1.        Caracterul aproximativ al legilor - Procedurile pentru acordarea contractelor de lucrări publice - Directiva 93/37 - Derogările de la regulile comune - Stricta interpretare - Existenţa circumstanţelor excepţionale - Sarcina probei
(Directiva Consiliului 93/37, Art. 7(3))
2.        Caracterul aproximativ al legilor - Procedurile pentru acordarea contractelor de lucrări publice - Directiva 93/37 - Derogările de la regulile comune - Repetarea lucrării similare acordate întreprinderii căreia i-a fost acordat contractul original - Durata
(Directiva Consiliului 93/37, Art. 7(3)(e))
3.        Acţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor - Caracterul obiectiv - Eroarea scuzabilă - Nepermisibil
(Art. 226 CE)
1.        Articolul 7(3) al Directivei 93/37 privind procedurile pentru acordarea contractelor de lucrări publice care autorizează derogări de la regulile destinate să asigure eficacitatea drepturilor conferite de Tratat în relaţie cu contractele de lucrări publice trebuie interpretate strict iar sarcina de a dovedi circumstanţele care justifică o derogare aparţine persoanei care încearcă să se sprijine pe acele circumstanţe.
Cu privire la formularea Articolului 7(3)(b) al directivei, care prevede că autorităţile contractante pot să-şi acorde contractele de lucrări publice prin procedura negociată fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract ‘când, din motive tehnice sau artistice sau din motive legate de protejarea drepturilor exclusive, lucrările pot fi realizate doar de către un anume antreprenor’, un Stat membru trebuie să dovedească că motivele tehnice fac necesară acordarea contractelor relevante antreprenorului căruia i s-a încredinţat contractul original.
Este adevărat că scopul de a asigura continuitatea lucrărilor sub proiecte complexe care se referă la siguranţa faţă de inundaţii a unei zone este un motiv tehnic care trebuie recunoscut ca fiind important. Totuşi, doar a declara că un pachet de lucrări este complex şi dificil nu este suficient pentru a stabili că el poate fi încredinţat doar unui antreprenor, în particular când lucrările sunt împărţite în loturi care vor fi realizate în mai mulţi ani.
2.        Articolul 7(3)(e) al Directivei 93/37 privind procedurile pentru acordarea contractelor de lucrări publice autorizează utilizarea procedurii negociate fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract pentru lucrările noi care constau din repetarea lucrărilor similare încredinţate întreprinderii căreia i-a fost acordat un contract anterior doar  ‘în cei trei ani care urmează încheierii contractului original’.
În lumina unei comparaţii a versiunilor lingvistice ale acelei prevederi, expresia ‘încheierea contractului original’ trebuie înţeleasă ca însemnând momentul când s-a intrat în contractul original şi nu ca acela al încheierii lucrărilor la care se referă contractul.
Acea interpretare este confirmată de obiectivul prevederii în chestiune şi de locul ei în schema Directivei 93/37.
În primul rând, pentru că este o prevedere derogativă care trebuie să fie interpretată strict, trebuie preferată mai degrabă interpretarea care restrânge perioada în care se aplică derogarea decât cea care o prelungeşte. Acel obiectiv este îndeplinit prin interpretarea care ia punctul de plecare ca fiind data la care se intră în contractul original mai degrabă, decât ca data, neapărat mai târzie, la care lucrările care îi fac obiectul sunt încheiate.
În al doilea rând, siguranţa legală, care este de dorit când procedurile pentru acordarea contractelor de achiziţie publică sunt implicate, cere ca data la care începe perioada în chestiune să poată fi definită într-o manieră sigură şi obiectivă. În timp ce data la care se intră într-un contract este sigură, numeroase date pot fi tratate ca reprezentând încheierea lucrărilor şi astfel dau naştere unui nivel corespunzător de nesiguranţă. Mai mult, în timp ce data la care se intră în contract este clar stabilită la început, data încheierii lucrărilor, indiferent ce definiţie este adoptată, poate fi schimbată de factori accidentali sau voluntari atâta vreme cât contractul se realizează.
3.        Procedurile împotriva unui Stat membru pentru neîndeplinirea obligaţiilor permit un mijloc de a determina natura exactă a obligaţiilor Statelor membre, în particular unde există diferenţe de interpretare, şi se bazează pe descoperirea obiectivă că un Stat membru nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Tratat sau legislaţia secundară. În mod corespunzător, un Stat membru nu se poate sprijini pe conceptul de eroare scuzabilă pentru a justifica o nerespectare a obligaţiilor impuse asupra lui sub o directivă.

