piceno să acorde un contract privat pentru rapoartele suplimentare 11 şi 12 pentru încheierea secţiunii autostrăzii de tranzit rapid "Ascoli-Mare" intitulată "Etapa IV ° Proiectul 5134" aşi nepublicarea unui anunţ de invitaţie la depunerea de oferte în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, şi neluând măsurile pentru a exclude de la început efectele legale ale acesteia care a încălcat Legea comunitară, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Directiva Consiliului 71/305/CEE din 26 iulie 1971 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice.
8 Găsind că concluziile din opinia întemeiată a Comisiei şi concluziile reclamantei în cererea sa către Curte nu erau aceleaşi, prin hotărârea din 12 ianuarie 1994 Curtea a respins cererea ca inadmisibilă (Cazul C-296/92 Comisia v Italia [1994] ECR I-1) pe temeiul că domeniul unei acţiuni intentate sub Articolul 169 al Tratatului este delimitat prin procedura pre-litigiu prevăzută de acel articol şi care în consecinţă acţiunea nu poate fi fondată pe nici o plângere alta decât cele formulate în opinia întemeiată.
9 În urma acelei hotărâri Comisia a depus prezenta cerere fără a iniţia o nouă procedură pre-litigiu.
Admisibilitatea
10 Guvernul italian consideră că, în urma hotărârii Curţii din 12 ianuarie 1994, Comisia ar fi trebuit să recomande întreaga procedură pre-litigiu prevăzută în Articolul 169 al Tratatului, sau cel mai puţin să fi suplimentat opinia întemeiată din 1 august 1991 cu o opinie suplimentară.
11 În legătură cu aceasta Guvernul italian pretinde, în primul rând, că Curtea nu a considerat cererea din Cazul C-296/92 inadmisibilă pe baza defectelor care afectează documentele pre-litigiu sau defectelor care afectează documentele procedurale luate separat, ci mai degrabă corelaţia funcţională necesară între cele două.
12 Acest argument este nefondat. Hotărârea din 12 ianuarie 1994 clarifică faptul că inadmisibilitatea a rezultat din faptul că în măsura în care a căutat o declaraţie din partea Curţii că Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Directiva 71/305 permiţând administraţiei provinciale din Ascoli Piceno să acorde contractul de lucrări publice printr-un acord privat şi să nu publice un anunţ de invitaţie la ofertare în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, fără a face paşii pentru a exclude efectele acestora, Comisia şi-a fondat acţiunea pe o bază diferită de cea formulată în opinia întemeiată, în care Comisia s-a plâns Republicii Italiene despre comportarea administraţiei provinciale a Ascoli Piceno înseşi.
13 Ar trebui, mai mult, punctat că faptele pe care a fost fondat Cazul C-296/92 şi acelea ale prezentului caz sunt exact aceleaşi. Ambele cazuri privesc acordarea de către administraţia provincială a Ascoli Piceno a contractului în chestiune printr-uo procedură de acord privat şi o nepublicare a unui anunţ de invitaţie la ofertare în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
14 În aceste circumstanţe trebuie să se tragă concluzia că pentru a remedia defectele găsite de Curte în hotărârea sa din 12 ianuarie 1994 a fost suficient ca Comisia să depună o cerere bazată pe aceleaşi plângeri, pledoarii şi argumente ca opinia întemeiată din 1 august 1991.
15 Guvernul italian observă, în al doilea rând, că în opinia sa întemeiată din 1 august 1991 Comisia a pretins că recurgerea la o procedură de acord privat nu a fost justificată de o situaţie de extremă urgenţă aşa cum se prevede în Articolul 9(d) al Directivei 71/305, având în vedere că în cererea sa Comisia susţine că recurgerea la acea procedură nu a putut fi bazată pe "motive tehnice" în sensul Articolului 9(b) al acelei directive.
16 Nici un argument nu se poate trage din acel fapt. Aşa cum a declarat Avocatul general în punctul 12 al Opiniei sale, discrepanţa punctată de Guvernul italian a decurs din faptul că Guvernul italian nu a răspuns la scrisoarea de notificare formală adresată lui de către Comisie la 17 ianuarie 1991 şi doar în răspunsul său întârziat la opinia întemeiată a Comisiei s-a bazat pentru prima dată pe Articolul 9(b) al Directivei 71/305 pentru a justifica acordarea contractului printr-o procedură de acord privat.
17 Ar trebui notat, mai mult, că având în vedere neaducerea nici unei justificări de către Guvernul italian în perioada prescrisă, Comisia ar fi fost îndreptăţită să se limiteze, atât în timpul procedurii pre-litigiu, cât şi în cererea sa iniţiind procedurile, la a declara că cazul nu a căzut în nici una dintre circumstanţeţe excepţionale capabile de a justifica, sub Articolul 9 al Directivei 71/305, recurgerea la o procedură de contract privat, fără a examina în detaliu fiecare circumstanţă, pe care, se pare, dată fiind lipsa informaţiilor adecvate, s-ar putea sprijini în particular.
18 Rezultă mdin cele de mai sus că acţiunea este admisibilă.
Substanţa
19 Părţile sunt de acord că în aceste circumstanţe doar aplicarea Articolului 9(b) al Directivei 71/305 ar putea justifica recurgerea la procedura de contract privată în acordarea contractului în chestiune. Conform acelei prevederi, autorităţile care acordă contractele de lucrări pot face aceasta fără a aplica prevederile directivei, în particular acelea care prevăd publicarea unei invitaţii la ofertare în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, "atunci când, din motive tehnice sau artistice sau din motive legate de protejarea drepturilor exclusive, lucrările pot fi realizate doar de către un anume antreprenor".