HOTĂRÂREA CURŢII (Camera a doua)
14 septembrie 2004


(Neîndeplinirea obligaţiilor unui Stat membru - Directiva 93/37/CEE - Contracte de lucrări publice - Procedura negociată fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract)
În Cazul C-385/02, ACŢIUNE sub Articolul 226 CE pentru neîndeplinirea obligaţiilor, intentat în faţa Curţii la 28 octombrie 2002,
Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de K. Wiedner şi R. Amorosi, acţionând ca Agenţi, cu o adresă de serviciu în Luxemburg,

reclamant,
v
Republica Italiană, reprezentată de M. Fiorilli, acţionând ca Agent, cu o adresă de serviciu în Luxemburg,
pârât,

CURTEA (Camera a doua),,

alcătuită din: C.W.A. Timmermans, Preşedinte al Camerei, J.-P. Puissochet, J.N. Cunha Rodrigues (Raportor), R. Schintgen şi N. Colneric, Judecători,
Avocat general: J. Kokott,
Grefier: M. Múgica Arzamendi, Administrator principal,
având în vedere procedura scrisă şi suplimentară audierii din 10 martie 2004, după luarea în considerare a observaţiilor depuse de către părţi,
după audierea Opiniei Avocatului general la şedinţa din 29 aprilie 2004,
dă următoarea

Hotărâre

1
Prin cererea sa Comisia Comunităţilor Europene a intentat o acţiune pentru o declaraţie că, pentru că Magistrato per il Po di Parma, o agenţie locală a Ministerului Lucrărilor Publice (acum Ministerul pentru Infrastructură şi Transport) a acordat contracte pentru încheierea construcţiei unui bazin de scurgere pentru a opri apele inundaţiilor de pe cursul de apă Parma din zona Marano (din comuna Parma) dar şi pentru lucrări referitoare la dezvoltarea şi încheierea unui bazin de scurgere pentru cursul de apă Enza şi pentru reţinerea apelor inundabile ale cursului de apă Terdoppio de la sud-vest de Cerano prin procedură negociată fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract, când condiţiile necesare în acea privinţă nu erau satisfăcute, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Directiva Consiliului 93/37/CEE din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice (OJ 1993 L 199, p. 54) (numită în cele ce urmează ‘Directiva’) şi în particular Articolul 7(3) al acesteia.

Cadrul legal

2
Articolul 7(3)(b), (c) şi (e) al Directivei prevede:
‘Autorităţile contractante îşi pot acorda contractele de lucrări publice prin procedură negociată fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract, în următoarele cazuri:
…
 (b)
când, din motive tehnice sau artistice sau din motive legate de protejarea drepturilor exclusive, lucrările pot fi realizate doar de un anume antreprenor;
(c)
în măsura în care este strict necesar când, din motive de extremă urgenţă produse de evenimente neprevăzute de către autorităţile contractante în chestiune, limita de timp prevăzută pentru procedurile deschisă, restrânsă sau negociată la care se face referire în paragraful 2 nu se poate ţine. Circumstanţele invocate pentru a justifica extrema urgenţă nu trebuie în nici un caz să fie atribuibile autorităţilor contractante;
…
(e)
pentru noi lucrări constând din repetarea lucrărilor similare încredinţate întreprinderii căreia aceleaşi autorităţi contractante i-au acordat un contract anterior, cu condiţia ca aceste lucrări să se conformeze unui proiect de bază pentru care a fost acordat un prim contract conform procedurilor la care se face referire în paragraful 4.
De îndată ce primul proiect este scos la licitaţie, trebuie dat un anunţ că această procedură ar putea fi adoptată iar costul total estimat al lucrărilor ulterioare va fi luat în considerare de autorităţile contractante când aplică prevederile Articolului 6. Această procedură poate fi adoptată doar în timpul celor trei ani care urmează încheierii contractului original.’
3
Articolul 7(4) al Directivei stabileşte:
‘În toate celelalte cazuri, autorităţile contractante îşi vor acorda contractele de lucrări publice prin procedura deschisă sau prin procedura restrânsă.’