20 Guvernul italian afirmă, în primul rând, că chiar dacă termenul "motive tehnice" din Articolul 9(b) al Directivei 71/305 ar trebui interpretat restrictiv, că interpretarea nu poate merge atât de departe încât să lipsească acea prevedere derogativă de toată semnificaţia practică. Astfel argumentează el că "motivele tehnice" capabile de a justifica realizarea lucrărilor de către un anume antreprenor nu ar trebui interpretate ca fiind capacitatea tehnică a unei anumite întreprinderi singure de a realiza anumite lucrări şi consideră că circumstanţele şi condiţiile obiective care afectează execuţia lucrărilor într-o anumită situaţie pot constitui astfel de motive.
21 Guvernul italian susţine, în al doilea rând, că în acest caz "motivele tehnice" în sensul Articolului 9(b) al Directivei 71/305 au justificat acordarea contractului în chestiune unui anume antreprenor, şi anume întreprinderii deja responsabile pentru realizarea lucrărilor în desfăşurare. În legătură cu aceasta el se referă la interacţiunea tehnică dintre lucrările în desfăşurare şi lucrarea implicată în contractul în controversă. Astfel ar fi fost imposibil să se încheie lucrarea care a fost subiectul raportului suplimentar 10 înainte de a pune la loc o parte a structurilor care au fost subiectul rapoartelor 11 şi 12, pentru a ridica două şantiere de construcţii diferite în acelaşi timp din cauza lipsei de spaţiu şi pentru a realiza lucrarea în desfăşurare separat de lucrarea în controversă, din cauza conexiunii structurale strânse a fundaţiilor.
22 Comisia neagă că aceste circumstanţe pot constitui "motive tehnice" în sensul Articolului 9(b) al Directivei 71/305. În acest scop ea se referă la o opinie tehnică dată de către un expert independent de unde rezultă, în esenţă, că cele trei argumente pe care se sprijinea Guvernul italian exprimă o singură nevoie tehnică, aceea a planificării, coordonării şi supravegherii lucrărilor, şi că în orice caz coordonarea timpului şi spaţiului lucrării în desfăşurare şi lucrării în controversă era necesară chiar dacă toate lucrările erau acordate unei întreprinderi.
23 Rezultă din hotărârea Curţii din Cazul 199/85 Comisia v Italia [1987] ECR 1039, la paragraful 14, că prevederile Articolului 9 al Directivei 71/305, care autorizează derogările de la regulile destinate să asigure eficacitatea drepturilor conferite de Tratat în legătură cu contractele de lucrări publice, trebuie să fie interpretate strict iar sarcina dovedirii existenţei de fapt a circumstanţelor excepţionale care justifică o derogare este a persoanei care caută să se sprijine pe acele circumstanţe.
24 Având în vedere formularea Articolului 9(b) al Directivei 71/305, Guvernul italian a fost obligat, pentru a justifica recurgerea la o procedură de contract privată pentru lucrările în chestiune, nu doar să stabilească existenţa "motivelor tehnice" în sensulacelei prevederi, ci şi să dovedească că acele "motive tehnice" au făcut absolut esenţial ca contractul în chestiune să fie acordat întreprinderii Rozzi Costantino, care era responsabilă pentru lucrările în desfăşurare.
25 Chiar presupunând că circumstanţele pe care s-a bazat Guvernul italian ar putea constitui "motive tehnice" în sensul Articolului 9(b) al Directivei 71/305, este clar că Guvernul italian nu a adus dovada că acele circumstanţe au făcut absolut esenţial ca contractul în controversă să fie acordat întreprinderii în chestiune.
26 Guvernul italian a produs planuri referitoare la lucrările în chestiune, împreună cu o serie de fotografii şi, făcând referire la explicaţiile tehnice ale inginerului-şef al administraţiei provinciale a Ascoli Piceno însuşi, a subliniat interacţiunea tehnică dintre lucrarea în desfăşurare şi lucrarea în chestiune.
27 Guvernul italian nu a arătat, totuşi, convingător, pentru a contesta, în caz de necesitate prin obţinerea propriului raport tehnic de la un expert independent, descoperirile şi concluziile conţinute în opinia tehnică depusă de către Comisie, că dificultăţile ce au survenit din aceste interacţiuni tehnice nu ar fi putut surmonta dacă lucrările în chestiune ar fi fost acordate unei întreprinderi alta decât acea deja responsabilă pentru lucrările în desfăşurare, aşa încât contractul a trebuit acordat acelei întreprinderi.
28 Rezultă din cele de mai sus că acţiunea Comisiei este fondată.
Decizie asupra costurilor

Costurile
Sub Articolul 69(2) al Regulilor de Procedură, părţii care pierde i se va ordona să plătească costurile. Pentru că Republica Italiană a pierdut, trebuie să i se ordone să plătească costurile.
Partea operativă

Pe aceste temeiuri,
CURTEA
prin prezenta:
1. Declară că, în măsura în care administraţia provincială a Ascoli Piceno a acordat un contract privat pentru rapoartele suplimentare 11 şi 12 pentru încheierea secţiunii autostrăzii de tranzit rapid "Ascoli-Mare" intitulată "Etapa IV ° Proiectul 5134" şi nu a publicat un anunţ de invitaţie la depunerea de oferte în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Directiva Consiliului 71/305/CEE din 26 iulie 1971 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice;
2. Ordonă Republicii Italiene să plătească costurile.