Faptele

4
Prin Decretele nr 11414 şi 11416 din 9 octombrie 1997 şi nr 11678 din 15 octombrie 1997, Magistrato per il Po di Parma a aprobat contractele referitoare la următoarele lucrări:
-
încheierea unui bazin de scurgere pentru a reţine apele de inundaţii ale cursului de apă Parma din zona Marano (din comuna Parma);
-
dezvoltarea şi încheierea unui bazin de scurgere pentru cursul de apă Enza, şi
-
reţinerea apelor de inundaţie ale cursului de apă Terdoppio la sud-vest de Cerano.
5
Valoarea acestor lucrări a însumat aproximativ 37 000 milioane ITL, 21 000 milioane ITL şi respectiv 19 500 milioane ITL.
6
Contractele originale pentru lucrările menţionate au fost acordate la următoarele date:
-
22 decembrie 1988, în cazul cursului de apă Parma,
-
26 octombrie 1982, în cazul cursului de apă Enza, şi
-
20 mai 1988, în cazul cursului de apă Terdoppio.

Procedura pre-litigiu

7
Prin scrisoarea din 27 septembrie 2000, Comisia a cerut autorităţilor italiene să furnizeze informaţii cu privire la procedura urmată în acordarea contractelor la care se face referire în paragraful 4 al acestei hotărâri (numită în cele ce urmează ‘contractele relevante’).
8
Prin scrisorile din 19 octombrie 2000 şi 26 martie 2001, autorităţile italiene au răspuns, declarând că procedura urmată de ele a respectat cerinţele Articolului 7(3)(e) al Directivei, pentru că lucrările în chestiune constau din repetarea lucrărilor similare celor deja încredinţate de Magistrato per il Po di Parma întreprinderilor cărora le fuseseră acordate contractele originale şi s-au conformat unui proiect de bază pentru care a fost acordat un contract anterior conform procedurilor la care se face referire în Articolul 7(4) al Directivei. În plus, dreptul autorităţii care acordă contractul de a adopta procedura negociată a fost specificat în anunţurile contractelor originale iar costul total estimat al execuţiei fiecăreia dintre lucrări a fost luat în considerare de către Magistrato per il Po di Parma când a aplicat prevederile comunitare. În cele din urmă, procedura negociată a fost adoptată în timpul celor trei ani de la încheierea contractului original.
9
Prin scrisoarea din 23 aprilie 2001, Comisia a dat Republicii Italiene o notificare formală de a-şi depune observaţiile.
10
Autorităţile italiene au răspuns prin scrisorile din 8 iunie şi 17 decembrie 2001, menţionând inter alia că cei trei ani de la încheierea contractului original la care se face referire în Articolul 7(3)(e) al Directivei curg de la data la care lucrările de sub contractul original sunt predate, pentru că acea dată reprezintă sfârşitul contractului.
11
Pentru că nu a fost satisfăcută de acel răspuns, Comisia a emis o opinie întemeiată la 21 decembrie 2001, cerând Republicii Italiene să ia măsurile necesare pentru a se conforma acesteia în termen de două luni de la notificarea sa. Cum Republica Italiană nu a răspuns la acea opinie, Comisia a intentat prezenta acţiune.

Concluziile reclamantei

12
Comisia pretinde că Curtea ar trebui să:
-
declare că, pentru că Magistrato per il Po di Parma a acordat contractele pentru încheierea construcţiei unui bazin de scurgere pentru a reţine apele din inundaţii ale cursului de apă Parma din zona Marano (din comuna Parma) dar şi pentru lucrările referitoare la dezvoltarea şi încheierea unui bazin de scurgere pentru cursul de apă Enza şi pentru reţinerea apelor de inundaţii ale cursului de apă Terdoppio din sud-vestul lui Cerano prin procedura negociată fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Directivă şi în particular Articolul 7(3) al acesteia;
-
ordone Republicii Italiene să plătească costurile.
13
Republica Italiană pretinde că, lăsând deoparte interpretarea Articolului 7(3) al Directivei în scopuri de concurenţă, şi interpretând-o pe baza formulării sale în majoritatea versiunilor lingvistice, ar trebui să se susţină că Guvernul italian a făcut o eroare scuzabilă din cauza versiunii italiene a prevederii.

Încălcarea

14
Nu se contestă că contractele relevante sunt supuse Directivei şi au fost încheiate sub procedura negociată fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract. Acea procedură este permisă doar în cazurile care sunt listate exhaustiv în Articolul 7(3) al Directivei. În apărarea sa, Guvernul italian stabileşte trei pledoarii căutând să arate că contractele relevante sunt acoperite de către unul din acele cazuri.
15
Guvernul italian argumentează, în primul rând, că între 1981 şi 1990 Magistrato per il Po di Parma a iniţiat proceduri pentru implementarea măsurilor de siguranţă faţă de inundaţii pentru teritoriile şi zonele afectate de apele revărsate ale râului Po şi afluenţilor săi prin contracte pentru dezvoltarea proiectului general şi realizarea lucrărilor în loturi când sunt disponibile fondurile. Contractele referitoare la dezvoltarea proiectului şi la primul lot de lucrări au fost acordate urmându-se o procedură care respectă Legea comunitară. Anunţurile contractelor relevante au conţinut o prevedere care permitea autorităţii contractante să acorde realizarea loturilor ulterioare din lucrare aceleiaşi întreprinderi.
16
În lumina complexităţii şi naturii dificile a lucrărilor, Autorităţii pentru Lucrări Publice a declarat într-o opinie tehnică că acele lucrări urmau să fie realizate de către un singur antreprenor calificat şi că, dacă ar fi realizate în loturi, ar fi necesar să le fie asigurată continuitatea. Acea opinie tehnică a fost reflectată în prevederea conţinută în anunţul contractului, dar şi în contractele de dezvoltare a proiectului şi pentru primul lot de lucrări. Adoptarea procedurii negociate fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract pentru acordarea contractelor relevante a reprezentat implementarea unei obligaţii contractuale.
17
Conform Guvernului italian, autoritatea care acordă contractele a dorit să adreseze cerinţe tehnice referitoare la încheierea lucrărilor de către un singur antreprenor. Încheierea pe loturi individuale deseori cauzează probleme apărute din faptul că lucrarea nu este realizată în acelaşi fel şi de aici dificultăţi la stabilirea fiabilităţii respective faţă de pagubela cauzate de distrugerea sau deteriorarea lucrărilor.
18
Acea primă pledoarie de apărare trebuie înţeleasă ca fiind bazată pe Articolul 7(3)(b) al Directivei, în măsura în care acea prevedere autorizează utilizarea procedurii negociate fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract pentru lucrările care, din motive tehnice, pot fi realizate doar de un anume antreprenor.
19
Prevederile Articolului 7(3) al Directivei, care autorizează derogări de la regulile destinate să asigure eficacitatea drepturilor conferite de Tratatul CE în relaţie cu contractele de lucrări publice, trebuie interpretate strict iar sarcina dovedirii existenţei circumstanţelor excepţionale care justifică o derogare cade în sarcina persoanei care se bazează pe acele circumstanţe (vezi, în acest sens, Cazul C 57/94 Comisia v Italia [1995] ECR I-1249, paragraful 23, şi Cazul C 318/94 Comisia v Germania [1996] ECR I-1949, paragraful 13).
20
În mod corespunzător, autorităţile italiene trebuie să dovedească că motivele tehnice au făcut necesară acordarea contractelor relevante antreprenorului căruia i s-a încredinţat contractul original (vezi, în acest sens, Comisia v Italia, paragraful 24).
21
Este adevărat că scopul de a asigura continuitatea lucrărilor sub proiecte complexe care se referă la siguranţa faţă de inundaţii a unei zone este un motiv tehnic care trebuie recunoscut ca fiind important. Totuşi, doar a declara că un pachet de lucrări este complex şi dificil nu este suficient pentru a stabili că el poate fi încredinţat doar unui antreprenor, în particular când lucrările sunt împărţite în loturi care vor fi realizate în mai mulţi ani.
22
În prezentul caz, Guvernul italian s-a restrâns la a se referi în termeni generali la conţinutul unei opinii a Autorităţii pentru Lucrări Publice, fără a oferi explicaţiile detaliate pe care s-ar fi putut baza necesitatea de a folosi un singur antreprenor.
23
Cu privire la argumentul Guvernului italian că folosirea procedurii negociate fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract pentru acordarea contractelor relevante reprezintă implementarea unei obligaţii contractuale, chiar presupunând că este relevant, trebuie să se susţină că acel Guvern nu a reuşit să stabilească faptul că o astfel de obligaţie există. Dimpotrivă, conform informaţiilor furnizate Curţii, Magistrato per il Po di Parma nu a fost obligat să acorde loturile ulterioare întreprinderii antreprenorilor loturilor originale de lucrări, ci doar a avut opţiunea să facă aceasta.
24
Rezultă că pledoaria de apărare bazată pe Articolul 7(3)(b) al Directivei nu este bine fundamentată şi trebuie respinsă.
25
În al doilea rând, conform Guvernului italian, lucrările trebuiau să fie încheiate urgent în acest caz, pentru a evita riscul crescut de inundaţii care ar fi survenit dacă acestea nu ar fi fost terminate.
26
Această a doua pledoarie de apărare trebuie înţeleasă ca fiind bazată pe Articolul 7(3)(c) al Directivei, care autorizează folosirea procedurii negociate fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract unde, din motive de extremă urgenţă cauzate de evenimente imprevizibile de către autorităţile contractante, perioadele stabilite pentru procedurile normale nu pot fi respectate. A doua propoziţie a acelei prevederi stabileşte că ircumstanţele invocate pentru a justifica extrema urgenţă nu pot în nici un caz fi atribuibile autorităţilor contractante.
27
În prezentul caz, contractele originale referitoare la lucrările de protecţie contra inundaţiilor fuseseră acordate în anii 1980. În plus, se anticipase de la început că lucrările vor fi realizate în loturi pe măsură ce fondurile devin disponibile.
28
Aceste chestiuni nu stabilesc nici o extremă urgenţă. Dimpotrivă, ele se ridică din aranjamentele puse la cale de autoritatea contractantă.
29
Rezultă că a doua pledoarie de apărare, bazată pe Articolul 7(3)(c) al Directivei, nu este bine fundamentată şi trebuie respinsă.
30
În al treilea rând, Guvernul italian se sprijină pe Articolul 7(3)(e) al Directivei, care autorizează, supusă anumitor condiţii, adoptarea procedurii negociate fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract pentru noile lucrări constând în repetarea lucrărilor similare încredinţate întreprinderii căreia aceleaşi autorităţi contractante i-au acordat un contract precedent.
31
Ultima propoziţie a acelei prevederi stabileşte că acea posibilitate este deschisă numai în timpul celor trei ani de la încheierea contractului original. Guvernul italian argumentează că acea perioadă curge de la încheierea lucrărilor sub contractul original şi nu din momentul în care acel contract a fost acordat.
32
Alternativ, Guvernul italian cere Curţii să afle dacă aceasta putea fi o eroare scuzabilă din cauza versiunii italiene a Articolului 7(3) al Directivei.
33
În acea privinţă, trebuie punctat că Articolul 7(3)(e) al Directivei autorizează folosirea procedurii negociate fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract pentru noile lucrări constând din repetarea lucrărilor similare încredinţate întreprinderii căreia i-a fost acordat un contract anterior. Ultima propoziţie a acelei prevederi stabileşte totuşi că procedura poate fi adoptată ‘în timpul celor trei ani de după încheierea contractului original’.
34
În lumina unei comparaţii a versiunilor lingvistice ale acelei prevederi, expresia ‘încheierea contractului original’ trebuie înţeleasă ca însemnând timpul când s-a intrat în contractul original şi nu ca referindu-se la încheierea lucrărilor la care se referă contractul.
35
În particular, versiunea daneză ‘indgaaelsen af den orprindelige kontrakt’, versiunea engleză ‘the conclusion of the original contract’, versiunea spaniolă ‘formalización del contrato inicial’ şi versiunea portugheză ‘celebração do contrato inicial’ se referă în mod lipsit de ambiguitate la contract şi nu pot fi înţelese ca însemnând lucrările care sunt obiectul acestuia.
36
Acea interpretare este confirmată de obiectivul prevederii în chestiune şi locul său în schema Directivei.
37
În primul rând, pentru că este o prevedere derogativă care trebuie să fie interpretată strict, trebuie preferată mai degrabă interpretarea care restrânge perioada în care se aplică derogarea decât cea care o prelungeşte. Acel obiectiv este îndeplinit prin interpretarea care ia punctul de plecare ca fiind data la care se intră în contractul original mai degrabă, decât ca data, neapărat mai târzie, la care lucrările care îi fac obiectul sunt încheiate.
38
În al doilea rând, siguranţa legală, care este de dorit când procedurile pentru acordarea contractelor de achiziţie publică sunt implicate, cere ca data la care începe perioada în chestiune să poată fi definită într-o manieră sigură şi obiectivă. În timp ce data la care se intră într-un contract este sigură, numeroase date pot fi tratate ca reprezentând încheierea lucrărilor şi astfel dau naştere unui nivel corespunzător de nesiguranţă. Mai mult, în timp ce data la care se intră în contract este clar stabilită la început, data încheierii lucrărilor, indiferent ce definiţie este adoptată, poate fi schimbată de factori accidentali sau voluntari atâta vreme cât contractul se realizează.
39
Rezultă că in prezentul caz perioada de trei ani prevăzută în propoziţia finală a Articolului 7(3)(e) al Directivei a curs de la data la care s-a intrat în contractele originale în 1982 şi 1988. Pentru că contractele relevante au fost acordate în 1997, derogarea prevăzută de prevederea respectivă în mod corespunzător nu s-a aplicat.
40
Cu privire la cererea Guvernului italian de a i se da beneficiul de a fi făcut o eroare scuzabilă, trebuie punctat că procedurile împotriva unui Stat membru pentru neîndeplinirea obligaţiilor permit un mijloc de a determina natura exactă a obligaţiilor Statelor membre, în particular unde sunt diferenţe de interpretare, şi se bazează pe descoperirea obiectivă că un Stat membru nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Tratat sau legislaţia secundară (vezi, în acest sens, Cazul C-83/99 Comisia v Spania [2001] ECR I-445, paragraful 23). În mod corespunzător, un Stat membru nu se poate sprijini pe conceptul de eroare scuzabilă pentru a justifica nerespectarea obligaţiilor impuse lui sub o directivă.
41
Rezultă din aceasta că acea pledoarie de apărare a treia bazată pe Articolul 7(3)(a) al Directivei, trebuie respinsă ca nefondată.
42
Având în vedere toate consideraţiile de mai sus, trebuie reţinut că pentru că Magistrato per il Po di Parma a acordat contracte pentru încheierea construirii unui bazin de scurgere pentru a reţine apele revărsate ale cursului de apă Parma din zona Marano (din comuna Parma) dar şi pentru lucrări referitoare la dezvoltarea şi încheierea unui bazin de scurgere pentru cursul de apă Enza şi pentru reţinerea apelor revărsate ale cursului de apă Terdoppio de la sud-vest de Cerano prin procedură negociată fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract, când condiţiile necesare în această privinţă nu au fost satisfăcute, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Directivă.

Costurile
43
Sub Articolul 69(2) al Regulilor de Procedură, părţii care pierde i se va ordona să plătească costurile dacă s-a făcut cerere pentru acestea de către partea câştigătoare. Pentru că Comisia a făcut cerere pentru costuri iar Republica Italiană a pierdut, celei din urmă trebuie să i se ordone să plătească costurile.
Pe aceste temeiuri, Curtea (Camera a doua) prin prezenta:
1.
Declară că, pentru că Magistrato per il Po di Parma, o agenţie locală a Ministerului Lucrărilor Publice (acum Ministerul pentru Infrastructură şi Transport) a acordat contracte pentru încheierea construcţiei unui bazin de scurgere pentru a opri apele inundaţiilor de pe cursul de apă Parma din zona Marano (din comuna Parma) dar şi pentru lucrări referitoare la dezvoltarea şi încheierea unui bazin de scurgere pentru cursul de apă Enza şi pentru reţinerea apelor inundabile ale cursului de apă Terdoppio de la sud-vest de Cerano prin procedură negociată fără publicarea prealabilă a unui anunţ de contract, când condiţiile necesare în acea privinţă nu erau satisfăcute, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile sub Directiva Consiliului 93/37/CEE din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor pentru acordarea contractelor de lucrări publice;
2.
Ordonă Republicii Italiene să plătească costurile.